luni, 19 iunie 2023

Dan LUCA – editorial în Făclia: “UE nu e un produs”


În editorialul de astăzi din Făclia am sugerat o abordare realistă asupra proiectului european.

 

---


E o zi oarecare și ne întrebăm dacă înțelegem cu adevărat Uniunea Europeană. Vorbesc acum la modul direct, fără diplomația omului educat care orice s-ar întâmpl
a merge mai departe cu bune și rele.


Nici chiar enunțurile de globalizare sau aparten
ţa la o putere economică mondială nu ridică sprâncenele, să fim sinceri. Parcă însă, de când a apărut conflictul din Ucraina, ne zicem că e bine că suntem în aceste structuri, că e UE, că e NATO. Expresii de genul "putea să fie și mai rău" sau ˝ne ajută americanii˝ sunt adânc întipărite în mintea românilor. Direcția strategică a României în direcția Vestului, stabilită în anii '90, a fost o carte bună, câștigătoare. Avem confirmarea acum! Trebuie chiar să ai o problemã personală să nu recunoști că e mai bine în UE decât în bătaia vânturilor din Balcani sau, chiar mai rău, în ceva monstrozitate instituțională coordonată de Rusia sau China.


Avem însă o problemã 
de a discuta normal despre UE. Suntem foarte exigenți și asta e bine, dar trebuie să înțelegem această construcție federatoare. A zice, de exemplu, că UE nu mai e bună fiindcă pierde teren în favoarea SUA sau a Chinei, pare egoist și pueril. Rafturile magazinelor, fie ele și online, nu oferă mai multe variante de UE precum sortimentele de brânză sau pâine. UE nu e un produs, nu e nici măcar o oportinitate de afacere sau de vacanță. E, de fapt, un mod de viață, cu valori și posibilități de acțiune bine definite.


Că nu merge unsă Uniunea Europeană, cu siguranță. Dar asta putem să zicem și de țara noastră și de orașul nostru și de multe lucruri de care suntem nemulțumiți. Nu există locul perfect!

Haideți să destructurãm și să reclădim dogma ideilor mari, revoluționare chiar. Nu vreau să dezamăgesc, dar chiar dacă aveți proiecte bune pentru dezvoltarea UE, acestea nu se implementează automat. Există sisteme de conducere, selecționate de alegeri pe diverse nivele, sau structuri de expertiză, trecute prin examene, care sunt chemate în permanen
ţă să dezvolte proiectul Uniunii Europene. Da, trebuie să te lupți pentru a ajunge în cercul responsabililor recunoscuți oficial. Se poate face ceva sau totul e pierdut? Cu siguranță, e loc pentru toți, dar identificați bine nișa în care cu adevărat puteți să vã aduceți valoarea adăugată. Iar apoi gândiți o strategie de a implementa cele propuse. Multă gândire strategică... 

 

Dan LUCA / Bruxelles

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu