duminică, 7 februarie 2016

Studii europene. Cercetare aplicatã.

Combin activitatea academicã cu cea de expert în afaceri europene, fiind de peste 20 de ani implicat în cercetãri legate de comunicarea UE, dar și despre dezvoltãrile relaţiei UE-România.

La nivelul societãţii apare stigmatizarea lucrãrilor academice care nu se reflectã în practica de zi cu zi, iar pe de altã parte avem multe iniţiative politice (sau pe anumite politici sectoriale) care nu sunt precedate de studii de impact.

Activitatea academicã pe care o derulez de câţiva ani în cadrul SNSPA, implicã – pe lângã cursurile prezentate – şi coordonarea lucrãrilor de dizertaţie pentru materanzii de la cursul de Media europeană și sfera publică.

Coordonând în prezent 6 teze despre politicile sectoriale europene, federaţiile europene implicate în respectivul sector şi proiecţiile acestora pe sistemul românesc, am venit cu o inovaţie. Într-un eveniment public, organizat de cãtre Center for EU Communication Studies, în data de 30 martie 2016, cele 6 masterande vor prezenta primele resultate ale cercetãrii în domenii de mare interes (Sãnãtate - Ştefania DIACONU, Agriculturã – Ştefana VERIA, Transporturi – Anda GAVRILĂ, Energie – Ianula GIOGA, IT – Andra ȚUGMEANU, Sectorul financiar – Andreea TĂNĂSESCU).

Iar pentru ca dezbaterea sã fie plinã de sens, la eveniment sunt invitaţi atât cei care lucreazã în instituţiile româneşti, dar şi cei din sectorul privat românesc implicat în dezvoltãrile legislaţiei europene. Prin acest procedeu tindem sã avem cercetari academice ancorate în realitate, utile dezvoltãrilor viitoare, mai ales în prisma pregãtirii Preşedenţie României a UE din 2019.

Dan LUCA / Bruxelles



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu