Sunt deosebit de onorat să semnez un articol împreună cu prof. Vasile Pușcaș.
---
În vara anului viitor se va termina mandatul actualilor aleși din instituțiile europene,
iar alegerile pentru Parlamentul European din 2024 sunt deja un subiect pe
agenda politică din capitalele statelor membre UE. Iar intensitatea preocupării față de schimbările la
nivelul europarlamentarilor crește odată cu discuțiile despre așteptate
modificări ale leadershipului Comisiei, Consiliului etc.
Mandatul european început
în vara lui 2019 s-a derulat într-un context de crize majore globale și
europene. Pe acest fond, întreaga agendã europeană a fost mereu revizuită,
iar liderii Uniunii Europene au încercat mai mult să reacționeze la situațiile
dificile decât să avanseze o agendã strategică.
Forțele eurosceptice au
crescut considerabil în mai multe state membre, acționând acum și mai
coordonat la nivel european. Odată cu ieșirea Marii Britanii din UE,
motorul franco-german a trebuit să-și reafirme iarăși opțiunile de lider al construcției
europene, fapt reflectat constant în abordările Uniunii Europene. Datorită
invaziei ruse în Ucraina, problema securității Europei s-a impus pregnant pe
agenda publică europeană. Pacea și stabilitatea din Europa, care atâția ani au
contribuit la creșterea ei economică și au constituit un adevărat brand al
procesului integrării europene, au fost puternic și grav bulversate. A fost
nevoie de răspunsuri rapide și eficiente, ceea ce a developat capacitatea administrativă și
politică a Uniunii Europene.
Gândurile cetățenilor europeni nu se îndreaptă doar către stările și trăirile
prezente, ci și către viitor, întrebându-se ce se va întâmpla în perioada
următoare. Desigur, alegerea eurodeputaţiilor este importantă, dar atenția
experților se îndreaptă mai ales asupra noii Comisii Europene. Paradoxal, posibile
transformări ale structurii instituționale și decizionale în UE preocupă mai pe
larg liderii și grupările politice, pe când cetățenii sunt mai interesați de
viitoarea agendă politică europeană după 2024, de felul în care
politicile europene le vor afecta viața individuală și comunitară.
Ţările membre UE, sectorul de afaceri, mediul academic, dar și societatea
civilă, caută încă de acum să descifreze narativa următoarei etape de
evoluție. Desigur, dacă totul merge conform programului electoral european, ar
fi posibil ca în septembrie 2024 să fie prezentate oficial prioritãţile viitorului
președinte al Comisiei Europene. Acesta va fi momentul când vom avea o
informare extinsă asupra opțiunilor despre politicile europene care ar urma să
fie susținute politic și financiar, relevând calea strategică a Uniunii
Europene. Dupã publicarea principalelor direcții de acțiune, se va intra în
detalii pentru a identifica propunerile de schimbări care vor apărea la nivelul
fiecărei politici sectoriale europene și ce calități ar necesita Direcțiile
Generale ale Comisiei Europene cu atribuții de implementare, dar și adaptările
pe care vor trebui să le realizeze capacitățile administrative ale statelor
membre.
Referindu-ne la viitoarea Comisie Europeană, avem mai multe întrebări, venite
în special din realitate vieții cetățeanului european: -va fi preferată o
abordare tehnică, minimalistă, de inițiere a legislației pe bandă rulantă sau
se va schimba paradigma, ţînând seama de realitatea unei Uniuni Europene
care tot aspiră să-și redefinească identitatea? -vor fi propuse politici
europene pornite de la o viziune a societății europene și o strategie adecvată
necesară implementării? -se va ține cont de faptul că relația cetățenilor cu
proiectul european este pe muchie de cuțit, că forța economică a UE este
un element de luat în seamã și acaesta va trebui însoțită de politici sociale
adecvate?
Oprim aici seria lungă a întrebărilor
pentru a sugera că se simte nevoia unui program macroeuropean realist, elaborat
împreună cu beneficiarii, cetățenii, fie ei oameni de afaceri sau societate
civilă organizată. Experiența traumatizantă a recentei Conferințe asupra
viitorului Europei, pe care dealtfel am întrezărit-o încă de la debutul ei, nu
face să se întărească încrederea în leadershipul european. A fost mai degrabă
un pas spre ideologizarea conceptelor, dar nu a adus clarificările și soluțiile
așteptate de cei care cred puternic în continua perfecționare a proiectului
european. Poate că în campania electorală europeană din următoarele luni vor fi
selectate măcar anumite părți, fragmente din concluziile Conferinței pentru a
prezența cetățenilor o viziune consistentă, la care Europa să vibreze !
Puterea reală a Uniunii
Europene nu a constat doar în capacitatea normativă și de gestionare a
interdependențelor complexe, ci și în continua mobilitate transformativă a
proiectului european, constând nu doar în adaptare, cât în viziunea devenirii
acestuia. Din păcate, în ultimele două decenii liderii europeni din Bruxelles, cel
mai adesea aflați sub presiunea intereselor individualizate ale unoe state
membre, treptat au înlocuit metoda comunitară și a negocierilor europene
continui cu guvernanța corporatistă, iar în ultimii ani cu metota echilibrului
de putere în procesul decizional european. Politicienii și factorii de decizie
politică au semnalat că au perceput nemulțumirile cetățenești și ale organizațiilor
societății civile, că niciun mesaj public european nu va fi susținut fără a se
cere opinia și sfatul tuturor părților interesate, inclusiv a industriilor și
partenerilor sociali. Politicile de mediu, de exemplu, au consecințe economice cu
un impact uriaș asupra companiilor și vieții sociale din statele membre. Odată
cu reconfigurarea globalizării și concurența mai puternică din partea țărilor
emergente, prosperitatea economică pe termen lung a Europei va depinde de
puterea bazei sale industriale și sociale.
Mai este însã un subiect sensibil,
puţin abordat, cîteodată chiar
evitat de cercurile politico-decizionale bruxelleze. Trăim un moment de impas
european, iar nevoia unor lideri europeni, cu viziune și capacitate de
gestionare politică rațională este mai necesară ca niciodatã, atât la nivelul
institițiilor europene cât și al statelor membre! România,ca stat membru
al Uniunii Europene, a fost ezitantă în ceea ce privește internalizarea legislației
și politicilor europene, prefeând a trata procesul integrării europeane ca
parte eminamente a politicii sale externe și, ca atare, a adoptat metoda
alinierii în locul aplicării în țară a politicilor europene de dezvoltare. Ca
atare, în lunile următoare poate că se ve desfășura și în spațiul românesc o
dezbatere aplicată de circumscriere a acestuia în procesele de dezvoltare la
care cetățenii speră pentru următorii ani. Suntem convinși că există poate fi
mobilizată resursa şi capacitatea politicã în Uniunea Europeană, incluzând și
România, pentru a rãspunde provocărilor vremurilor care vin !
Dan
LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu