joi, 29 martie 2012

Franţa, UE şi UNESCO văzute de la Paris (2012)

Săptămâna aceasta am petrecut din nou câteva ore la Paris, întâlnind diferite persoane din sfera actorilor locali francezi ai afacerilor europene (fundaţii, companii, media, ONG-uri). Agenda publică franceză e ocupată până la refuz de alegerile prezidenţiale şi totul se raportează la acest eveniment politic major. Cine va câştiga e greu de prevăzut, în ciuda sondajelor care sugerează o victorie a candidatui Stângii.

Tot la Paris am participat la întâlnirea cu cei care răspund de comunicare pentru UNESCO. Am înţeles mai bine că UNESCO nu este doar World Heritage Committee, că există iniţiative interesante în domeniul egalităţii de şanse, libertăţii presei, educaţiei, mediului înconjurător şi dezvoltării durabile. Am discuta la sediul central şi despre compatibilitatea şi complementaritatea unor programe UNESCO cu politici sectoriale comunitare.

Situaţia finaciară la UNESCO nu este roză, în special datorită “ricoşeului Palestina”, dar cu siguranţă că decidenţii vor găsi soluţii alternative de continuare a activităţii în bune condiţii.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu