luni, 4 aprilie 2016

Dan LUCA – menţionat în Top100 Foreign Policy

O surprizã placutã citind Foreign Policy. În topul anual al celor “100 de nume din România care putem spune cã mișcã ţara în bine, cu puterea faptelor sau ideilor”, apare și numele meu. Mã onoreazã aceastã nominalizare.

Mã bucur cã idea noului programul guvernamental, lansat anul trecut, și-a gãsit ecou, mãcar în presa româneascã.

Prezentarea mea din Foreign Policy:
“Dan Luca, directorul Institutului Euractiv din Bruxelles, flutura anul trecut o propunere de program guvernamental de consolidare a expertizei în materie de politici europene în administraţia românească, de la nivel naţional şi local – mai ales că în 2019 vom deţine Preşedinţia UE. „Pentru a face faţă volumului de muncă la nivel comunitar, România trebuie să-şi dubleze şi perfecţioneze rapid resursa umană instituţională implicată în mecanismul de racordare a ţării la UE. Aceasta se poate face doar prin lansarea unui nou program guvernamental, asemănător cu cel lansat în anul 2002, în perioada de pre-aderare (al euroconsilierilor). Pe de altă parte, România trebuie să-şi consolideze reprezentarea sectorului privat românesc în polul legislativ Bruxelles. Având în vedere particularităţile economiei româneşti, Guvernul român trebuie să se implice în găsirea schemelor de co-finanţare. O soluţie, care pare la îndemână, este modelul francez, care susţine financiar tinerii francezi în birourile de lobby de la Bruxelles ale companiilor franceze. Este nevoie de o strategie coerentă pentru ca românii să pătrundă în secretariatele celor 3.000 de federaţii din Bruxelles, dar şi grupurile de lucru tematice specifice fiecărei federaţii, pentru a avea o prezenţă mai solidă în procesul decizional al acestor structuri."

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu