marți, 25 iunie 2024

Dan LUCA – editorial în Făclia: “Globalizarea turismului”


În editorialul de astăzi din Făclia, despre destinații turistice abordabile acum.

 

----

 

Ne bucurăm când vine vara și perioada vacanțelor bate la ușã. Ne vin în minte destinații exotice sau, din contrã, ne zicem că anul acesta e bine să fim mai calmi, bugetul nelăsând loc creativității.

 

Important este că putem acum să gândim mare, tehnologia și libertatea de mișcare ne dã oportunitatea de a visa. Creșterea economică a țării se răsfrânge și asupra puterii noastre de cumpărare. Ca români, am învățat să obținem vize de intrare în diverse țări mai bine ca alte nații, iar cei care își amintesc de România de dinainte de 2002 știu despre ceea ce vorbesc. Mare atenție la partea cu vaccinurile, recepționate din timp. Dar aici nu cred că există mișcări anti-vax, ci doar sã avem clarã procedura... Dacă e nevoie, îl facem, că doar nu anulăm vacanța din cauza unei injecții...

 

Sunt locuri în lume în care putem ajunge studiind inteligent oferta companiilor de trasport aerian. Nu neapărat trebuie să fie o cursa directă de la Cluj-Napoca la Rio pentru a ajunge în Brazilia. Internetul și planformele de identificare a prețurilor convenabile ne dau încredere că putem intra și noi în spațiului turismului global, chiar dacă facem o escală de câteva ore în aeroportul din Roma.

 

E nevoie și de un pic de curaj, dar nu nebunie. E bine să ascultăm și să fim documentați, dar până la un punct. Stereotipurile pot bloca până și o excursie în Ungaria. Vã spun asta fiindcă dacă intri într-un mod de gândire pozitiv, “de stil olandez”, de a vedea lumea, de a înțelege alte sisteme, poți să ai experiențe fantastice. Da, se poate merge cu familia fără nici o problemã, totul este să optimizezi bugetul și calendarul.

 

E nemaipomenit sã petreci un revelion în Dubai, cu focurile de artificii din jurul Burj Khalifa, sã vezi mormântul lui Tutankhamon din Valea Regilor egipteanã, sã urci treptele pe Stupa Wat Arun din Bangkok, sã urmãreşti show-urile din Las Vegas sau sã stai pe plaja Copacabana din Rio de Janeiro chiar și în luna martie. Asta doar ca să prezint cateva destinaţii ușor de recunoscut...

 

Recomand și locuri mai puțin vizate de români. Vietnamul și Laosul sunt impresionante. A sta pe un elefant care se scufundă precum un submarin în fluviul Mekong e ceva de SF. Iar dacă vrei să vezi animale sălbatice cu adevărat, Botswana și Namibia sunt destinațiile perfecte. Chiar și cascada Victoria din Zimbabwe face toți banii, dar atenție să aveți vaccin și pastile împotriva malariei.

 

De abia aștept vacanța de varã de anul acesta... dar deja avem planuri și pentru anul viitor. Mai ales că, un secret bine știut al turistului cu experiență, o achiziționare cu şase luni înainte a biletului de avion e cheia unei vacanțe bine optimizate.

 

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu