Recent am citit un articol publicat de un colectiv de la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice “David Ogilvy“ din Bucureşti despre Efectele strategice ale tăcerii în spaţiul public. Mi-a plăcut unghiul de abordare “O privire mai atentă asupra situaţiilor în care tăcerea operează în spaţiul public arată că, în esenţă, tăcerea este departe de a fi non-comunicare. Pur şi simplu, tăcerea este un altfel de comunicare“. Am încercat să proiectez această idee pe structura comunitară.
Uniunea Europeană are o mare problemă cu “tăcerea” cetăţenilor săi şi asta se observă în special la alegerile pentru Parlamentul European. Nu vreau să repet cele exprimate recent despre dilemele sferei publice europene, ci vreau să accentuez că la nivel european, mulţi nu înţeleg încă diferenţa dintre consultare şi participare.
Se face o confuzie de terminologie în ceea ce priveşte implicarea cetăţenilor în procesul de luare al deciziilor. Pentru unii, simpla preocupare de a afla ce preferă publicul este văzută ca fiind participare activă. Nu este aşa. Aceasta este consultare şi este de sus în jos, profesionist şi cu rezultate în urma unui proces birocratic.
În cel mai bun caz, consultarea produce opţiuni din care cel consultat poate să aleagă. În cel mai rău caz, preferinţele comunităţii sunt ignorate pentru că ei nu sunt de acord cu anumite modele preconcepute de “ce are nevoie publicul”, modele care există în mintea birocraţilor, politicienilor şi specialiştilor.
Participarea este mult mai dificilă. Pentru aceasta este nevoie de timp. Participarea implică organizarea unei structuri în care specialiştii şi birocraţii să devină facilitatorii unui proces deliberativ bazat pe transparenţă. Sunt necesare abilităţi specifice muncii cu grupuri. E nevoie de prevenirea apariţiei vociferărilor individuale şi a reprezentanţilor grupurilor de lobby care domină şi influenţează nejustificat procedurile.
Dan LUCA / Bruxelles
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu