700.000 actori locali ai afacerilor europene

Mecanismul comunitar este un joc complex, în care Bruxelles-ul deţine un rol cheie, în strânsă legătură cu Cancelariile principalelor capitale europene.

Dacă în mesajele anterioare încercam să structurez unde îşi desfăşoară activitatea cei aproximativ 100.000 de “actori ai afacerilor europene din Bruxelles”, voi încerca să schiţez, la nivelul ţărilor membre, cine sunt acei “actori locali ai afacerilor europene”.

Dacă ne referim la instituţii, la nivelul fiecărului minister “de linie” există câteva persoane (10-20 poate – şi atenţie nu mă refer doar la România) care sunt responsabile cu “emiterea semnalelor” despre poziţia ţării respective în politica sectorială aferentă. Desigur există ministere care sunt implicate mult mai puternic (ca efectiv) în problematica “dreptului comunitar” şi mă refer în special la Ministerul Afacerilor Externe, dar şi la cel al Afacerilor Europene. Unele ministere implementează Programe Operaţionale Sectoriale şi desigur avem alte zeci de oameni pe acest palier. Pe lângă ministerele clasice, avem o serie de instituţii sau agenţii care înglobează zeci şi sute de oameni conectaţi cel puţin 50% din timpul lor la problematica europeană.

La nivelul legislativului fiecărei ţări întâlnim sute de persoane care contribuie la buna racordare a ţării la agenda europeană. În special acum, prin prerogativele Tratatului de la Lisabona, Parlamentele naţionale dispun de un efectiv puternic cu radarul spre Bruxelles. Fiecare deputat sau senator, fiecare grup politic, fiecare comisie politică îşi are experţii săi pe politicile europene.

Desigur sunt şi alte instituţii pe plan naţional care au un rol în mozaicul relaţionării. Nu cred că exagerez când precizez că sunt între 10.000 şi 15.000 de persoane în fiecare sistem instituţional naţional din cele 27 de ţări membre care pot fi consideraţi actori locali (parţial majoritatea) ai afacerilor europene.

Acestora li se adaugă alte sectoare care sunt foarte dinamice în relaţia cu capitala Europei. Zeci de companii, care în cadrul departamentului “regulatory affairs” desfăşoară acţiuni în direcţia lobby-ului legislativ, cunosc în detaliu culisele comunitare. Federaţiile industriale, camerele de comerţ şi industrie, organizaţiile neguvernamentale, patronatele, sindicatele, firmele de consultanţă, cabinetele de avocatură au toate “acţiuni” în domeniul afacerilor europene. Sute de ziarişti în fiecare ţară scriu (chiar dacă de multe ori nu conştientizează 100%) despre dinamica sistemului comunitar, fie că e vorba de politică, finanţe sau educaţie. Sunt alte sute de profesori, conferenţiari şi lectori universitari care au prezentări despre “lumea co-deciziei” sau construcţii instituţionale comunitare.

Fără a exagera, extrapolând puţin desigur, cred că sunt alte 10.000, până la 15.000 de persoane, în “sectorul privat” care îşi “câştigă pâinea” (cel puţin parţial) din afacerile europene.

Deci, mai mult sau mai puţin, între 20.000 şi 30.000 de persoane care în fiecare ţară contribuie la “clădirea” sistemului comunitar.

Este normal ca numărul de persoane implicate în sistemul naţional să varieze În funcţie de populaţia ţării, vechimea în UE, structurarea administraţiei, cultura organizatorică, abordare politică, etc. Nu cred că exagerăm dacă considerăm că avem (în medie) 25.000 de oameni la nivelul fiecărei ţări membre şi deci în jur de 700.000 de oameni în Uniunea Europeană care sunt conectaţi “mai mult decât cetăţenii obişnuiţi” la Bruxelles-ul european.

Dan LUCA / Bruxelles