Dan LUCA – articol în Ziarul Financiar: “Locuințele accesibile, noul pilon al competitivității europene”

Locuințele accesibile, nouă urgență pe agenda europeană. Despre acest subiect în articolul pe care l-am semnat astăzi în Ziarul Financiar.

 

---

 

Într-o Europă aflată la intersecția mai multor crize – inflație, presiune urbană, migrație, transformare a pieței muncii – tema locuințelor accesibile s-a transformat dintr-o dezbatere socială într-un subiect strategic de prim rang. Nu mai este vorba doar despre prețuri la apartamente sau nivelul chiriilor, ci despre însăși sustenabilitatea modelului economic european. A locui decent a devenit un indicator al competitivității, iar lipsa locuințelor accesibile riscă să devină un factor structural de dezechilibru economic.

 

Pentru tinerii europeni, mai ales cei care trăiesc în marile capitale, o garsonieră poate consuma peste jumătate din salariul mediu. În multe orașe, clasa de mijloc dispare din centrele urbane, împinsă către periferii sau chiar în afara zonelor metropolitane. În același timp, firmele din construcții, transport sau servicii se confruntă cu o lipsă tot mai acută de forță de muncă locală, tocmai din cauza costurilor de locuire. Această spirală a devenit o problemă economică sistemică: acolo unde oamenii nu pot trăi, economia nu mai poate crește.

 

Paradoxul este că Uniunea Europeană nu are competență directă în domeniul locuinţelor. Politicile de locuințe sunt, conform tratatelor, responsabilitatea exclusivă a statelor membre. Cu toate acestea, Bruxellesul a demonstrat deja că poate modela comportamente și politici fără a dicta reglementări. Exact cum programul Erasmus a schimbat în profunzime sistemele educaționale și mobilitatea tinerilor europeni, un cadru financiar inteligent poate produce efecte similare în domeniul locuinţelor. Sub conducerea Ursulei von der Leyen, Comisia Europeană a început să trateze accesul la locuințe ca pe o dimensiune esențială a competitivității europene.

 

În centrul acestei noi paradigme se află ideea că locuințele nu sunt doar o problemă socială, ci și una de productivitate. O economie bazată pe inovare și pe mobilitatea forței de muncă are nevoie de stabilitate locativă. Angajații care nu pot trăi aproape de locul de muncă, tinerii care nu își pot permite o chirie rezonabilă, familiile care trăiesc în nesiguranță rezidențială – toate acestea afectează direct performanța economică. Fără o piață a locuințelor funcțională, Europa riscă să piardă teren în competiția globală pentru talente.

 

De aici și interesul crescând pentru un nou mecanism de finanțare europeană: Fondul European pentru Competitivitate, evaluat la peste 400 de miliarde de euro. Dacă în trecut fondurile structurale și de coeziune erau orientate aproape exclusiv către infrastructura fizică sau digitală, noul fond se pare cã urmărește să includă și infrastructura socială – iar locuințele accesibile sunt văzute tot mai clar ca o componentă strategică a acesteia. Ideea de bază este simplă: fără locuințe adecvate și accesibile, nu există forță de muncă stabilă, iar fără forță de muncă stabilă nu există competitivitate economică.

 

Modelul de implementare se conturează în jurul unei logici deja testate de alte programe europene, precum SAFE, fondul european pentru apărare. În practică, Comisia Europeană stabilește cadrul general și pune la dispoziție resursele financiare, iar statele membre decid cum le folosesc la nivel național. Fondurile vor fi distribuite proporțional între cele 27 de țări membre, însă activarea efectivă va depinde de capacitatea fiecărui stat de a mobiliza proiecte concrete, fezabile și conforme cu regulile europene. Aici intervine componenta privată: guvernele vor putea garanta proiecte derulate de companii, consorții de dezvoltatori, fonduri de investiții imobiliare, cooperative de locuințe sau parteneriate public-private.

 

Pentru mediul de afaceri, miza este semnificativă. Noul cadru poate deschide o piață de investiții de ordinul zecilor de miliarde de euro, cu beneficii multiple: acces la finanțări europene nerambursabile sau parțial rambursabile, garanții guvernamentale pentru credite comerciale, stimulente fiscale pentru construcții verzi și proiecte sociale, dar și o cerere stabilă pe termen lung. Sectorul imobiliar european, dominat în ultimele două decenii de speculație și randamente rapide, are șansa de a se reorienta către investiții sustenabile și pe termen lung, cu impact social real.

 

Dezvoltatorii și investitorii care vor înțelege rapid logica acestui nou val de finanțare vor fi primii care vor beneficia. În special, proiectele de reconversie urbană – transformarea clădirilor vechi, neutilizate sau industriale în locuințe eficiente energetic – se aliniază perfect cu obiectivele Pactului Verde European. În plus, sistemele de locuire cooperativă, modelele de închiriere cu garanții publice sau investițiile în cartiere mixte (unde locuințele subvenționate coexistă cu cele de piață liberă) vor fi tot mai atractive pentru fondurile ESG, interesate de impact social măsurabil.

 

Pentru companii, locuințele accesibile devin și o oportunitate strategică de resurse umane. În orașe precum München, Amsterdam sau Copenhaga, companiile mari construiesc deja locuințe pentru propriii angajați sau investesc în parteneriate cu municipalitățile. Modelul ar putea deveni norma și în Europa Centrală și de Est, acolo unde costul locuirii a început să afecteze mobilitatea forței de muncă. În lipsa unor soluții de locuire accesibilă, multe companii se confruntă cu o „criză invizibilă”: salarii competitive pe hârtie, dar imposibilitatea de a atrage oameni dispuși să se mute.

 

De aceea, tema locuințelor accesibile nu mai poate fi tratată izolat. Ea se află la intersecția dintre politicile de ocupare, digitalizare, tranziție verde și coeziune socială. Europa care va reuși să conecteze aceste domenii va fi și cea care va câștiga cursa competitivității globale. Este o transformare de mentalitate: dinspre ideea de „ajutor social” către un concept de „infrastructură economică a locuirii”.

 

În anii următori, vom vedea probabil o nouă generație de scheme naționale care canalizează bani europeni către construcția de locuințe publice, renovarea spațiilor degradate și sprijinirea cooperativelor urbane. Se va contura o piață mixtă, în care statul garantează accesul la finanțare, iar mediul privat livrează proiecte concrete, sustenabile și eficiente.

 

Pentru mediul de afaceri, mesajul este clar: locuirea devine parte din lanțul de competitivitate. Firmele care vor ignora această transformare vor fi, inevitabil, penalizate de costuri mai mari cu resursa umană și de o mobilitate tot mai redusă a angajaților. Cele care vor înțelege însă logica noului cadru financiar european vor avea acces nu doar la fonduri, ci și la o poziționare strategică într-o economie europeană în reconstrucție.

 

Criza locuințelor nu mai este o chestiune periferică. Este o criză a modelului de dezvoltare european. Europa care va reuși să transforme solidaritatea în investiție, care va vedea în locuințe o infrastructură de productivitate și nu doar o cheltuială bugetară, va fi cea care va rămâne competitivă și atractivă. Locuințele nu sunt doar ziduri și acoperișuri; sunt fundația unei economii care vrea să rămână vie, echitabilă și umană.

 

Dan Luca este expert în afaceri europene şi comunicare strategică, derulându-şi activitatea în Bruxelles încă din 1997.

 

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – Editorial în Făclia: „Ministrul Afacerilor Europene”

Este cu adevărat utilă existența unui Ministru al Afacerilor Europene în guvernele statelor membre ale Uniunii Europene? Despre rolul, relevanța și impactul acestei funcții discut în editorialul meu de astăzi, publicat în Făclia.

 

---

Din când în când, este sănătos să ne oprim și să reevaluăm strategic anumite abordări. Relația României cu Uniunea Europeană a fost și rămâne un proces evolutiv. Astăzi, ne bucurăm de statutul de membru al unei uniuni politice și economice formate din 27 de state europene — un cadru care ne oferă stabilitate, oportunități și responsabilități.

Optimizarea relaționării cu Uniunea Europeană a fost o preocupare constantă a României, încă dinaintea aderării de la 1 ianuarie 2007. În anii 2000, în plin proces de negociere, Guvernul României avea un Ministru de Externe, un Ministru al Integrării Europene și un Ministru Delegat — Negociator-șef al României cu Uniunea Europeană. Mii de mulțumiri, pe bună dreptate, profesorului clujean Vasile Pușcaș pentru rolul esențial pe care l-a jucat în acea etapă.

Nu este nevoie să răscolim întreaga istorie administrativă a ultimelor două decenii — de la Departamentul de Afaceri Europene și până la diverse formule instituționale care au combinat Afacerile Europene cu Fondurile Europene. Important este să privim lucid spre viitor și să înțelegem cum putem deveni mai eficienți în această construcție complexă și multiculturală numită Uniunea Europeană.

E timpul să depășim polarizarea extremă de tipul „UE este totul” versus „să ne lase în pace UE”. Uniunea Europeană nu este totul, dar este, fără îndoială, foarte importantă pentru România. Să privim faptele: în 2025, contribuția României la bugetul Uniunii Europene este estimată la aproximativ 3,6 miliarde de euro, adică 1,4% din Venitul Național Brut. În același timp, în 2024, bugetul general al României a inclus circa 14,5 miliarde de euro din fonduri europene, adică 13,2% din totalul veniturilor bugetare.

Fondurile europene sunt, așadar, importante și trebuie absorbite eficient. Totuși, trebuie înțeles că ele nu înlocuiesc fondurile naționale, ci le completează. Uniunea oferă direcții de dezvoltare, instrumente financiare și cofinanțare pentru proiecte strategice. Poate că, într-un viitor nu foarte îndepărtat, vom vorbi despre un „buget UE” în sens deplin, dar până acolo mai avem de parcurs câteva etape esențiale.

Politicile europene sunt chiar mai importante decât fondurile. Unele statistici arată că peste 50% din cadrul legislativ românesc derivă din legislația europeană. Sistemul de competențe stabilit prin tratatele UE creează un ecosistem legislativ dinamic, care trebuie înțeles și gestionat profesionist. România, ca republică semi-prezidențială, își distribuie atribuțiile executive între Guvern și Președinte. Relația cu Uniunea Europeană se află, firesc, la intersecția acestor prerogative. Abia la câțiva ani după aderare, Curtea Constituțională a clarificat cine reprezintă România în Consiliul European — un exemplu grăitor al complexității acestei arhitecturi instituționale.

Într-un context internațional marcat de crize, de reașezări geopolitice și de dezbateri interne privind viitorul Uniunii, România trebuie să aibă o voce clară și coerentă la Bruxelles. Obiectivele strategice — adoptarea monedei euro, sprijinirea aderării Republicii Moldova la UE, consolidarea poziției României în cadrul politicilor comune — necesită o coordonare interinstituțională profesionistă. De aceea, reînființarea funcției de Ministru al Afacerilor Europene apare ca o soluție logică și utilă. Rolul acestui ministru ar fi de a facilita o cooperare coerentă între Prim-ministru, Ministerul de Externe și Administrația Prezidențială, pentru ca România să aibă o abordare sistematică, proactivă și unitară în cadrul european.

Uniunea Europeană nu este un simplu cadru birocratic, ci o platformă de dezvoltare și solidaritate. România are șansa — și responsabilitatea — de a participa activ la definirea viitorului european. Pentru asta, avem nevoie de claritate instituțională, de profesionalism și de o strategie coerentă. Un Ministru al Afacerilor Europene nu este doar o opțiune administrativă, ci un semn de maturitate politică.

 

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – în direct la emisiunea „Impact Global” de la TVR Moldova (despre Summitul Consiliului European)

Mi-a făcut o deosebită plăcere să revin astăzi ca invitat al emisiunii „Impact Global” de la TVR Moldova.

 

În cadrul dialogului, am discutat despre concluziile recente ale Summitului Consiliului European de la Bruxelles, analizând evoluțiile privind procesul de aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

 

Mulțumesc echipei TVR Moldova pentru invitație și pentru oportunitatea de a contribui la o dezbatere necesară despre prezentul și viitorul european al regiunii.

 

Dan LUCA / Bruxelles

 

Dan LUCA – editorial în Făclia: “Țara cu de toate”

Aproape fiecare țară are un discurs prin care își încurajează cetățenii să creadă că trăiesc în „cea mai grozavă” patrie. Despre acest fenomen, în editorialul meu de astăzi din Făclia.

 

---

De-a lungul timpului, națiunile și-au spus povești despre ele însele. Aproape fiecare țară are un discurs prin care își încurajează cetățenii să creadă că trăiesc în „cea mai grozavă” patrie. Unele pun accent pe frumusețile naturale, altele pe resurse, pe oameni remarcabili sau pe istoria glorificată.

În anumite locuri, acest discurs merge și mai departe: statul își învață cetățenii să nu caute altundeva, pentru că „tot ce au nevoie este acasă”. Rusia, China sau chiar Statele Unite au promovat, fiecare în felul ei, ideea autosuficienței naționale. Franța, prin gaullism, a împins chiar mai departe ideea unei Franțe puternice, independente, cu o voce proprie în lume. Această linie de gândire a fost preluată și la nivel european prin conceptul de „autonomie strategică” – încercarea Uniunii Europene de a nu depinde complet de marile puteri globale.

Și totuși, realitatea ultimelor decenii ne arată altceva: globalizarea nu mai este o opțiune, ci o stare de fapt. Tehnologia, turismul, schimburile comerciale și culturale, dar și simpla răspândire a limbii engleze ca limbă comună demonstrează că direcția este ireversibilă. O lume interconectată presupune circulație de idei, resurse și oameni. Poți să te izolezi politic sau economic pentru o vreme, dar nu poți opri dinamica globală fără costuri majore.

Asta nu înseamnă că trebuie să renunțăm la resursele și valorile proprii. Din contră: e important să ne cunoaștem atuurile, să știm ce putem oferi și să le integrăm într-un circuit mai mare. Problema apare atunci când mândria se transformă în izolare, iar educația patriotică devine ideologie rigidă. În secolul XXI, o țară nu se mai definește doar prin „ce are în interior”, ci și prin capacitatea de a se conecta inteligent la exterior.

Amintirea trecutului ne dă identitate, dar discuția reală trebuie să fie despre viitor. Cum construim o „țară cu de toate” care să nu se închidă între granițe, ci să fie un actor relevant într-o lume globală? Răspunsul nu stă în comparații orgolioase sau în mituri autosuficiente, ci în abilitatea de a transforma resursele interne în punți către ceilalți. Numai așa, „țara cu de toate” poate fi și „țara conectată cu toți”.

 

Dan Luca / Bruxelles

La Amsterdam, la Congresul Socialiștilor Europeni

Acum trei ani am participat la Congresul Socialiștilor Europeni de la Berlin, iar anul acesta am revenit la Amsterdam pentru un eveniment similar. A fost o ocazie excelentă de a revedea prieteni buni și de a întâlni liderii europeni ai momentului.

M-a impresionat discursul lui Pedro Sánchez, premierul Spaniei — fostul meu coleg de master la Bruxelles, acum 28 de ani.

În doar 11 zile vor avea loc alegeri legislative în Olanda, unde Stânga, condusă de fostul comisar european Frans Timmermans, luptă pentru victorie. Dacă va reuși să formeze guvernul, este posibil ca o fostă colegă de la AEGEE, de acum vreo 25 de ani, astăzi deputat olandez, să preia portofoliul Afacerilor Externe.

Printre temele majore discutate la congres, cea a locuințelor accesibile, în special pentru tineri, a fost una dintre cele mai prezente. Primarii din Barcelona, Roma, Amsterdam și Atena au prezentat proiectele și strategiile lor în domeniu.

Vicecancelarul german Lars Klingbeil a adus în atenție viziunea de securitate și apărare a Europei, iar intervenția fostei premier din Noua Zeelandă, Jacinda Ardern, a fost una plină de energie și inspirație.

Am avut și o discuție bilaterală profundă cu lidera opoziției din Belarus, Sviatlana Tsikhanouskaya.

De asemenea, m-am bucurat să-l reîntâlnesc pe, probabil, cel mai influent eurodeputat, germanul Bernd Lange, președintele Conferinței președinților de comisii parlamentare.

Este evident că Stânga Europeană se află astăzi în opoziție: în Consiliul European sunt doar patru lideri naționali de stânga din 27. Totuși, în cadrul executivului european, există și comisari de stânga, printre care și o româncă — Roxana Mînzatu.

În încheiere, o premoniție desprinsă din atmosfera congresului: Fondul European de Competitivitate va fi tema majoră a următorilor doi ani. Stânga va încerca să insereze un pilon social în acest fond, iar locuințele accesibile ar putea deveni cheia acestui nou proiect european.

Dan Luca / reintors la Bruxelles

Dan LUCA – contribuție la un articol semnat în Ziarul Financiar: “Europa în criză de competitivitate: timpul distrugerii creative”

O primă legătură între Premiul Nobel pentru Economie, Fondul European pentru Competitivitate și România – în materialul co-semnat astăzi în Ziarul Financiar, cu Mihaela Luţaş.

 

---

Europa pierde teren. În ciuda excelenței academice și a ecosistemelor de start-up-uri vibrante, continentul nu transformă inovația în putere economică globală. Industria tehnologică europeană scade în fața SUA și Chinei, investițiile în sectoare strategice se diminuează constant, iar IMM-urile și start-up-urile se lovesc de birocrație și de finanțări fragmentate.

 

Problema nu este lipsa talentului sau a ideilor. Este incapacitatea de a le scala. Start-up-urile rămân locale, inovatoare, dar fără infrastructura și capitalul necesar pentru a concura global. Frica de risc, prioritățile bugetare dispersate și legislația complicată blochează transformarea ideilor în valoare economică. Europa nu mai poate investi haotic; trebuie să investească inteligent.

 

Conceptul de „distrugere creativă”, introdus de economistul Joseph Schumpeter în primele decenii ale secolului XX, explică exact această dinamică: economiile prospere se bazează pe schimbare și inovare, nu pe conservarea status quo-ului. Industriile vechi se reinventează sau dispar, iar resursele se realocă către sectoarele cu adevărat competitive. În 2025, premiul Nobel pentru economie a readus în prim-plan această filozofie, subliniind că inovația și antreprenoriatul nu sunt opționale, ci esențiale pentru creșterea economică sustenabilă. Mesajul este clar: fără distrugere creativă, progresul stagnează.

 

Fondul European pentru Competitivitate oferă un răspuns concret. Prin centralizarea resurselor și prioritizarea sectoarelor strategice și a tehnologiilor critice, fondul reduce pierderile cauzate de fragmentarea finanțărilor și creează mecanisme prin care inovația poate fi scalată rapid. Start-up-urile și IMM-urile au astfel acces la capital și infrastructură, putând să se extindă și să concureze la nivel global, fără să fie blocate de birocrație sau priorități dispersate.

 

România poate transforma această oportunitate în avantaj. Talentul există, iar sectorul tehnologic are potențial de creștere, dar este nevoie de coerență în politici și finanțare. Alinierea strategiilor naționale cu Fondul European pentru Competitivitate poate accelera investițiile în sectoare strategice, consolida ecosistemele de cercetare și sprijini antreprenoriatul, generând locuri de muncă și valoare economică reală.

 

Distrugerea creativă nu este teorie; este realitatea economică a secolului XXI. Industriile care nu se adaptează dispar sau pierd relevanță, iar resursele se reorientează către sectoarele cu adevărat competitive. Europa trebuie să accepte schimbarea și să creeze mecanisme, precum fondul, care permit ideilor să devină afaceri globale.

 

Viitorul competitivității europene depinde de eficiența instituțiilor, de claritatea regulilor și de capacitatea de a concentra resursele acolo unde ele contează. Investițiile trebuie să fie inteligente, rapide și coordonate. Numai prin mecanisme strategice, precum Fondul European pentru Competitivitate, Europa poate transforma talentul și inovația în valoare economică reală și poate redeveni o putere industrială și tehnologică de rang mondial.

 

 

Dr. Dan Luca este expert în afaceri europene şi comunicare strategică, derulându-şi activitatea în Bruxelles încă din 1997.

 

Dr. Mihaela Luţaş predă cursul de Politici Economice Europene la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi este membră a Asociaţiei Generale a Economiştilor din România.

 

 

Dan LUCA – article signed today in Euractiv: “The Hidden Job Market of Brussels: 3,000 European Associations Powering Europe’s Policy Ecosystem”

The dynamism of Brussels’ job market is driven by 3,000 European associations shaping EU policy. I wrote about this topic today in Euractiv.

 

----

The allure of Brussels remains immense. Yet, when most people think of “working in Europe,” their imagination rarely goes beyond the European institutions — the Commission, the Parliament, or the Council. Indeed, the EPSO competitions and the Blue Book traineeships offer well-defined entry routes into the EU system. But this article is not about that world. It is about the other Brussels — the one that thrives around the institutions, not inside them. 

 

Instead, let’s explore the fascinating ecosystem that surrounds the EU institutions — a parallel universe of associations, networks, and organizations that are, in many ways, the engine room of Europe’s policymaking process. 

 

A Parallel Europe: 50,000 Jobs Beyond the Institutions 

 

If around 50,000 professionals work directly for the EU institutions, imagine another 50,000 with similar expertise — operating in the private and associative sectors: national and regional representations, consultancies, corporations, NGOs, and media. 

Among these, one of the most dynamic segments is that of European associations. 

 

A recent Euractiv study (2025) estimates that around 3,000 associations are currently active in Brussels, employing approximately 18,750 professionals. Every year, roughly 1,000 new job opportunities arise within these organizations — many of which are advertised on the Euractiv Jobs portal. 

 

From the Treaty of Rome to Today’s Advocacy Landscape 

 

The origins of this ecosystem date back to the Treaty of Rome, when the first industrial groups were encouraged to “coordinate their interests” at European level. The logic was simple: policies decided in Brussels affected industries directly, and collective representation increased both visibility and efficiency. 

 

A classic example is ACEA – the European Automobile Manufacturers’ Association, representing members such as BMW, Renault, and Fiat. Over time, associations like ACEA evolved from producing technical statistics to leading communication campaigns and policy advocacy efforts. Today, ACEA’s positions often shape EU legislative debates. As its recent policy paper highlights: “ACEA’s recently published position paper also highlights the need for industry cooperation, standardisation, and the development of an industry-led framework for artificial intelligence (AI) data availability.” 

 

This is emblematic of how associations operate: crafting unified sectoral positions and influencing the legislative process in a transparent, structured manner. 

 

A Dense and Diverse Ecosystem 

 

Association names often follow a recognizable Brussels pattern: a technical or thematic term plus “Europe” (e.g., Glass for Europe, FoodDrinkEurope). Others still carry their original acronyms, such as UNIFE or APEAL. 

 

Organizational size varies greatly: about 50% of associations operate with fewer than five staff, while 20% employ more than eleven. At the top, leadership titles typically include Secretary General, Director General, or Head of Office — roles of significant influence in the EU’s legislative machinery. 

 

Their core missions combine member support, policy advocacy, internal communication, event organization, and occasionally fundraising. 

 

Recruitment: The Art of Precision and Policy Insight 

 

Interestingly, recruitment in these associations is often led by managers without formal HR training. Yet selection is rigorous and highly specific. 

 

Candidates are assessed not only for their academic background and language skills but also for their ability to think structurally, demonstrate teamwork in multicultural environments, and show genuine familiarity with EU institutions and policies. 

Sometimes, interviews even include role-play exercises to test agility and alignment with the association’s vision. 

 

For candidates, preparation is key: read the association’s website and social media, especially its Twitter/X feed, to grasp current priorities. You’ll need to know, for instance, what WWF or EEB stand for if you apply for a role in environmental policy. 

And remember — each advertised position can attract hundreds of applications, so precision, clarity, and motivation make the difference. 

 

Beyond a Career: A Window into European Integration 

 

Working within these associations offers a unique vantage point on the European project. It’s a world that bridges institutions, industries, and civil society — where technical expertise meets political strategy. 

 

It’s also a training ground: many young professionals start here and later move to EU institutions, consultancies, or corporate government affairs teams. 

 

Dan Luca has been part of the Euractiv team in Brussels for nearly 25 years and currently serves as Vice-President for Strategic Innovations. He is the author of the book Mapping the Influencers in EU Policies. 

 

 

Dan LUCA – editorial în Făclia: “Parlamentul Global”

Avem un Parlament European, desigur. Este societatea pregătită pentru un Parlament Global? Despre acest subiect, în editorialul meu de astăzi din Făclia.

 

----

 

Trăim într-o lume în care depindem unii de alții mai mult ca oricând. Crizele climatice, migrațiile masive, atacurile cibernetice și inegalitățile economice nu mai pot fi rezolvate în granițele statelor naționale. Totuși, guvernanța globală rămâne blocată într-un sistem birocratic, născut după al Doilea Război Mondial și tot mai incapabil să răspundă urgențelor prezentului.

 

Organizația Națiunilor Unite oferă un cadru legal, dar legitimitatea ei democratică scade de la an la an. Deciziile nu reflectă vocea cetățenilor, ci doar interesele statelor – iar dreptul de veto al marilor puteri paralizează adesea chiar ideea de acțiune comună. Pe scurt, ordinea mondială actuală este fragilă și dependentă de voința câtorva lideri.

 

În acest context, ideea unui Parlament Global nu mai poate fi tratată ca o fantezie. Este o necesitate politică. O instituție aleasă direct de cetățenii lumii ar adăuga legitimitate democratică sistemului internațional și ar putea evolua treptat – de la un forum consultativ la un veritabil co-legislator global. Uniunea Europeană ne arată că o astfel de transformare este posibilă: a pornit de la o adunare simbolică și a ajuns un actor legislativ real.

 

Dezvoltarea structurilor regionale – Uniunea Europeană, ASEAN, Uniunea Africană, MERCOSUR – poate fi un prim pas, un liant între comunități diverse și o punte către integrarea planetară. În același timp, partidele politice transnaționale ar trebui să iasă din zona simbolică și să se transforme în actori reali ai guvernanței mondiale, capabili să aducă în dezbaterea globală prioritățile cetățenilor.

 

Sigur, un Parlament Global nu ar rezolva instantaneu toate problemele. Dar ar aduce ceea ce lipsește cel mai mult astăzi: responsabilitatea democratică. ONU poate garanta legalitatea, însă doar un Parlament ales de oameni ar putea oferi sufletul democratic al acestei construcții.

 

Este momentul ca politicienii, partidele și societatea civilă să își asume această viziune. Dacă nu, vom rămâne prizonierii unui sistem internațional învechit, care se clatină la fiecare criză majoră și nu reușește să ofere răspunsuri pe măsura provocărilor secolului XXI.

 

Dan LUCA / Bruxelles

 

Despre media ca business, la masterul SNSPA

Am reluat în această săptămână cursurile pe care le susțin la Facultatea de Comunicare și Relații Publice – SNSPA. Masterul Comunicare Digitală și Inovare se bucură de un succes tot mai mare, iar numărul studenților crește de la an la an.

 

Prin cursul meu, Media Entrepreneurship and Innovation, le ofer studenților o perspectivă aplicată asupra monetizării unui brand de media, analizând totul dintr-un unghi european. Îmi place să combin domenii aparent diferite — afaceri europene, comunicare și tehnologie — pentru a arăta cum aceste competențe converg spre produse media de impact.

 

Mă bucur să văd că tinerii reacționează excelent la aceste teme, descoperind noi oportunități de angajare și idei de afaceri competitive la nivel internațional.

 

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – articol in Ziarul Financiar: “Bugete mari, echipe mici: asociațiile europene în cifre”

Despre bugetele asociațiilor din Bruxelles în articolul semnat astăzi în Ziarul Financiar.

 

---

La Bruxelles își desfășoară activitatea aproximativ 3.000 de asociații europene, organizații care adună în jur de 18.750 de angajați. Deși rareori vizibile pentru publicul larg, aceste structuri reprezintă un actor important în definirea politicilor Uniunii Europene. Un studiu publicat de Euractiv în 2025 oferă o imagine detaliată asupra modului în care funcționează, cum își stabilesc prioritățile și prin ce mecanisme își construiesc relevanța.

 

Cifrele confirmă o realitate paradoxală. Peste jumătate dintre organizații funcționează cu echipe de cel mult cinci persoane, iar doar aproximativ 20% depășesc unsprezece angajați. Cu alte cuvinte, organizații care au un cuvânt de spus în dosare europene importante lucrează în condiții de resurse umane extrem de limitate. Această structură le face vulnerabile, în special la probleme precum deficitul de personal și dificultatea de a menține vizibilitatea publică.

 

Influența lor nu vine din resurse financiare sau dimensiunea echipelor, ci din capacitatea de a comunica și de a construi relații strategice. Conform studiului, 87% dintre organizații consideră comunicarea și influențarea deciziilor drept principalele beneficii oferite membrilor. Într-un spațiu mediatic competitiv, vizibilitatea a devenit un indicator cheie al succesului. Totuși, 31% dintre asociații declară că recunoașterea în mass-media este una dintre cele mai mari provocări.

 

Canalele de comunicare utilizate arată adaptarea la contextul actual. 82% dintre organizații folosesc media de afaceri europene, 75% se bazează pe rețelele sociale, iar 56% pe presa de industrie. În paralel, 60% dintre ele apelează la contactarea directă a jurnaliștilor pentru a-și asigura prezența în spațiul public.

 

Deciziile interne sunt împărțite între nivelul strategic și cel operațional. În 44% dintre cazuri, consiliile directorale stabilesc pozițiile de politică publică, în timp ce 47% dintre organizații lasă direcțiile de comunicare strategică în responsabilitatea șefilor birourilor din Bruxelles. În privința performanței, criteriile de evaluare nu se rezumă la influența directă asupra legislației. Feedback-ul membrilor este considerat esențial de 68% dintre organizații, acoperirea pozitivă în media contează pentru 38%, iar percepția generală a relevanței instituționale devine un indicator tot mai frecvent.

 

Chiar dacă funcționează cu resurse limitate, comunicarea beneficiază de investiții semnificative. Aproximativ jumătate dintre organizații alocă anual peste 25.000 de euro pentru acest domeniu, ceea ce însumează un buget de aproape 150 de milioane de euro. În plus, monitorizarea politicilor europene și a mass-mediei atrage alte 24 de milioane de euro anual, semn al atenției constante acordate adaptabilității la mediul politic și informațional.

 

Concluziile studiului arată că asociațiile europene din Bruxelles nu își bazează influența pe dimensiunea organizațională sau pe resurse materiale consistente, ci pe calitatea comunicării și pe capacitatea de a construi relații. Într-o Europă în care vizibilitatea și relevanța se câștigă greu, succesul acestor organizații se definește prin coerența mesajelor, implicarea membrilor și abilitatea de a rămâne conectate la procesul decizional european.

 

Dan LUCA este expert în afaceri europene şi comunicare strategică. Colaborează cu universități din Belgia și România, unde predă cursuri despre asociaţiile europene.

 

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – editorial în Făclia: “Facem show?”

Am scris despre spectacolele din marile orașe ale lumii în editorialul de astăzi din Făclia.

 

---
Nu, nu, nu. Nu mă refer la scandal sau la zgomot ieftin. Când spun show, mă gândesc la arta spectacolului, la acea experiență care lasă o amintire memorabilă și care definește un oraș.

Întrebarea este simplă: ce face un turist în Cluj și, mai profund, de ce ar veni aici? Să trecem peste clișeele binecunoscute, priveliștea de pe Cetățuie, Grădina Botanică, o cafea bună în centru sau o salată fotogenică. Toate sunt plăcute, dar nu au forța de a deveni un magnet turistic global. Nici Untold nu îl mai aduc în discuție, chiar dacă este un proiect spectaculos și o poveste de succes. Problema este alta: ce spectacol oferim noi, zilnic, ca oraș, ca să ne punem pe harta lumii?

Când călătorești, ceea ce rămâne cel mai adânc în memorie nu este plimbarea prin centru sau muzeul vizitat în grabă, ci spectacolul trăit, acel moment în care orașul îți oferă o experiență artistică unică.

Personal, am vizitat câteva locuri în lume și asta e ceea ce îmi amintesc. Repet, le-am trăit direct, deci este o opinie personală.

La Berlin, chiar dacă pare astăzi ușor demodat, Friedrichstadt-Palast continuă să impresioneze prin forța scenei uriașe și prin energia artiștilor.

La Paris, Moulin Rouge este întruchiparea perfectă a spiritului franțuzesc și a culturii spectacolului în orașul luminilor.

În anii '90, când Rusia era încă în parteneriat cu NATO, am fost la Moscova, iar spectacolul de balet Romeo și Julieta de la Bolșoi a fost ceva memorabil.

La Londra, un musical precum Fantoma de la Operă, pus în valoare de o acustică impecabilă, arată profunzimea tradiției teatrale britanice.

Dacă traversăm Oceanul, la New York, Broadway este un magnet cultural irezistibil, iar la Las Vegas, dincolo de tentația cazinourilor, adevăratul spectacol îl oferă Cirque du Soleil, cu imaginația și intensitatea sa.

În Brazilia, la Rio, un show de samba, cum a fost cel al trupei Ginga Tropical, transmite prin cântec și dans o bucurie de viață autentică și inconfundabilă.

La Beijing, Red Theatre ridică acrobația la nivel de artă înaltă, iar la Hanoi teatrul de păpuși pe apă transformă o tradiție locală într-un fenomen internațional.

În Australia, la Sydney, Opera nu este doar o clădire emblematică, ci devine o experiență unică atunci când intri în sala ei de concerte și participi la un spectacol.

Îmi pare rău că în Namibia sau Botswana nu am identificat un show local, poate pentru că eram prea prins de miracolul elefanților și al girafelor. Tocmai de aceea am simțit lipsa unei oferte culturale de acest tip, care ar fi completat experiența naturală.

Și atunci, ajungem înapoi la Cluj. Ce show punem noi pe scenă pentru a atrage, pentru a impresiona, pentru a ne diferenția? Care este spectacolul nostru definitoriu, cel care ar putea să devină simbol internațional? Poate fi o combinație între forța Transilvaniei și modernitate, între tradiție și tehnologie, între folclor și creativitate contemporană. Poate există deja și trebuie doar să-l aducem în lumină.

Editorialul acesta nu caută o concluzie finală, ci vrea să lase întrebarea deschisă. Poate că soluția nu e încă pe scenă, dar invitația este clară: facem show?

 

Dan LUCA / Bruxelles