Dan LUCA – editorial în Făclia: UE – “cucerirea puterii” sau “exercitarea puterii”

Despre cum e percepută UE ca putere în editorialul meu de astăzi din Făclia.

----

Încă de acum vreo 30 de ani, sociologul francez Dominique Wolton considera anumite dimensiuni care ne dau măsura exactă a complexităţii proiectului politic european. Vorbea în special despre algoritmul: Europa unită politic - cetăţean european - identitate europeană.

 

Era menționată importanţa rupturii cognitive, care are loc o dată cu trecerea de la Europa unită tehnico-administrativ, la cea unită politic. Cu alte cuvinte, nu putem concepe Europa ca noţiune mai largă, ea este altceva şi necesită alte instrumente politice. Exista problema de a înțelege până unde este posibilă construirea în mod voluntar, rapid, şi relativ transparent, a unei noi entităţi politice. Modificarea tuturor acelor categorii de gândire, de reprezentare, de simbolizare, este practic trecerea, de facto, de la un model elitist, la unul înrădăcinat în conştiinţele şi voinţele populaţiei.

Dacă întrăm pe palierul relațiilor externe, avem o situație și mai ambiguă. Uniunea Europeană se află într-o poziție complexă când vine vorba de puterea sa pe scena internațională, iar această ambiguitate dintre „cucerirea puterii” și „exercitarea puterii” poate fi observată frecvent în acțiunile și comunicările sale.

 

Există o tendință a UE de a-și consolida influența pe plan global, fie prin extinderea la noi state membre, fie prin asumarea unui rol mai activ în diplomație și securitate. În acest sens, UE pare să fie mereu în căutare de noi mecanisme prin care să-și sporească autoritatea – atât pe plan intern, față de statele membre, cât și extern, în relațiile sale cu puteri ca SUA sau China.

 

Dacă ne referim la aplicarea influenței existente în mod eficient și convingător, aceasta presupune capacitatea UE de a lua decizii rapide și coerente, dar și de a impune sancțiuni sau a interveni în situații de criză. Cu toate acestea, din cauza intereselor divergente ale statelor membre, UE se confruntă adesea cu dificultăți în a-și exercita puterea.

 

Această ambiguitate este agravată și de faptul că statele membre au, uneori, agende proprii care întră în conflict cu politicile comune ale UE. De aici apare o comunicare confuză, în care UE pare uneori că aspiră la un statut de superputere, însă, alteori, ezită să facă pași concreți și decisivi.

 

Dan LUCA / Bruxelles