miercuri, 3 aprilie 2024

Contribuție la un articol publicat de către Euractiv.ro : ˝Cine influențează politica de energie în UE?˝

A fost o reală plăcere să o secondez pe Mădălina Prundea (jurnalist la Gândul) în ultimele două săptămâni pentru a realiza un material despre cine influențează politică de energie la nivelul UE. Articolul este acum publicat de către EURACTIV România.

 

---

 

Politica și dosarele prioritare ale Uniunii Europene în domeniul energiei sunt produsul deciziei politice, dar și rezultatul unor proceduri și negocieri constante în cadrul unui ecosistem european și național, în contextul în care trei sferturi din legislația votată la vârful blocului comunitar este aplicabilă la nivel statelor membre și influențează direct viața cetățenilor lor.

 

De la stadiul de proiect, înaintat de Comisie, până la cel document ratificat și aplicat de statele membre, după votul în Consiliul UE și Parlament, fiecare actor își are rolul stabilit prin tratate și contribuția mai mult sau mai puțin determinantă asupra formei finale a legislației.

 

Actorii instituționali

Comisia Europeană, brațul executiv al UE, propune politicile energetice la nivelul blocului comunitar, responsabil pentru program, planurile strategice, de management și raportare fiind comisarul pentru energie Kadri Simson. Aceasta este un politician estonian, aparținând Partidului Popular European. Direcția Generală Energie (DG ENER), din cadrul Comisiei, condusă de directorul general Ditte Juul Jørgensen, dezvoltă politica energetică a UE și este responsabilă de supravegherea proiectelor și programelor care oferă sprijin financiar dezvoltării tehnologice și inovării în sectorul energetic.

Parlamentul European, co-legiuitor la nivelul UE, dezbate propunerile, susținute de raportori, și comisiile de specialitate și în plen. În acest domeniu, Comisia pentru industrie, cercetare și energie (ITRE) a Parlamentului European (condusă de europarlamentarul liberal român Cristian Bușoi) este cea care organizează dezbaterile de specialitate, invită în mod uzual comisarul pentru a prezenta proiectele, se întâlnește cu parterii de dialog social – federații patronale, sindicate, ONG-uri – și amendează proiectele primite pe traseul legislativ.

Consiliul Uniunii Europene, co-legiuitor alături de Parlament, dezbatere propunerile prin prisma pozițiilor exprimate de statele membre prin trimișii lor, respectiv miniștrii de resort. Ministrul Energiei din România este Sebastian Burduja de la PNL.

Guvernele și parlamentele naționale sunt la rândul lor implicate în procesul de decizie în faza premergătoare ratificării finale. Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale a Senatului României cu 12 membri, este condusă de Antal István-Loránt. La nivelul Camerei Deputaților, Comisia pentru industrii şi servicii, cu 25 de membri, printre care și fostul ministrul al Energiei, Virgil Popescu, este condusă tot de un membru UDMR, Bende Sandor.

 

Actorii privați / industrie

Danezul Kristian Ruby este Secretarul General al EURELECTRIC de la Bruxelles, iar românca Ioana Petcu este Advisor - Climate Change. Reprezentantul României la EURELECTRIC este IRE - Institutul Național Român pentru Studiul Amenajării și Folosirii Surselor de Energie. Corina Popescu este președinte IRE.

Jeames Watson este secretarul general al EUROGAS - Uniunea Europeană a Industriei Gazelor Naturale. Organizația membră din România este Federația ACUE, reprezentativă la nivelul sectorului de activitate energie electrică, petrol, gaze şi minerit energetic, cu 23 de companii-membre din sectorul energetic românesc, condusă de directorul executiv Daniela Dărăban.

Bulgaroaica Boyana Achovski este secretatul general al Gas Infrastructure Europe (GIE), iar românca Roxana Caliminte este secretar general adjunct. Membrul român al GIE este operatorul național de transport al gazelor naturale, Transgaz, condus de directorul general Ion Sterian.

Alte organizații puternice la nivelul politicilor de energie: IOGP Europe - Asociația internațională a producătorilor de petrol și gaze, Nucleareurope / ex-FORATOM - Vocea industriei nucleare europene, HydroPower Europe, SolarPower Europe sau Wind Europe.

 

Sindicate și organizații neguvernamentale

Federația Națională a Sindicatelor din Electricitate „UNIVERS” şi Federația Sindicatelor Libere Independente “ENERGETICA” sunt reprezentanții afiliați BNS - Blocului Național Sindical. BNS este sindicatul român afiliat la Sindicatul European (ETUC). Nicolae Buzea este președintele Federației „UNIVERS”.

Ester Asin este Directorul biroului WWF de la Bruxelles. WWF România este membru afiliat la rețeaua WWF, iar Orieta Hulea este Directorul General.

Avem o serie de think tank-uri puternice în politica energetică, precum CEPS, EPC sau Bruegel.

Românul Andrei Marcu este fondatorul şi directorul executiv al think tank-ului ERCST - Masa rotundă europeană privind schimbările climatice și tranziție durabilă.

 

Cine sunt cele mai influente persoane în politica de energie?

Punctul zero al politicilor europene este dificil de identificat, fie că este în cabinetele celor mai influente state membre, Germania și Franța, fie că este o idee care pornește de la societatea civilă – și nu este scopul analizei – mai ales că traseul de la o idee la document legislativ publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene trec mulți ani și multe mandate de ministru al Energiei, chiar și de comisar european.

Dar nu numai dimensiunea politică și instituțională trebuie avută în vedere atunci când se vrea un tablou complet al peisajului politicilor europene. Reprezentanții industriilor vizate de schimbările legislative și ai organizațiilor guvernamentale care militează, în mod tradițional, pentru impunerea de reglementări mai stricte, monitorizează permanent, intervin sau propun permanent inițiative în interesul activității lor.

 

Există practic trei categorii de persoane influente la nivelul politicii de energie.

Policy markers/instituţii :

Comisarul european, Kadri Simson, în strânsă legătura cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Preşedintele Comisiei ITRE din Parlamentul European, Cristian Bușoi, în cooperare cu ceilalți eurodeputați din această comisie parlamentară.

Miniştrii energiei din cele 27 de membre UE.

Liderii de comisii din parlamentele naționale ale celor 27 de țări membre UE.

Stakeholderii/industrie:

Reprezentanții industriei, în special cei grupați în jurul federațiilor europene: Eurelectric și Eurogas.

Stakeholderi/societatea civilă :

Organizațiile nonguvernamentale, dar și think takurile din domeniul energiei.

 

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu