joi, 8 ianuarie 2015

Când “acasă” devine departe de casă

Viaţa celui care a hotarât să încerce să se realizeze dincolo de graniţele ţării se schimbă radical după luarea acestei decizii.  Sunt de înfruntat provocări de tot soiul. Cei care au trecut prin asta înţeleg, pentru că au simţit-o pe pielea lor, nu e ușor să te adaptezi, dar atunci când ai convingerea că asta trebuie să faci, merită.

Important însă este pentru cei care nu s-au cofruntat încă cu asta, dar intenţionează să emigreze. Trebuie să știi ce te așteaptă! Apoi, așa cum spuneau autorii unui material publicat de Adevărul, “Lumea ta devine mai mare şi îţi va fi greu să renunţi la ea pentru cea de acasă”.

Traiul peste hotare aduce cu sine o mulţime de obstacole, emoţii, provocări şi eşecuri, iar toate acestea au un impact greu de imaginat asupra personalităţii tale. „Probabil că nu vei realiza imediat, dar într-o bună zi te vei privi altfel. Creşti, evoluezi şi mergi mai departe (...) Unele cicatrice sunt bune, altele rele, dar nimic nu va mai fi la fel. Lucruri care erau importante odată îşi pierd din însemnătate. Lucruri care păreau lipsite de valoare devin, dintr-o dată, importante. Prieteniile devin nepreţuite. Familia devine un concept vag şi nu mai iei nimic de bun. Mutarea peste hotare te va face să realizezi că obiectele nu aduc fericirea. Mai mult, începi să redefineşti ideea de succes“, spune Russell Ward, scriitor șI blogger, un “expat cu experienţă”.

„Poţi călători mai departe, vorbi o altă limbă, găti preparate diverse şi îmbrăţişa alte culturi. Vei înţelege tradiţiile şi obiceiurile locului, vei fi mai deschis oportunităţilor, vei aborda străinii cu o mai mare lejeritate şi vei spune «Adio!» traiului comod de acasă. Ai demonstrat că poţi trăi peste hotare şi că poţi supravieţui. Ai avut curajul să-ţi urmezi visul. Da, ai deschis Cutia Pandorei şi nu o vei mai putea închide, dar vei fi mai fericit şi mai mulţumit“, mai spune Ward.

Despre provocările de dincolo de graniţele ţării natale mai puteţi citi și alte mesaje pe care le-am publicat pe blog, legate de experienţa personală, și nu numai:







Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu