duminică, 12 ianuarie 2020

Cine mai crede cu adevãrat în proiectul european?



Alegerile europene de anul trecut au schimbat la greu liderii, iar de la 2020 aşteptãm o evoluţie pozitivã în consolidarea proiectului european.

Avem nevoie rapid de mesaje pozitive care rezoneazã pânã la cetãţeanul de rând. Conferinţa pentru viitorul UE este plinã de simboluri, dar trebuie transformatã într-o dezbatere inclusivã. Nu doar cele 27 de ţãri membre UE trebuie invitate, ci şi cele în curs de negociere precum Serbia sau Muntenegru. Iar pentru a da un mesaj clar trebuie chemate şi Macedonia de Nord şi Albania la dezbateri, pe picior de egalitate cu celelalte ţãri europene.

În 2020 e nevoie sã avem clarificãri asupra politicii industriale europene, corelarea unei politici de mediu cu dezvoltarea economicã europeanã pentru a asigura competitivitatea la nivel global, decizii curajoase în relaţionarea cu continentul african şi leadership la nivel global.

Partidele politice europene, în special cele tradiţionale, sunt la ceasul întrebãrilor existenţiale, iar 2020 poate sã fie punctul de cotiturã în abordare. Nu ai partide politice pan-europene adevarate, ai o confuzie pentru cetãţeni. Fundaţiile politice europene pot sã joace un rol mai puternic în coagularea mesajelor pe termen mediu. Iar dacã aceastã Comisie Europeanã este “geostrategicã”, de ce sã nu fim ambiţioşi şi sã relansãm structurat discuţia despre multilateralismul mondial, implicând partidele politice europene?

Politicile europene trebuie sã fie ambiţioase, dar şi predictibile. Dacã nu, avem o problemã serioasã cu mediul de afaceri şi investiţiile în UE. Multe din actualele planuri de guvernare europeanã pot sã fie date peste cap de o nouã crizã economicã. Experţii susţin însã cã UE este mult mai puternicã faţã de acum 10 ani, dar structura europeanã nu este cea care este chematã prima sã rãspundã situaţiilor de urgenţã. Prea puţini lideri europeni îşi mai asumã deschis integrarea europeanã. Statul naţional va continua sã existe, dar e nevoie de o evoluţie a statului naţional în contextul actual.

Trebuie sã vorbim despre o integrare permanentã, de duratã. Iar 2020 este anul curajului!

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu