Modele de business pentru media

Scriam încă din 2011 despre presa viitorului şi preconizam că ziaristul ar putea publica articolele apărute în ziar şi pe blogul personal, unde să poată primi feed-back-ul direct din partea cititorilor.

La fel, cum zicea Elena Badea, într-un material Cariere, nu doar explozia internetului, cât mai ales accesibilitatea serviciilor şi dispozitivelor, stilul de viaţă al consumatorului, au făcut ca “cititorii tradiţionali de altă dată îşi încearcă acum abilităţile de scriitori, astfel că jurnalismul social şi crowdsourcing-ul au ajuns să remodeleze semnificativ modul în care sunt generate şi absorbite informaţiile”.

Ţinând cont de cerinţele actuale, “companiile de publishing şi media pot supravieţui doar dacă sunt în măsură să se adapteze erei digitale, cerinţelor consumatorului digital şi să îşi recalibreze resursele”, concluziona aceasta.

Pe modelul din 2011 a The New York Times, “modelul paywall de vizualizare a conţinutului exclusiv pe bază de abonament, a evoluat în multe variaţiuni pe aceeaşi temă: gratuit pe web, contra cost pe mobil, modele hibride, freemium (plata doar pentru conţinut premium), metered (se pot citi gratuit un anumit număr de articole) etc. Dacă până acum câţiva ani doar jucătorii de business îşi permiteau un asemenea model (The Wall-Street Journal şi Financial Times), conform Press+, numai în Statele Unite sunt acum peste 400 de site-uri cu plată pentru conţinutul livrat”, citeam tot în Cariere.

În România, însă, acest model este în continuare unul exotic şi sunt doar câţiva publisheri care au introdus plata pentru conţinut premium (Ziarul Financiar şi Dilema) sau care se gândesc la această soluţie. Concluzionând, în următorii ani, dacă industria românească va urma natural tendinţa mondială, vom plăti şi noi pentru accesul la articolele online (mai ales pentru cele calitative).

Dan LUCA / Bruxelles