Următorul deceniu european

Foarte interesantă cartea lui George Friedman (Următorul deceniu) pe care am citit-o recent. Câteva idei mi-au atras atenţia şi le voi prezenta în acest mesaj în formă brută, aşa cum au fost expuse:

SUA au devenit un imperiu nu pentru că aşa s-a dorit, ci pentru că acesta a fost cursul istoriei.

Spre deosebire de Imperiul Roman sau de Imperiul Britanic, structura dominaţiei americane este una informală, dar asta nu o face mai puţin reală.

Preşedintele american este cel mai important lider politic al lumii. Motivul este unul simplu: conduce o naţiune ale cărei politici economice şi militare influenţează vieţile oamenilor din toate ţările, de pe toate continentele.

La fel ca legiunile Romei, trupele americane sunt trimise preventiv în jurul lumii, pentru că cel mai eficient mod de a folosi forţa militara este, pur şi simplu, dezbinarea puterilor emergente înainte ca acestea să poată prezenta vreun pericol.

Două probleme intră în alcătuirea dilemei europene din deceniul următor. Prima este definirea relaţiei dintre Europa şi Rusia, care începe să renască. A doua este determinarea rolului pe care îl va juca Germania, cea mai dinamică ţară europeană. Restul statelor europene vor trebui să-şi definească relaţiile cu aceste două puteri.

UE a fost concepută cu două scopuri. Primul era integrarea Europei Occidentale într-o federaţie cu un rol limitat, rezolvând problema Germaniei şi legând-o de Franţa, astfel limitându-se ameninţarea războiului. Al doilea a fost crearea unui vehicul pentru reintegrarea Europei de Est în comunitatea europeană.

Dacă Franţa şi Germania îşi continuă cooperarea, ele rămân centrul gravitaţional european. Dacă Franţa şi Germania intră într-un conflict, coliziunea va sfâşia întreaga Europă, lăsând naţiunile libere să se despartă şi să se alinieze într-o nouă configuraţie.

În general, Marea Britanie nu s-a baricadat în afara Europei (decât în cazuri extreme), ci şi-a limitat implicarea. Geografia i-a permis acest lucru.

Germania nu se mai învecinează acum cu Rusia, având Polonia ca zonă-tampon. Germania are nevoie de gazele naturale, pe care ruşii le deţin din abundenţă, iar ruşii au nevoie de tehnologie şi expertiză, de care Germania dispune din plin.

Tensiunea dintre centru şi periferie este bine cunoscută în Europa. Centrul este reprezentat de Germania, Franţa, Olanda şi Belgia, nucleul dezvoltării industriale europene. Periferia este compusă din Irlanda, Spania, Portugalia, Italia, Grecia şi Europa de Est.

În următorul deceniu SUA trebuie să gestioneze haosul lumii islamice, reascensiunea Rusiei, o Europă divizată şi o Chină imensă, dar şi profund tulburată.

Dan LUCA / Bruxelles