Despre inovație în editorialul meu de astăzi din Făclia.
---
Suntem atât de bombardați
mediatic cu termenul de inovație încât aproape că nici nu mai vibrăm când apare
ceva nou în acest sector. Majoritatea asociem inovația cu ceva tehnic, de multe
ori venitã de la americani, companii care lansezã ceva chestii noi. Să fim
sinceri, chiar că am avut o explozie enormă de noi tehnologii în ultimii ani,
dar menirea acestui articol nu este de a vorbi despre telefoane mobile,
internet sau inteligență artificială.
Doresc să prezint o altă
fațetă a inovației, care nu este legată de tehnologie, care este însã aducătoare
de nou pe un segment bine definit. Exemplele sunt multiple, lângă noi, chiar
dacă de cele mai multe ori nu le dăm atenția cuvenită.
Să începem cu ceva din sport,
că tot se apropie Jocurile Olimpice de la Paris. În 2013, echipa de handbal
fete a Braziliei câștiga Campionatul Mondial, derulat în Serbia. Această
victorie a fost un moment istoric pentru handbalul feminin brazilian, marcând
ascensiunea echipei în competițiile internaționale. Surpizã de proporții, dar
de unde a venit această performanță? Federația Braziliană de Handbal a realizat
un parteneriat cu echipa de handbal Hypo Niederösterreich din Viena. Practic,
echipa națională a Braziliei, sub numele Hypo, juca în campionatul Austriei,
dar și în Cupa Campionilor Europeni. Cooperarea a fost fantastică, iar Hypo era
cea mai titrată echipã din handbalul feminin, câștigând numeroase trofee
europne. Veți zice că am avut ceva asemănător și în fotbalul românesc înainte
de Campionatul Mondial din 1994, când principalii jucători ai naționalei române
jucau la clubul italian Brescia Calcio. Va las să analizați, desigur, ideea și
să identificați inovația.
Merg mai departe, că îmi vin
în minte alte două exemple, total diferite, dar deosebit de inovative. Era în
anul de grație 1985, Franck Biancheri lansa idea unei asociații studențești
europene, interdisciplinare, dar fără nivelul național. Adică, structurile de
coordonare ale organizației erau centrele universitare racordate direct la un
Comitet Director european. Să fiu sincer, această idee genială m-a ajutat
practic în 1995 când am devenit președintele filialei clujene (AEGEE
Cluj-Napoca) și apoi să am posibilitatea să fiu ales în 1997 direct în
structura de la Bruxelles.
Dacă tot am ajuns la segmentul
de tineret, haideți să vorbim de o idee inovativă în domeniul educației. Mă
refer la recenta filialã a Colegiului Europei de la Tirana. Să ne amintim că,
inființat în 1949, Colegiul Europei a jucat un rol important în promovarea
integrării europene și în formarea unei elite europene în domeniul afacerilor
internaționale și al politicii publice. Printre absolvenții săi se numără
numeroși oficiali de rang înalt, diplomați și politicieni care activează în
instituțiile Uniunii Europene și în guvernele naționale. Campusul original al
Colegiului Europei este situat în orașul medieval Bruges din Belgia. Acest
campus este adesea numit „campusul principal”. Campusul din Natolin, situat în
Varșovia, a fost deschis în 1992, în urma discuției despre extinderea Uniunii
Europene către Est. Acest campus reflectă angajamentul colegiului față de
integrarea europeană și extinderea cunoștințelor despre Europa Centrală și de
Est. Iar inovația continuă, Colegiul Europei plănuiește să deschidă, în septembrie
2024, un nou campus în Tirana, ca parte a eforturilor de a extinde educația
europeană în Balcanii de Vest. Acest nou campus va contribui la promovarea
integrării europene în regiune și la consolidarea relațiilor dintre UE și
țările balcanice. Am refuzat oferta de anul trecut de face parte din corpul
profesoral din Tirana, dar promit că dacă se va lansa Colegiul Europei și la
Chișinău să sprijin practic această inovație.
Dan LUCA / Bruxelles