Astăzi, 15 februarie 2022, în editorialul meu semnat în Făclia de Cluj încerc să identific metode de racordare internațională pentru România.
---
Cum racordezi o ţară la structurile europene şi
internaţionale? Ai grijă să fie bine reprezentată de cei care vin în
"excursii diplomatice", că vorbim de miniştri, secretari de stat,
şefi de agenţii etc, respectiv te asiguri că ai experţi excelenţi în grupurile
de lucru şi între funcţionarii instituţiei cu pricina. România a stat din 1989
încoace slăbuţ comparativ cu potenţialul său din această perspectivă, cu
excepţii însă, observându-se totuşi în ultimii ani un reviniment, în special la
capitolul Bruxelles, pe axa instituţiilor europene. Desigur, capitolul NATO este o poveste de succes, poate
cea mai de succes…
Ce se poate face cu "shuttle diplomacy"? Se pot
face multe, în contextul în care factorul politic - căci el vine în general în
delegaţii - înţelege ideea de consiliere şi se lasă consiliat în definirea unei
viziuni coerente de ţară. Restul e abilitate de networking şi negociere, în
combinarea apărării interesului naţional cu necesarul compromis pentru
obţinerea unei majorităţi într-o adunare cu geometrie complexă a
intereselor. Aici este necesar un progres mult mai mare, iar progresul nu
poate veni decât din presiunea publică pentru o prestaţie calitativă mai bună
la nivelul aleşilor.
Ce se poate face la nivelul grupurilor de experţi, veniţi
în vizită la nivelul grupurilor de lucru? În primul rând, antrenarea lor în
"de-ale instituţiei", de către românii care sunt deja la faţa
locului, şi le pot oferi informaţii preţioase cu privire la cutumele instituţionale,
dar şi limitele în care se poate negocia: de multe ori vezi, în funcţie de
naţiune, delegaţii fie prea curajoase, fie prea pasive, şi mai tot timpul
extremele nu sunt apreciate în aparatele birocratice internaţionale.
Din ce
în ce mai mult în cadrul instituţiilor internaţionale ajung români pe baza efortului personal, pe baza
unor proceduri dure de selecţie. Sunt mândri pe bună dreptate de munca
lor, mulţi nu ajung acolo pe baza unor referinţe naţionale. E important ca în
cazul acestora instituţiile româneşti, prin reprezentanţele de la faţa locului,
să întindă primele mâna, pentru a stimula crearea unei veritabile reţele
româneşti în organizaţia internaţională cu pricina, cu un flux inteligent al
informaţiei. Nimeni nu are de pierdut din această deschidere, toţi au de
câştigat: dacă ne uităm la alte naţiuni, care fac tot posibilul de a-şi promova
oamenii în instituţiile internaţionale (iar pentru poziţii mai înalte, mai
mereu e nevoie de recomandare naţională, indiferent cât de bun ai fi ca
tehnocrat), înţelegem de ce este un joc win-win.
Pentru România şi români, haideți să lucrăm
împreună!
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu