Dan LUCA – Interviu la Radio Chișinău despre Republica Moldova și UE

Am avut astăzi o realã plăcere de a discuta cu Cristina Păpușoi de la Radio Chișinău despre cum este văzută Republica Moldova de la Bruxelles. Cele 30 de minute ale interviului se pot asculta aici.

 

Dan LUCA / Bruxelles

 

 

 

Dan LUCA – în studioul TVR Cluj despre agenda politică europeană

Am revenit cu mare drag în studioul TVR Cluj pentru a discuta despre stadiul proiectului european, acum la mijlocul anului 2022. Conferință asupra viitorului Europei, aderarea Ucrainei și Moldovei la UE, autonomia strategică europeană – toate abordare în mod realist, pe înțelesul cetățenilor.

 

Îi mulțumesc moderatorului Mihnea Stoica și îl felicit sincer pentru cei 5 ani de emisiunea ʺAcasă în Europaʺ.

 

Ultima emisiune a acestui sezon, la carte am fost onorat să particip, se poate accesa în integralitate aici.

 

Dan LUCA / Bruxelles

 

Dan LUCA – articol în Făclia : ˝Gata! Ne organizăm?˝

În editorial de astăzi din Făclia, prezint importanţa optimizării statutului de membru UE pentru România

 

----

Exista o perioadã când România se vãita mult. Era însă o abordare care dorea să provoace compasiune la mesaje de genul "comunismul ne-a bătut în cap", "economia românească nu este adaptată unei piețe deschise" sau chiar "avem nevoie de bani pentru a ne moderniza". Nu de puține ori însă aveam și șmecheria româneascã, adãugând expresii precum "noi știm mai bine aici, fiindcă România e a noastră", "există o coaliție împortiva României" și fantasma "chiar dacă am intrat mai târziu în UE, noi suntem mai europeni decât vesticii".

Încercați un joc imaginar la nivel micro. Să zicem cã un nou coleg vine la compania unde lucrați cu această atitudine. Îmi ziceți cam ce impresie face?

Dar să lăsăm trecutul unde este și să constantam - din nou - că unde am ajuns este decent, adică în UE și în NATO, mai pe înțelesul tuturor. Dacă la nivelul alianței de securitate, România a atins maturitatea unui stat membru, să discutăm un pic despre UE. Crizele recente ne-au adus în față unei oportunități istorice, aceea de a intra în normalitate. E asemănător cu cazurile Spaniei și Portugaliei, țări intrate în UE în anii '80, cu mari probleme la vremea respectivã. Căderea zidului Berlinului și deschiderea spre Est a structurii europene a dat posibilitatea Spaniei să își consolideze aparteneța la spațiul european. Nimeni nu mai privește acum cu suspiciuni abordarea ibericilor.

Acum vreo 15 ani l-am întrebat pe un spaniol care a fost cheia, iar mesajul a fost de o simplicitate alarmantă. "Am început să ne organizăm, să identificăm proiectele strategice în special de infrastructură și să gândim ca un stat membru. Am avut o abordare axată pe dezvoltare, în care am alocat buget național consistent unde era necesară complementaritate la fondurile europene".

Când vorbim de UE avem doi piloni fundamentali, cel al fondurilor europene, dar și cel - în special - al politicilor europene. Deși nu pare spectaculors, în fond legislația și regulile sunt tehnice, aici o țară demonstrează maturitatea. Voință politică este importantă, dar expertiza tehnică devine crucială.

România are o prioritate în a avea mai mulți experți în Ministerul Fondurilor Europene și acest lucru este bun. La paritate însă, la fiecare expert de fonduri, României îi trebuie un expert pe politicile sectoriale. Da, sute de experți...

Programul de Euroconsilieri, lansar în 2002, a fost mănușa de expertiză pentru a duce practice România în UE. S-a bazat pe promoțiile care au început studiile europene la Cluj sau București. Ne amintim că prima Facultate de Studii Europene din România a fost lansată la Cluj în 1995.

Președinția românească a UE din 2019 ne-a arătat ce important este să ai resursa adaptată pentru a juca la vârf în multilaterala europeană, dar și să fim organizați pe măsură. E imperativ să clădim țesutul instituțional de expertiză. Vestea bună, că trebuie și un vector de comunicare materialist, prin expertiză europeană vom avea mai bun mecanism de absorbție a fondurilor europene.

Apropo, noi că români trebuie să lansăm procedurile de a deveni mai eficienți la nivel european. În naivitatea noastrã, chiar credeți că alte țări europene vor avea interesul să ne formeze și să ne propulseze în topul influenței europene?

 

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – articol în Ziarul Financiar: ˝Ratificarea tratatelor europene˝

Am publicat astăzi în Ziarul Financiar un mateial în care explic cum un nou tratat european poate să fie implementat doar după 2027.

 

 

Se vorbește tot mai mult despre nevoia de a avea un nou tratat european. E bine că există o gândire evolutivă a proiectului european, iar inevitabil trebuie să abordăm și juridicul în acest context.

 

Construcția europeană este un mecanism început după cel de-al doilea Război Mondial în care țările de pe continentul european doresc să creeze fundamentul unui proiect comun, în care să trăim în pace și să prosperãm economic. A pune resursele împreună, a delega competență legislativă unei structuri superstatale, nu este ceva evident și, desigur, există multă reticență din partea unor state membre. Exemplul Marii Britanice, care a făcut parte din UE vreo 40 de ani, este concludent.

 

Cineva îmi zicea, desigur forțând limbajul, că Uniunea Europeană este “singurul partid politic european”, iar competiția politică este cu țările membre. Dacă urmărim evoluția tratatelor europene, se observă că treptat tot mai multă putere legislativă s-a trasferat de la sistemul național la cel european. Unii specialiști spun chiar că 75% din legislația de pe continentul european are proveniență acum de la Bruxelles.

 

Obiectivul fiecărui tratat a fost de a avea mai multă coordonare la nivel federal pentru a servi mai bine obiectivele cetățenilor. Au fost adoptate, începând din 1992, noi tratate care au structurat relaționarea europeanã. Așa cum desigur este ușor de imaginat, ratificarea acestor noi tratate nu a decurs perfect la nivelul statelor membre. Conform metodologiei, unele țări au nevoie de a consulta prin vot populația pentru a ratifica un tratat nou, în altele parlamentele naţionale au acestã prerogativã. Pentru a întra în vigoare un nou tratat european avem nevoie ca ratificarea să fie în toate țările UE, fără excepție.

 

Fără a întra în detalii tehnice, Tratatul de la Maastricht (1992) a avut un blocaj pentru o perioada bunã de timp din partea Danemarcei. Dacă îmi aduc aminte bine, chiar politica de apărare comună a fost o problema a danezilor. Se pare că acum Danemarca a înțeles că este mai bine să adopte și acestã politică ca bun comunitar.

 

Tratatul de la Amsterdam, semnat în 1997 și intrat în vigoare în 1999, a fost fără sincope de ratificare.

 

A venit însă Tratatul de la Nisa, fundamental pentru aderarea țării noastre la UE. Aici a venit votul negativ al irlandezilor. La al doilea vot, după anumite concesii,  situația s-a deblocat.

 

Chiar și încercarea de a avea o Constituție Europeană a fost blocată de referendurile din Franța și Olanda în 2005. Proiectul a fost restructurat sub formă Tratatului de la Lisabona. Din nou Irlanda a blocat ratificarea acestui nou tratat în 2008. Se zicea atunci că ˝1% din populația europeană blochează întreaga evoluție a proiectului european˝. Din 1 decembrie 2009 avem în vigoare Tratatul de la Lisabona, care facilitează ˝o Uniune mai eficientă și mai democratică˝.

 

În ultimii 10 anii, liderii europeni s-au ferit să discute despre un nou tratat, dar criza pandemică și dezbaterile recente din cadrul Conferinței asupra Viitorului Europei a pus din nou pe agendã acest proiect.

 

Dacă s-ar lansa acum o astfel de procedurã, așteptările sunt realiste. După o Conferință Interguvernamentală de cel puțin doi ani, se poate redacta și semna tratatul, iar apoi trecem la ratificare în fiecare din cele 27 de țări membre. În situația cea mai optimistă, avem un nou Tratat al UE în 2026. Dacă există însă o sincopă de ratificare, cel mai probabil într-o țară din Europa Centrală, mai adăugați vreo doi ani. Aproape că îmi vine să zic să o dată realistă pentru un posibil nou tratat este 2027.

 

Dan LUCA / Bruxelles 

Article EURACTIV.com: Why the Spitzenkandidaten system will have little impact in 2024

Together with Doru Frantescu from VoteWatch Europe, I published an article in EURACTIV.com today.

 

Political leaders may pay lip service to the Spitzenkandidaten system, but it is unlikely to impact the 2024 European election campaign, writes Doru Frantescu and Dan Luca.

 

Since the European elections in 2014, the concept of European primary elections has been launched in the European Union, followed by the Spitzenkandidaten system.

 

The results of the two editions are difficult to assess from the point of view of European democracy, but certainly, European communication has taken a step forward. In 2014, the mechanism strengthened the election of European Commission President Jean-Claude Juncker. In 2019, however, the candidate who claimed victory, Manfred Weber, did not obtain the top job in the EU executive.

 

The blow came from his own EPP party, and the candidate approved by the Council and voted by the European Parliament was of the same nationality as him.

 

The question now is, what kind of Spitzenkandidaten system will we have for the 2024 elections and – perhaps even more pertinently – how will this influence the election of European leaders? Let’s not forget that the summer of 2024 will also bring a new President of the European Council.

 

We have had three difficult years, and crises of all kinds continue to hit the European system. The pandemic has strengthened the need for realism in Europe, and the war in Ukraine has brought countries closer to the EU.

 

Although the European Commission only mentions Spitzenkandidaten, it is difficult to imagine this system without primary elections.

 

The problem in 2019 was that seven European political parties put forward one or several lead candidates for the Presidency of the European Commission. Proposals and nominations without elections created an image of unelected leaders in the EU.

 

If we want a credible Spitzenkandidaten system, we need to have primary elections at the level of European political parties. The American model could inspire a realistic and impactful mechanism.

 

The approach of the European parties in choosing their candidates in 2019 led to a fiasco. It is no coincidence that this mockery of democracy led to the discrediting of the candidate proposed by the Spitzenkandidaten system and his subsequent rejection.

 

VoteWatch estimates*** that the EPP will have only 160 seats after the 2024 elections, losing 16; S&D will lose 5, reaching 140; Renew will drop from 103 to just 94. An increase for the ECR of 15 seats is expected, but also a dramatic decrease for the Greens/EFA of 23 seats.

 

The political centre (EPP, Renew and S&D) will shrink further. While the EPP would remain the largest group, the gap between the centre-right group and the Social Democrats will continue to narrow.

 

The nationalist camp is projected to gain significantly. Although ID is not expected to grow in size due to the weaker performance of its Italian and German members, ECR could gain substantial ground due to the growth of Fratelli d’Italia, Vox and the Romanian AUR (assuming it joins ECR).

 

Let us consider the composition of the Council at the time of the vote for the next European Commission President after the European elections.

 

Our projections show that the balance of power in the Council will be relatively close to the current picture, as many countries do not have legislative elections scheduled before 2024, and incumbents are finding it easier to get re-elected compared to the post-economic crisis period. Incumbents have won 4 out of 5 elections in 2022 so far (Portugal, Malta, Hungary and France) and with large parliamentary majorities.

 

Only Slovenia’s Janez Janša has been voted out of office in 2022 so far.

 

While we expect other incumbents to win re-elections up to 2024, there will still be very close races whose outcome could significantly impact the future balance of power in the Council. In Italy and Spain, right-wing forces are projected to win, but the differences between blocs in Spain are minimal, so we would not expect any significant majority either way. Greece’s elections are also likely to be hotly contested.

 

Finally, the Polish elections could be the most impactful, as the ruling Law and Justice party is currently projected to lose its legislative majority. However, the opposition will need to form a highly diverse coalition to unseat the PiS government, which will require considerable efforts by the different political families in the Polish opposition camp. A potential defeat of the Polish Conservatives could compensate for the likely gains of conservative and nationalist forces elsewhere (especially in Southern Europe).

 

Some topics can influence the institutional dynamics, but EU political reforms such as the conclusions of the Conference on the Future of Europe, the transnational list, the discussions on European treaty change and President Macron’s Political European Community project will not affect voting intentions.

 

Based on these premises, the position of president of the future European Commission is still on the table. Of course, the EPP will look to force the re-election of Ursula von der Leyen for another five years. That is why the EPP will not propose a very aggressive European primary election system.

 

The approach taken by the Party of European Socialists will be worth following to be followed. There is a need for European leadership at the level of the Left, and the European elections are a good opportunity if a democratic, inclusive system is launched in advance.

At the level of the big European countries, we have different thoughts. For example, Germany has no interest in changing the president of the European Commission, even though von der Leyen comes from a party now in opposition.

 

The Liberal family will probably see an energetic battle in the primary election segment, but a charismatic leader needs to emerge from such an approach, though one who will not overshadow France’s President Macron.

 

Spain may be the key to the primary election, especially as Prime Minister Pedro Sanchez has the potential to become the main leader of the European Left if he wins the Spanish elections in 2023. The problem is that these elections are held late, only towards the end of the year. This timetable might be too tight for a structured impact at the European level.

 

In this context, the position of President of the Council enters the algorithm of appointments to top European positions in 2024. Ursula von der Leyen will probably win a new term as President of the European Commission, but with the EPP leaving the position of president of the Council to either the Liberals or the Socialists.

 

All this leads to the conclusion that the primary elections and the Spitzenkandidaten system will fail to find real support in 2024 and will again be appreciated more by European experts with little impact at the domestic level.

 

*** VoteWatch, May 2022 - At European Parliament level we have the following result, visualised in the following table.

 

EPG	Projected Seats 2024	Current seats	Gains/ Loses
EPP	160	176	-16
S&D	140	145	-5
Renew	94	103	-9
ECR	79	64	15
ID	64	65	-1
The Left	51	39	12
Greens/EFA	48	71	-23
NI (right-wing)	30	22	8
NI (centre)	22	6	16
NI (left-wing)	16	14	2
NI (no-vax)	1		1
Total	705	705	0

 

Dan LUCA / Brussels

Analiză publicată în EURACTIV.ro: Un deceniu și jumătate de prezență românească la Bruxelles

Împreună cu Pavel SINKA și Alexandru ICHIM, am publicat săptămâna aceasta un articol în EURACTIV.ro. Vorbim deschis despre românii din Bruxelles-ul european și rolul lor în eficientizarea statutului de membru UE pentru România.

 

 

La 15 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, interesele naționale sunt reprezentate, alături de numărul mare de oficiali și tehnocrați și de o pătură mai puțin cunoscută: românii din organizații și companii influente din Bruxelles.

 

“Imaginea pe care România o are în fața europenilor depinde în mare măsură de fiecare român aflat peste granițe. Atât europenii, cât și românii se opresc însă de multe ori asupra aspectelor negative, subestimând realizările comune și succesele individuale care ridică România la același nivel cu toate celelalte state membre ale Uniunii Europene” – spunea Dana Popp, coordonatoarea primului raport despre specialiștii români din Bruxelles realizat după aderarea la Uniunea Europeană, în prezent ofițer de presă la Parlamentul European.

 

Pentru români, Bruxelles a fost, atât înaintea cât și mai ales după integrarea europeană, probabil cea mai vizibilă capitală din Europa. Puțini, însă, s-au referit la cum este văzută România de la Bruxelles şi care este reprezentarea românească în centrul Europei politice, existând un succes individual al românilor în capitala uniunii. Oameni de comunicare, traineri, directori financiari, avocați, manageri, ingineri, specialiști IT, cercetători promovează, prin munca lor, țara la Bruxelles. ”România nu duce lipsă de oameni motivați, care să o reprezinte, chiar si indirect, la Bruxelles şi care să fie capabili să pună în mișcare mecanismele europene” – arată raportul realizat de Clubul „România – UE” Bruxelles.

 

Concluzia pe care societatea românească o poate trage din studiul succesului individual al acestor persoane este că integrarea reală în Uniunea Europeană e posibilă prin efortul fiecărui cetățean român în parte.

 

Majoritatea străinilor nu știu cât de mult se pot baza pe lucrătorii români din cauza unor experiențelor negative, dar o mai bună disciplină managerială poate schimba atitudinile organizaționale. Nu există nici o îndoială că România este o țară productivă, o indicație clară este creșterea economică semnificativă. Acest lucru nu trece neobservat în cercurile de afaceri europene, însă potențialul de afaceri al României trebuie să fie mai bine promovat.

 

Deși România este bine reprezentată în instituțiile europene de la Bruxelles și are în prezent un cuvânt de spus în Uniunea Europenă, lipsește însă așa-zisul „think tank” românesc, mai multe grupuri de experți, de reflecție, pentru studiul integrării politice și economice, care să ofere sfaturi și idei cu privire la probleme politice sau economice.

 

În calitate de intermediari, acestea canalizează cunoștințele între cercetători, factorii de decizie politică și societatea civilă. Pentru a reuși, think tank-urile au nevoie de cel puțin patru elemente: idei bune, o coaliție de actori care să sprijine aceste idei, de capacitatea instituțională (inclusiv de resurse) de a cultiva și de a ghida aceste idei într-un context dinamic și de capacitatea de a profita de moment atunci este potrivit. În funcție de perspectivă, grupurile de reflecție fie îmbogățesc spațiul democratic prin efectuarea de cercetări politice și facilitarea dialogului și dezbaterii publice, fie subminează democrația prin promovarea unor politici favorizate de interese corporatiste puternice. România are nevoie să își dezvolte cât mai repede think tank-ul la Bruxelles cu experți bine ancorați în diferite domenii, care să abordeze teme de interes pentru societate.

 

 

Mulți, dar reprezentativi?

 

Din 11,5 milioane de locuitori ai țării, conform Statbel, oficiul statistic belgian, românii reprezintă cea de a doua comunitate de imigranți și al patrulea grup etnic, cu aproximativ 105 mii de persoane în 2020.

 

O parte dintre ei sunt membri ai Grupului ROMBEL, cea mai larga comunitate virtuala a românilor din Belgia, creată cu 20 de ani în urmă,  având drept scop informarea și liberul schimb de informații.

 

Clubul „România – UE” Bruxelles a jucat, de asemenea, un rol important în perioada dinaintea aderării și în anii următori, fiind frecventat mai ales de specialiști din instituții și din zona mediul de afaceri.

 

”În ceea ce privește zona de business, oamenii de afaceri din România trebuie să înțeleagă că doar împreună, prin coagulare sectorială națională, pot să reprezinte o voce credibilă la nivel european. Formarea structurilor industriale naționale, alegerea democratică a reprezentanților, racordarea la federațiile europene și o prezență europeană activă este cheia succesului. Prezența fizică în Bruxelles este crucială pentru sectoarele românești cu valențe de top european” – concluzionează studiul mai sus amintit.

 

Sectorul neguvernamental din România trebuie să își dezvolte progresiv afilierea la rețelele

europene neguvernamentale, majoritatea cu sedii în Bruxelles, deoarece vizibilitatea europeană este necesară în atragerea fondurilor atât de vitale proiectelor derulate.

 

Dacă analizăm sfera publică europeană, observăm o posibilă segmentare pe anumite subiecte de interes sau în jurul anumitor politici sectoriale europene. De exemplu, avem o comunitate a celor care sunt interesați de politica energetică la nivel european, care interacționează fără nici o barieră teritorială sau lingvistică. Aceste sfere publice sectoriale sunt bine articulate, având de multe ori structuri administrative puternice (precum federațiile europene) și sunt adevărate motoare ale dinamicii legislative. Aceste sfere sectoriale sunt inclusive, cuprinzând atât politicieni sau staff administrativ, experți din sectorul privat sau provenind din societatea civilă. 

 

O trecere în revistă a sferelor sectoriale arată o reprezentare neproporțională a intereselor românești în principalele entități europene reprezentative pentru diferite domenii (federații industriale, sindicate, ONG-uri, think tank, organizații de consumatori, organizații de profesii liberale, etc).

 

În domenii cu o importanță sporită în ultimii ani, cum ar fi sănătatea și energia, se constată o prezență bună, prin români în funcții de responsabilitate.

 

În ceea ce privește agricultura, transporturile sau protejarea mediului înconjurător, este loc de mai bine, iar în sectoare precum finanțele, apărarea și cercetarea este nevoie de o prezență mai activă.

 

Deloc surprinzător, la capitolul digital Româna are o reprezentativitate bună la nivelul entităților europene, la fel și în ceea ce privește educația, inclusiv prin sindicatele afiliate federației sectoriale.

 

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – articol în Făclia: Strănutul și răceala

Revin astăzi pe prima pagină din Făclia cu un articol despre realitatea europeană. L-am intitulat "Strănutul (german) și răceala (europeană)".

 

 

---        

Strategul în afaceri internaționale George Friedman menționa acum vreo 10 ani că “Germania are nevoie de gazele naturale, pe care ruşii le deţin din abundenţă, iar ruşii au nevoie de tehnologie şi expertiză, de care Germania dispune din plin”. Tot el menționa că “Uniunea Europeană a fost concepută cu două scopuri. Primul era integrarea Europei Occidentale într-o federaţie cu un rol limitat, rezolvând problema Germaniei şi legând-o de Franţa, astfel limitându-se ameninţarea războiului. Al doilea a fost crearea unui vehicul pentru reintegrarea Europei de Est în comunitatea europeană˝.

 

Contextul războiului din Ucraina a impus o schimbare fundamentală a relației dintre Germania și Rusia, iar încetinirea schimburilor comerciale dintre aceste țări va avea un impact economic enorm asupra Europei.

 

Încă din vara lui 2019 erau semnele unei recesiuni tehnice în Germania. Industria manufacturieră germană avea în iulie 2019 cea mai slabă evoluţie din ultimii şapte ani. În decembrie 2021, se arãta cum blocaje în lanțul de aprovizionare și al patrulea val al pandemiei de COVID-19 încetineau considerabil economia germană, preconisandu-se intrarea în recesiune pentru cea mai mare economie a Europei. La începutul lunii aprilie 2022, prognozele ziceau cã Germania s-ar putea confrunta cu o recesiune severă dacă va exista o oprire a importurilor sau a livrărilor de gaze şi petrol din Rusia. Un embargo european imediat asupra gazelor naturale importate din Rusia ar putea costa Germania anul acesta până la 5% din PIB-ul său, potrivit unei estimări publicate acum două luni de Banca Centrală a Germaniei.

 

Ne amintim faimoasa zicalã “Când Germania strănută, Europa ră­ceşte”. Criza financiară mondială a demons­trat acest lucru. Iar când Germania sprintează, poate face să decoleze întreaga economie euro­peană. Dar ce te faci când economia germană para­lizează şi se prăbuşeşte?

 

Sunt întrebări firești, acum când încă mai avem în minte crizele recente, fie ele financiare, pandemice sau economice. Sperăm să avem capacitatea de a identifica soluții adaptate acestei realități. Cu siguranță însă neprevăzutul va juca un rol enorm și în partea a doua a acestui an.

 

Dan LUCA / Bruxelles