Dan Luca – articol în Revista Cariere: “Sfaturi pentru un job în Bruxelles”

Pentru cei interesați de politicile europene am publicat un material în Revista Cariere despre oportunitățile de a lucra în Bruxelles.

 

----

 

Trăind de peste 25 ani în Bruxelles-ul european şi fiind în permanent contact cu piaţa muncii de aici, mi-am propus să prezint experienţe practice, utile pentru cei care îşi doresc un job în capitala comunitară. Îmi face mare plăcere să prezint realităţile Bruxelles-ului european într-un format academic. În ultimii ani mi-au trecut prin mână masteranzi de la ULB Bruxelles, KU Leuven, SNSPA Bucureşti sau UBB Cluj. Sunt impresionat de implicarea acestor tineri de 22-28 de ani în a dobândi cunoştinţe despre UE, comunicare, politici europene, toate acestea necesare în a găsi un loc de muncă în mult râvnitul Bruxelles european.

Acum câţiva ani, chiar am experimentat un “nou produs”, un training de o zi la Bruxelles, în care cei atraşi de afaceri europene aflau mai multe despre cerinţele ce trebuie îndeplinite pentru a obţine un job în capitala comunitară, indiferent dacă acesta ar fi în cadrul federaţiilor industriale, firmelor de consultanţă, corporatii, ONG-uri sau reprezentanţe ale regiunilor sau oraşelor.

Cum spuneam, e nevoie să cunoşti piaţa Bruxelles-ului şi să ştii cum poţi să îţi vinzi profilul unui posibil angajator. Ai nevoie de un CV bine structurat şi o scrisoare de intenţie perfectă, dar de asemenea trebuie să ştii unde să trimiţi documentele şi ce paşi să urmezi apoi.

Ce muncă urmează să desfăşoare un candidat admis? Tot ceea ce ţine de activitatea de lobby, obţinerea finanţărilor europene sau de crearea şi dezvolarea de parteneriate. Bruxelles este locul în care se adoptă aproximativ jumătate din legislaţia şi reglementările naţionale. Dacă e vorba de mediul înconjurător, de euro, de politica concurenţială, despre numărul de urgenţă 112, mişcarea liberă a persoanelor şi bunurilor sau standardele europene comune, toate sunt rezultatul influenţei exercitate de grupurile de interese asupra factorilor de decizie de la Bruxelles.

Fiecare ţară este reprezentată instituţional la Bruxelles. România, ca ţară membră a Uniunii Europene, dispune de o Reprezentanţă Permanentă pe lângă Uniunea Europeană. Chiar şi ţările care nu sunt membre ale UE dispun de reprezentări similate şi aici mă refer la exemple precum China, SUA sau chiar Australia.

Reprezentarea permanentă în Bruxelles la nivelul regiunilor şi oraşelor este o “agomeraţie” de peste 400 de entităţi juridice, în care lucrează permanent cel puţin 2.000 de persoane. Câteva exemple: fiecare din cele 20 de regiuni italiene au un birou în Bruxelles-ul european (precum: Veneto, Piemonte) şi toate cele 16 landuri germane (Bavaria, Hamburg, Bremen) sunt şi ele vizibile cu staff permanent în capitala Europei.

Dacă luăm cazul Biroului european al Regiunii Stockholm, scopul acestuia este de a încuraja şi a promova interesele economice ale membrilor regiunii, păstrând un dialog activ între membrii săi şi organizaţii de genul Asociaţia Suedeză a Autorităţilor Locale şi Regionale, guvernământ, parlament, ministere, universităţi sau organizaţii industriale, pe de o parte şi cu factorii de decizie europeni în influenţarea politicilor şi programelor comunitare. De asemenea Biroul susţine membrii când e vorba de sesiunile plenare ale Comitetului Regiunilor în Bruxelles.

S-au creat şi asociaţii naţionale pentru interacţia cu Bruxelles-ul. Casa Regiunilor din Slovacia reprezintă cele 8 regiuni slovace, având în secretariat persoane trimise din fiecare regiune, dar şi experţi care se ocupă de managementul proiectelor europene sau comunicarea externă.

Oraşele sunt şi ele prezente cu apariţii precum: Amsterdam, Paris sau chiar Riga. De exemplu, reprezentanţa oraşului Praga ajută la stabilirea parteneriatelor între municipalităţile oraşelor şi regiunilor din statele membre. Aşa cum este normal, unele municipalităţi s-au grupat în asociaţii naţionale precum: Asociaţia Autorităţilor Locale din Lituania.

Mai există unele asociaţii europene care trebuie amintite pentru a întregi poza reprezentării regiunilor şi oraşelor la Bruxelles: Eurocities, Consiliul European al Municipalităţilor şi Regiunilor sau Adunarea Europeană a Regiunilor.

Continuând prezentarea pentru găsirea unui job în Bruxelles-ul european, mă opresc de această dată asupra reprezentanţelor federaţiilor industriale şi corporaţiilor. În limbajul de Bruxelles, dar nu numai, întâlnim des expresii de genul “grupul de interese din industria X s-a întâlnit cu comisarul european Y”, fără absolut nici o problemă juridică şi nici măcar de etică, deşi în România încă acest gen de acţiuni au conotaţii negative.

Cum s-au format aceste grupuri de interese din capitala europeană? Aproximativ 400 de multinaţionale, pe care le întâlnim în marea lor majoritate şi în România (vezi: Total, Shell, Oracle), au un sediu permanent şi la Bruxelles. Nu este însă ceva similar cu sediile din alte capitale europene, ci este de fapt o “ambasadă” a corporaţiei respective pe lângă instituţiile europene. Aşa cum România are o ambasadă în Belgia, care răspunde de relaţiile bilaterale dintre Belgia şi România, dar şi o Reprezentanţă Permanentă pe lângă Uniunea Europeană, aşa şi Microsoft are un birou care se ocupă de “piaţa de desfacere a produselor sale” în Belgia, dar şi de un birou care se ocupă de dinamica legislativă europeană. Iar dacă observăm ştiri de genul “Justiţia dă dreptate Comisiei Europene în disputa cu Microsof”  ne cam imaginăm munca celor din aceste structuri: monitorizări, informări ale sediului central sau european despre tendinţele legislative, strategii de lobby şi campanii de comunicare, toate pe “nivelul comunitar”.

Se recomandă “coagularea grupurilor industriale” în asociaţii europene (grupuri de interese), cu Adunări Generale ale membrilor şi Secretariat permanent în Bruxelles, pentru o mai mare vizibilitate şi implicit mai multă eficienţă în prezentarea intereselor actorilor industriali, afectate de deciziile luate la nivel comunitar. Astfel se pot prezenta “opinii comune ale industriei despre acel subiect”. Un exemplu concludent pentru cele menţionate mai sus este Asociaţia Europeană a Producătorilor de Maşini - ACEA, din care fac parte şi BMW, şi Renault, şi Fiat, dar şi alte mărci binecunoscute. Asociaţia îşi exprimă foarte vizibil opinia despre subiectul menţionat, în numele sectorului pe care este împuternicit să-l reprezinte, conform statutului organizaţiei: “Road safety is essential in ensuring mobility”.

În Bruxelles sunt aproximativ 3.000 (trei mii – nu e nici o greşeală!) de birouri ale asociaţiilor europene sectoriale. Cu totul cam 20.000 de oameni îşi derulează activitatea în acest sector doar la Bruxelles. Fiecare structură este coordonată de o persoană purtând fie titlul de Secretar General, Director General sau Head of Office. Sunt oameni foarte influenţi în mecanismul legislaţiei europene, calităţile lor fiind de multe ori determinante pentru ramurile industriale pe care le reprezintă. Secretarul General coordonează activitatea unui Secretariat. Salariile acestor persoane sunt excelente, în concordanţă cu reponsabilitatea pe care o au, atingând 5.000 euro sau chiar 10.000 euro pe lună, în funcţie de industria pe care o reprezintă.

Ce fac aceste asociaţii? Dacă luăm exemplul “Eurometaux“, asa cum scrie pe pagina lor de web www.eurometaux.eu, această entitate constituie interfaţa între reprezentanţii europeni ai industriei neferoase şi autorităţile europene. Succesul acestor organizaţii se măsoară prin recunoaşterea la nivel înalt de către factorii de decizie europeni a organizaţiei ca influentă şi indispensabilă în procesul evolutiv al legii comunitare.

BUSINESSEUROPE este principala organizaţie la nivel european ce reuneşte federaţii naţionale (patronatele naţionale). Şi tot aşa, dacă le luăm pe cele mai mari, de exemplu, CEFIC, Consiliul European al Industriei Chimice, sau Wind Europe, Asociaţia Europeană pentru Energie Eoliană, sunt nume de care se leagă cea mai mare parte a deciziilor europene în sectoare majore, în ceea ce priveşte dezvoltarea societăţii sau schimbările globale cum ar fi schimbărilor climatice.

Probabil mulţi se întrebă dacă pregătirea pe care o au le-ar permite să găsească un loc de muncă în Bruxelles-ul european. Concursurile EPSO, pentru a deveni funcţionar comunitar, trezesc mare interes, dar viaţa poate să fie însă interesantă şi lucrând în sectorul privat al capitalei Europei. Sutele de români care activează deja în acest sistem pot să confirme că dimensiunea privată a afacerilor europene nu este de neglijat. Dar, să revenim la pregătirea necesară pentru a lucra în Bruxelles. Dacă ne referim la educaţia formală, candidatul trebuie să aibă deja o diplomă, chiar dacă aceasta este dintr-o universitate românească. Un master efectuat într-o ţară vest-europeană este de asemenea extrem de util. Limbile străine sunt foarte importante. Fără limba engleză nu se poate face nimic, franceza este un punct în plus, iar dacă ai cunoştinţe de limba germană este şi mai bine. Italiana si spaniola nu fac diferenţa, fiind mulţi italieni şi spanioli în Bruxelles.

Dacă doriţi să lucraţi în Bruxelles căutaţi să înţelegeţi mai mult decât mecanismul instituţional, să vă specializaţi treptat pe anumite politici sectoriale, fie cea de mediu, energie, trasporturi, finanţe. Nu dă bine dacă la un interviu nu ai habar ce reprezintă prescurtări precum WWF sau EEB şi soliciţi un job ca expert pe politicile de mediu.

ONG-urile sunt privite cu mare atenţie în lumea capitalei Europei. Alături de instituţiile europene şi de “grupuri de interese industriale”, ONG-urile întregesc “triunghiul de aur”, al celor care “produc” legislaţia europeană. Există sute de ONG-uri la Bruxelles, majoritatea formate dintr-o persoană sau două, care “trăiesc” dintr-o finanţare anuală provenită în special de la Comisia Europeană. Acţiunile lor sunt importante în special în mecanismul “comunicării UE” către cetăţenii europeni.

Avem şi anumite “ONG-uri mărci”, care se remarcă în anumite politici sectoriale. Majoritatea dintre acestea au un secretariat propriu în Bruxelles-ul european, cu persoane plătite şi strategii de comunicare bine puse la punct. Lobby-urile lor sunt foarte eficiente în marea majoritate, reuşind să “ţină piept“ celor din industrie în toate aspectele dezvoltării europene.

Cele mai puternice ONG-urile de mediu sunt grupate în Green 10 cu comunicări comune precum cea despre Eficienţa Energeticã. Privind atent activitatea WWF de la Bruxelles, observăm ca biroul UE structurează clar priorităţile pe temele europene de actualitate.

Bine apreciate la Bruxelles sunt şi Oxfam, Solidar, European Social Platform, European Public Health Alliance, Inclusion Europe, Transparency International sau Amnesty International.

 

Consultanţii sunt şi ei masiv reprezentaţi în Bruxelles. Câteva sute de companii îşi prezintă serviciile celor interesaţi, oferta fiind diferită ca preţ sau calitate de la o marcă la alta.

E greu de clasificat firmele de consultanţă. În opinia mea acestea se grupează în 4 categorii mari: specializate pe relaţiile cu presa (PR), pe lobby-ul legislativ (PA), pe managementul proiectelor europene şi pe managementul asociativ. Unele firme din Bruxelles se pot încadra în fiecare din cele 4 categorii, altele doar în una sau două.

Să încep cu firmele de “Public Relations“. Sunt câţiva mari jucători pe piaţă precum: Teneo, Fleishman Hillard, Logos, BCW, Hannover, Edelman sau Ogilvy. Deşi e greu de trasat o frontieră între PR şi PA, voi încerca să prezint câteva dintre brand-urile care fac diferenţa când e vorba de un lobby eficient: Kreab, Rud Pedersen sau FIPRA.

Cele mai cunoscute companii care au ca principală activitate “EU project management“ sunt: ISF Mostra, Tipik, Ecorys, Qwentes. Când vedeţi de exemplu o pagină de web a Comisiei Europene sau un reportaj video despre, să zicem, eficienţa energetică la nivel comunitar, să fiţi sigur că aceşti consultanţi şi-au adus o mare contribuţie la realizarea “produsului finit“.

A patra categorie este cea a consultanţilor de “association management“, cu nume faimoase precum Kellen sau MCI.

E bine de amintit şi organizaţiile sectoriale, care grupează diferiţi consultanţi în Bruxelles, precum The European Public Affairs Consultancies' Association (EPACA) sau The Society of European Affairs Practitioners (SEAP).

Şi de această dată, poate chiar mai mult decât în cazul celorlalte domenii, candidaţii pentru astfel de joburi trebuie să fie dedicaţi meseriei, cu aptitudini de buni comunicatori, dar în primul rând este nevoie de un bagaj vast de cunoştinţe tehnice din diferite domenii şi o bună înţelegere a sistemului în ansamblu.

Sunt deja zeci de români care lucrează în firmele de consultanţă din capitala comunitară şi asta arată ca cei interesaţi de acest sector pot să aplice fără nici o problemă.

 

 

Dr. Dan LUCA este expert în afaceri europene şi comunicare strategică, derulându-şi activitatea în Bruxelles încă din 1997. Conferenţiazã la universităţi din Belgia, Italia, Germania şi România, iar cartea să fundamentală este „Mapping the Influencers in EU Policies”.

 

Dan LUCA / Bruxelles