luni, 20 februarie 2023

Dan LUCA – editorial în Făclia de Cluj: “Piramida nevoilor europene”


Despre piramida lui Maslow, adaptată la nevoile europene, în editorialul meu de astăzi din Făclia.

 

---

 

Făcând o analogie a piramidei nevoilor umane descrisă de psihologul Abraham Maslow, propun să ne imaginăm o „piramidă a nevoilor europene”. Cercetătorul vorbește despre opt niveluri ale necesităţilor fundamentale, începând cu nevoile fiziologice, cele de securitate, de aparartenenţă şi socializare, apoi continuând cu cele de stimă, de autocunoaştere, iar înspre vârful piramidei se află cele estetice, de dezvoltare şi cel mai înalt nivel, al nevoilor de contribuţie.

 

Am putea deci etaja nevoile românului, ca cetăţean european. Nu este greu de observat că nevoile de bază sunt satisfăcute pentru o categorie mare a populaţiei. Odată cu aderarea la UE, românii pot locui, pot circulă liber pe teritoriul Uniunii, pot munci sau pot desfăşura alte activităţi, care să le asigure o viaţă decentă.

 

Respectând regula lui Maslow, dacă nevoile de la baza piramidei sunt satisfăcute, se trece la cel de-al doilea nivel, cel al nevoilor de securitate. La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, idea de bazã a fost realizarea unei construcţii europene pentru a garanta tocmai pacea şi securitatea tuturor cetăţenilor. Românii se simt în siguranţă acum, sunt optimişti şi au încredere în general în UE, dar trebuie să fim atenţi mai ales la dezvoltările venite din flancul Estic.

 

Se poate trece la identificarea nevoilor de la al treilea nivel al piramidei, fiind vorba aici de nevoia de apartenenţă, de creare şi dezvoltare de relaţii sociale de orice fel. Vocea românilor trebuie ascultată, iar conform procedurilor reglementate de legislaţia în vigoare, cetăţenii sunt consultaţi atunci când se iau decizii importante, în special prin organizarea de alegeri sau referendumuri, aşa cum este normal într-un grup unitar, într-o familie, precum marea familie europeană.

 

Pe măsură ce ne apropiem de nivelul patru al piramidei, şi vorbim aici de nevoile de stimă, atât în ceea ce priveşte stima din partea celor din exterior, cât şi de stimă pentru propria persoană, asociat în cazul nostru cu stimă pentru propriul popor, propria ţară, încep să apară problemele...

 

În vârful piramidei am putea asocia nevoile de auto-actualizare sau auto-depăşire, cu funcţionarea la maxim a tuturor sistemelor naţionale, pentru ca România şi cetăţenii ei să devină din ce în ce mai buni. Oamenii au nevoie să contribuie la reuşita altora, la dezvoltarea unei comunităţi bazate pe interese comune. Românul, ca cetăţean european, nu putem afirmă că este pe deplin „împlinit”, având în vedere situaţia ţării pe scenă europeană. Nu cred că este prea devreme să ne întrebăm cum vom rezolva şi această problemă a atingerii celui mai înalt nivel al ierarhiei nevoilor, având în vedere că în contextul european contribuţia naţională este importantă atât pentru cetăţenii ţării, cât şi pentru Uniune ca întreg. 

 

Iniţial, teoria spunea că oamenii îşi îndeplinesc mai întâi nevoile de bază şi abia apoi pe celelalte, dar practica demonstrează că pentru oameni diferiţi, în contexte diferite, unele nevoi superioare (din vârful piramidei) pot fi mai importante decât unele nevoi inferioare (de la baza piramidei). Asta nu înseamnă că devenim „selectivi” şi că tindem spre atingerea ultimului nivel al piramidei, când încă sunt români care speră că într-o zi să se poată bucura de un trăi mai decent.

 

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu