marți, 17 aprilie 2012

Viitorii lideri europeni

Mecanismul comunitar este unul complex, în care Bruxelles-ul deţine un rol cheie în strânsă legătură cu Cancelariile principalelor capitale europene.

Europa nu duce lipsa de alegeri la nivel naţional. Cel mai curând vom afla rezultatele din Franţa, dar importante sunt şi alegerile de la anul din Germania şi din Italia. Vor rezista Nicolas Sarkozy şi Angela Merkel alegerilor naţionale sau la anul vorbim despre alţi lideri ai principalelor puteri europene?

Dacă e să luăm în discuţie situaţia Stângii europeane, îmi e teamă că nu se va întoarce roata de pe Dreapta pe Stânga la nivelul legislativului European în 2014, dacă nu găseşte soluţii de conectare cu electoralul, prin metode mult mai radicale precum alegeri primare, candiat vizibil şi mediatizat, mesaje clare şi nu filozofice.

Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy a fost recent reales în funcţie, pentru încă un mandat de 2 ani şi jumătate, deci anul 2014 va decide şi noua conducere a Consiliului.

Se fac deja speculaţii, mai mult sau mai puţin publice, despre viitorul Preşedinte al Comisie Europene, dar sunt total nefondate. Ca şi divertisment, am fost recent în Polonia şi polonezii îl considerau câştigător sigur în această competiţie pe premierul lor, iar în februarie la Roma, colegii italieni îmi confirmau că Mario Monti este “ca şi ales”.

Vă las pe dumneavoastră să decideţi!

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu