luni, 2 martie 2015

Mesaj din Franţa: SYRIZA dă startul unei noi direcţii în UE

Liderul Partidului Comunist francez vede succesul SYRIZA ca pe o oportunitate de a orienta proiectul european pe o cale diferită. Pierre Laurent declara recent că speră să câștige sprijinul ecologiştilor din Europa şi a politicienilor socialiști și de stânga.

După victoria SYRIZA, prima decizie a guvernului grec a fost să renegocieze acordul dintre Grecia și creditorii săi europeni. Acordul pe care ei l-au propus este interesant din două motive. În primul rând, pentru că marchează sfârșitul Troicii. Este o întoarcere la negociere directă între un guvernul ales și organismele europene, după cinci ani în care Troica UE-BCE-FMI a fost în măsură să dicteze legea. În al doilea rând, reprezentanţii SYRIZA sunt încă fermi față de măsurile sociale promise electoratului, Grecia având acum timp să îşi negocieze pozițiile.

Alexis Tsipras, candidat la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene în vara trecută, este acum singurul lider radical de stânga în cadrul Consiliului European. Întrebarea care se pune este evident dacă tânărul prim-ministru are capacitatea se impună la nivel european pentru a face schimbări majore – părerea francezului este că poate, guvernul grec are sprijin public foarte puternic. “Austeritatea nu este una dintre regulile inviolabile ale Europei, dar democrația este”, sublinia Laurent în declaraţia formulată pentru EurActiv. Pe cât de interesant, pe atât de pertinent este şi argumentul: criză economică dramatică a Greciei a coincis cu decizia Comisiei Europene de a-l împiedica pe fostul prim-ministru Georges Papandreou să recurgă la consultarea poporului grec. În plus, există multe mișcări populare, sociale și sindicale în Europa, care au aceleași cerințe ca SYRIZA, în Germania, Spania, Italia și Belgia. Oamenii sunt împotriva politicilor de austeritate care depășesc atribuțiile guvernului. În concluzie, în momentul de faţă, ideologia SYRIZA nu reprezintă doar răspunsul la nemulțumirile grecilor, ci susţine cererile tuturor europenilor. Unii văd Europa ca un obstacol pentru SYRIZA, spunea politicianul francez, dar de fapt SYRIZA este un avantaj, deoarece problemele care au adus partidul la putere afectează toate popoarele Europei.

Pierre Laurent este de părere că statutul și rolul Băncii Centrale Europene trebuie să fie complet revizuit, fiind absurdă păstrarea în luarea unor noi decizii a acelorași oameni care au jucat un rol decisiv în criza economică.

Liderul partidului comunist francez vine cu soluţii în combaterea deficitului democratic existent la nivelul Uniunii Europene, arătându-se în favoarea variantei în care să li se permită țărilor europene să nu răspundă pozitiv directivelor UE, dacă oamenii își declară opoziția într-un referendum. Uniunea Europeană trebuie să se bazeze pe sprijinul cetățenilor europeni, nu pe structura în care deciziile se iau “de sus în jos”, subliniind totodată că deşi aceste partide au fost adesea etichetate ca fiind “eurosceptice” sunt acum singurele care promovează ideea unei Europe care să se bazeze pe solidaritate.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu