Dan LUCA – articol în EURACTIV.ro: “Construcția europeană în contextul crizelor”

Pentru cei interesaţi de impactul crizelor politice din ultimii 25 de ani asupra construcţiei europene, vã recomand articolul publicat de mine astãzi în EURACTIV.ro.

 

În ultimii 25 de ani am asistat la diverse crize, unele cu impact puternic asupra sistemului european. Piața afacerilor europene a fost de fiecare datã foarte sensibilã la aceste fenomene. Câteva exemple merită amintite, retrospectiv.

 

A fost marți, 11 septembrie 2001, când întreaga activitate de la Bruxelles a paralizat. Toatã lumea punea întrebãri și lansa scenarii cum acest eveniment major va schimba lumea. „Frica de mișcare” era expresia ce definea situația de atunci.

 

Frica de a deschide scrisori pentru a nu fi infestate cu antrax, frica de a cãlãtori cu avionul, frica de a te exterioriza. Dupã ce aviația americanã (și britanicã) a atacat talibanii pe 7 octombrie 2001, situația s-a mai relaxat, dar totuși câteva luni a fost greu sã interactionezi pe subiecte de politici sectoriale în capitala Europei. 

 

Primãvara anului 2005 ne-a adus o crizã atipicã, demnã însã de menționat. Întreaga Europã a fost șocatã de dubla respingere a Constituției Europene la referendumurile din Franța și Olanda. Procesul de ratificare ajunsese în impas, iar în iunie 2005 liderii UE au hotărât să înceapă o "perioadă de reflecție” înainte de a decide încotro să se îndrepte după această criză. Simbolic, „Titanicul” european lua apă, dar căpitanii ne asigurau cã nu se scufundă. Procesul construcției europene intra atunci pe un drum lung al „regândirii”, în care „visul european trebuia adus la realitate”.

 

Criza financiarã și economicã a lovit puternic Bruxelles-ul european în 2008. În cazul Uniunii Europene, răspunsul la criză a fost întârziat, dar a fost un exercițiu pentru statele membre, care au fost constrânse să comunice între ele, să facă compromisuri, și să învețe să se exprime într-o singură voce. "Noua voce a Uniunii” era dovada că putem avea acțiuni de anvergură pe plan comunitar.

 

În 2015 au venit în Germania sute de mii de migranți în doar câteva luni. La nivelul Uniunii Europeană acea perioadã este cunoscută ca și criza imigranților. Provocarea migrației în Europa a scos la iveală deficiențe în sistemul de azil al Uniunii. Parlamentul a încercat să combată această situație, propunând reforme ale Regulamentului de la Dublin, care stabilește țara UE responsabilă cu procesarea cererilor de protecție internațională.

 

Criza terorismului a avut un impact enorm asupra afacerilor europene. Cele douã bombe detonate în 22 martie 2016 la Bruxelles au oripilat societatea europeanã. Ministerul de Interne din Belgia anunța atunci că alerta teroristă din țară a fost ridicată la cel mai înalt nivel în urma atacurilor.

 

Tot în 2016, dar în luna iunie, a fost declanșată procedura Brexit, fără îndoială o criză de stil nou pentru Uniunea Europeană. Marea Britanie nu a fost singurul teritoriu pierdut de UE. Groenlanda a aderat la Comunitatea Europeană, ca parte a Danemarcei, în 1973, dar în 1985, printr-un referendum, a părăsit structura europeană.

 

Desigur, cei 50.000 de cetățeni ai Groenlandei joacă un rol cu un impact redus, în timp ce, totuși, a pierde 65 de milioane de britanici a avut un impact de luat în seamã. Uniunea Europeană este o structurã dinamică, atât ca suprafață, dar și ca prerogative legislative. Nu se întâmplă o procedurã asemănătoare la nivelul altor continente, mult mai puțin avansate din punct de vedere al clusterelor politice regionale.  

 

Este încã proaspãtã în memorie primãvara lui 2020, când Bruxelles-ul a fost lovit de criza pandemicã. Există încă multe incertitudini cu privire la pandemia COVID-19: despre amploarea răspândirii sale, severitatea sa în diferite țări, durata focarului și dacă un declin inițial ar putea fi urmat de o recurență.

 

Dar unele lucruri sunt deja sigure: știm că impactul economic al acestei pandemii este deja imens, reducând tot ceea ce am experimentat în istoria recentă. Șocul actual al economiei globale este cu siguranță mult mai mare decât cel al crizei financiare globale din 2008 și este probabil să fie mai sever decât Marea Depresiune.

 

Chiar și cele două războaie mondiale ale secolului al XX-lea, deși au perturbat lanțurile de aprovizionare și au devastat infrastructura fizică și populațiile, nu au implicat restricții privind mobilitatea și activitatea economică în majoritatea țărilor.  

 

Chiar și evenimentul de anul trecut din Statele Unite a avut un impact asupra activității europene. Pe 6 ianuarie 2021, cu ochii pe CNN, Uniunea Europeanã era șocatã de mișcãrile anarhice din capitala americanã. Pânã la învestitura oficalã a lui Joe Biden de pe 20 ianuarie au fost momente de așteptare strategicã.

 

La 21 februarie 2022, după mai multe săptămâni de tensiuni extreme, președintele Vladimir Putin a decis să recunoască drept entități independente regiuni administrative Donețk și Luhansk din Ucraina și să trimită trupe ruse în aceste zone. Această decizie a venit ca urmare a unui vot favorabil din partea Dumei de Stat a Rusiei la 15 februarie. La 24 februarie 2022, Rusia a început invadarea Ucrainei. În Vestul continentului s-a creat o mișcare fantastică pentru a sprijini Ucraina, dar și a țărilor din Est, aflate în prima linie a recepționãrii de refugiați. Simpatia este inspirată din valorile societății europene, dar este accentuată și de un sentiment de vinovăție față de poporul ucrainean.  

 

"Guvernarea globală nu funcționează”, acesta a fost mesajul Secretarului General al Națiunilor Unite, António Guterres, referindu-se la invazia Rusiei asupra Ucrainei. Bruxelles-ul, ca sediu al NATO și al UE, are atenția maximă asupra crizei ucrainiene. Se caută soluții, dar cel mai mult se încearcă acum să existe unanimitatea statelor europene pentru a acționa coerent. Vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, preciza că "Uniunea Europeană nu a avut o strategie față de Rusia, lăsând practic un teren fertil lobby-ului rus pentru acțiuni bilaterale”.   

 

De vreo cinci-șase ani, Uniunea Europeană a lansat un proiect de autonomie strategică. Că a fost președintele american Trump care a început atacuri comerciale, că a fost Brexitul care a regândit unele linii de aprovizionare, că a fost criza pandemică care ne-a arătat că nu produceam nici măcar elastic în Uniunea Europeană, că e pericolul invaziilor militare… Toate acestea  ne conduc la ideea unui stat federal european. Ne întoarcem la teoria blocurilor, în care trebuie să ne cunoaștem resursa și să acționăm împreună. Apărarea europeană, încă sprijinită de forțele americane, va deveni ceva practic fără doar și poate. Sănătatea europenilor, resursele minerale, produsele agricole, aprovizionarea continentului, chiar și un posibil buget euro, devin priorități urgente.

 

E un paradox, dar dacă Uniunea Europeanã își dezvoltă o politică de apărare eficientă, proiectul european devine mult mai tentant pentru țări care nu plănuiau o aderare.

 

Dan Luca este vicepreședinte pentru inovații strategice în cadrul grupului EURACTIV. Conferențiază în universități din Bruxelles și București, fiind și autorul cărții "Mapping the Influencers in EU Policies".

 

Dan LUCA / Bruxelles