La
5 ani de existenţă, blogul “Casei Europei” grupează peste 1.000 de mesaje
postate. Pentru a marca această dublă aniversare şi pentru a da mai multă
informaţie celor peste 60.000 de cititori, doresc să dau vizibilitate unor idei
formulate de experţii în domeniul afacerilor europene din Bruxelles. Concret,
am invitat o serie de prieteni în a scrie scurte articole pe tema “UE. România.
Evoluţie”. Menţionez că materialele se publică sub semnătura autorilor.
------
Actuala
criză economică şi financiară, ale cărei consecinţe negative îşi fac simţită
prezenţa şi în Europa, a dus în prim plan, pe de o parte, dezbateri aprinse cu
privire la viitorul Uniunii Europene şi al zonei euro, iar pe de altă parte, diferenţe
accentuate între vechile şi noile state membre. În plus, aceste tensiuni
ameninţă să alimenteze o serie de dinamici îngrijorătoare, deja existente,
precum un val sporit de naţionalism coroborat cu o intensificare a măsurilor
protecţioniste, aplicate în principal de către statele UE mai dezvoltate
economic.
La
ceas aniversar şi pe un asemenea fundal ambiguu, o serie de întrebări fireşti
capătă contur: Mai este valabilă, pentru
majoritatea factorilor de decizie de la Bruxelles şi din capitalele europene,
ipoteza iniţială conform căreia beneficiile extinderii (atât pentru noii
membri, cât şi pentru Uniune în ansamblul său) sunt superioare costurilor
suportate? Unde se află România la cinci ani de la aderarea sa la structurile europene?
Ultimele
două valuri de extindere către centrul şi estul Europei pot fi considerate
drept unele dintre poveştile de succes ale Uniunii Europene. Prin deschiderea
porţilor sale, Uniunea Europeană a contribuit semnificativ la procesul de transformare
al celor 12 state, ce au avut de parcurs drumul anevoios de la confuzia
post-comunistă la statutul de democraţii sustenabile, cu o economie de piaţă
funcţională. Prin consolidarea păcii şi stabilităţii în Europa, prin promovarea
statului de drept, a democraţiei şi a libertăţilor fundamentale în rândul ţărilor
aspirante la statutul de membru al Uniunii, politica de extindere a permis întărirea
Uniunii Europene, din punct de vedere economic, politic şi social.
Deşi
cinci ani de zile s-au scurs de la momentul în care România era primită în rândul
statelor membre UE, cu toate acestea ea continuă să se afle sub atenta
monitorizare a Uniunii şi să fie supusă unor condiţionalităţi procedurale, aplicabile
post-aderare, cum ar fi celebrul mecanism de cooperare şi verificare din
domeniul justiţiei. Totodată, România se confruntă şi în prezent, cu o serie de
dificultăţi în procesul său de aderare la spaţiul Schengen sau cu un acces
limitat la piaţa forţei de muncă din câteva state UE. Însă obstacolele nu se
opresc aici: politica de coeziune reprezintă un alt punct vulnerabil în evoluţia
României, ca şi membră a structurilor europene. Instrument esenţial pentru
sporirea competitivităţii şi încurajarea creşterii economice la nivelul Uniunii
Europene, politica de coeziune a avut o contribuţie esenţială în diminuarea
ecartului existent între vechile şi noile state membre. Dacă pentru statele UE
cu un nivel mai ridicat de dezvoltare, problema sporirii competitivităţii s-ar
traduce în termenii upgradării sale, pentru statele UE mai puţin performante
economic, precum România, această problemă presupune reducerea diferenţei la
nivel de competitivitate, prin sporirea gradului de absorbţie al fondurilor
disponibile sub umbrela acestei politici. Astfel, numai o capacitate crescută
de absorbţie a fondurilor alături de un nivel ridicat al credibilităţii naţionale
constituie elemente fundamentale pentru a oferi României acces la această
finanţare. Din păcate, însă, după cinci ani de la aderare, România nu se poate
lăuda cu performanţe notabile în ce priveşte absorbţia fondurilor europene...
Considerată
de majoritatea cetăţenilor români drept modalitatea principală pentru finalizarea
procesului de reformă a statului, aderarea României la instituţiile
euro-atlantice a reprezentat de-a lungul a peste două decenii proiectul naţional
cel mai important şi s-a bucurat de cea mai ridicată susţinere la nivel naţional,
din rândul statelor candidate. În plus, mult disputatul subiect al pierderii
suveranităţii naţionale prin statutul de membru UE nu constituie, spre
deosebire de alte state membre, un motiv de polemică în România. De asemenea,
sprijinul oferit de Bruxelles în lupta impotriva fenomenului de corupţie s-a
bucurat încă de la început de o largă susţinere în rândul populaţiei şi al societăţii
civile.
În
atare circumstanţe, poate spera România, după cinci ani de la aderare, la
promovarea sa în rândul statelor membre cu drepturi depline? Răspunsul la
această întrebare nu depinde însă doar de performanţa României... Numărând în
prezent douăzeci şi şapte de state membre faţă de un număr iniţial de doar şase,
Uniunea Europeană a înregistrat cu adevărat un parcurs curajos de la crearea sa,
iar reunificarea Europei după căderea Cortinei de Fier constituie una dintre realizările
fundamentale din istorie. Cu toate acestea, este foarte posibil ca diversele diferenţieri
şi condiţionari aplicate, în prezent, statelor membre, să indice o problemă de
fond a Uniunii, nu numai a statelor individuale...
Grupul
Parlamentar al Socialiştilor şi Democraţilor
Parlamentul
European
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu