Magdalena MOREH – „România – în clarobscur la Bruxelles”

La 5 ani de existenţă, blogul “Casei Europei” grupează peste 1.000 de mesaje postate. Pentru a marca această dublă aniversare şi pentru a da mai multă informaţie celor peste 60.000 de cititori, doresc să dau vizibilitate unor idei formulate de experţii în domeniul afacerilor europene din Bruxelles. Concret, am invitat o serie de prieteni în a scrie scurte articole pe tema “UE. România. Evoluţie”. Menţionez că materialele se publică sub semnătura autorilor.

-----

România s-a mai maturizat în afacerile europene, a devenit un pic mai conştientă de forţele ei. A demonstrat în ultimele luni că ştie să ridice tonul atunci când e nevoie şi, la o adică, poate chiar să coaguleze în jurul ei un număr deloc de neglijat de ţări membre. Este cazul grupului Prietenii Coeziunii, format la iniţiativa Bucureştiului, de statele ce luptă ca fondurile europene să nu fie tăiate în viitorul buget 2014-2020, aşa cum şi-ar dori ţările mai vechi. Alt exemplu este episodul de la finele lui februarie, când România a pus condiţii pentru a fi de acord ca Serbiei să i se acorde statutul de ţară candidată. Deşi gestul a stârnit anumite controverse şi mulţi l-au interpretat ca pe un şantaj în schimbul unor garanţii legate de aderarea noastră la Schengen, lucrurile trebuie privite în adevărata lor lumină: de multe ori, la masa UE, nu strică să faci gălăgie şi nu suntem nici primii, nici ultimii care folosesc un culoar – chiar dacă ocolitor – pentru a ajunge măcar în apropierea punctului dorit.

S-ar mai putea evoca o mică „rebeliune” recentă, dar lipsesc elemente cheie din ce s-a întâmplat. Mă refer la ultimul Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne, la care România a ameninţat că se opune excluderii Parlamentului European din procesul de decizie privind reforma Schengen. S-a spus pe surse că România chiar ar fi făcut prozeliţi – Belgia şi Luxembourg ar fi sărit şi ele în barca noastră, dar, în cele din urmă, obiecţiile au fost abandonate şi necesara unanimitate s-a obţinut. Nu e clar de ce România a renunţat la obiecţii, nu ştiu dacă a obţinut ceea ce îşi propusese (de fapt, nu ştim exact ce îşi propusese) când a lansat ameninţarea (oficial, în COREPER, s-a anunţat că vom bloca votul, şi după câteva zile Bucureştiul s-a răzgândit) prin urmare nu putem evalua corect această mişcare. Putem doar să o consemnăm.

Dar chiar dacă România a început să mai iasă din întuneric şi să meargă spre reflectoarele scenei bruxelleze, rămân prea multe zone de umbre. Sunt atâtea domenii de interes, unde fie nu contăm deloc în discuţia şi în negocierea europeană, fie sunt subiecte pe care nu suntem capabili să le aducem mai în faţă, deşi am fi în avantaj. Lista e lungă, din nefericire. Amintesc aici doar de strategia la Marea Neagră, în care putem fi portavocea UE, cu condiţia să reuşim să-i scoatem pe europeni din amorţeală. Marea Neagră nu e pe lista de priorităţi a Bruxelles-ului; asta nu pentru că UE nu ar considera-o zonă strategică, ci pur şi simplu din teama de a nu deranja Rusia sau Turcia. Sigur că există diverse iniţiative, strategii, sinergii etc, dar sunt literă moartă, iar România ar trebui să le resusciteze.

Magdalena Moreh