La 5 ani de existenţă, blogul “Casei Europei” grupează
peste 1.000 de mesaje postate. Pentru a marca această dublă aniversare şi
pentru a da mai multă informaţie celor peste 60.000 de cititori, doresc să dau
vizibilitate unor idei formulate de experţii în domeniul afacerilor europene
din Bruxelles. Concret, am invitat o serie de prieteni în a scrie scurte
articole pe tema “UE. România. Evoluţie”. Menţionez că materialele se publică
sub semnătura autorilor.
-------
Este incontestabilă potrivirea
termenilor din orice unghi de analiză:
Mai întâi, UE a reprezentat o evoluţie pentru România. Evoluţia
a fost în realitate chiar condiţia aderării la Uniunea Europeană. Am auzit
deseori referirea la Europa ca la „lumina călăuzitoare” dintr-o prea lungă şi
prea întunecată tranziţie. Evoluţia rămâne, de altfel (din fericire) condiţia
statutului de membru. Nu mă refer doar la MCV, ci şi la obligativitatea unor
standarde, în special în administraţie, la nivelul cărora, prin evoluţie,
trebuie să ne ridicăm. Mai mult, există stimuli din partea Europei pentru
evoluţie: fondurile europene, pe care din păcate, ne încăpăţânăm să nu le
absorbim/preţuim cum se cuvine. Deşi e dureros de recunoscut, incompetenţa,
atrofierea simţului datoriei şi corupţia sunt şi aici marile obstacole. La fel
ca în toate sectoarele în care stagnăm.
O altă perspectivă asupra trinomului propus se referă la
faptul că România este în prezent conectată la evoluţiile europene, ca stat
membru UE. Participă la dezbaterile politice şi legislative de la Bruxelles,
din cele două legislative europene – Parlament şi Consiliu. Propune, negociază, se asociază cu alte state
în chestiunile de interes. Votează. Membrii din România ai Parlamentului
European încearcă să fie activi. Unii chiar sunt. Vrând nevrând, în plan intern,
România reflectă la un sistem de pensii mai sănătoase, la disciplină bugetară;
guvernul este nevoit să stabilească priorităţi naţionale compatibile cu
strategiile UE, chiar şi pentru simplul motiv de a putea beneficia cât mai bine
de viitoarea „perspectivă financiară”. România se „târguieşte” în acest sens cu
partenerii europeni pentru evoluţia proprie.
Mai mult, UE este parte a evoluţiilor interne, în acele
domenii de competenţă exclusivă a Uniunii sau partajată cu statele membre. E
mai mult decât verificabil clişeul: „Europa nu mai este politică externă, ci
parte a celei interne”. La Bruxelles, ca şi la Bucureşti se legiferează. Se
emit instrumente legislative direct aplicabile sau aplicabile prin transpunere
într-o normă de drept intern. Este legislaţia care ne afectează pe toţi:
protecţia consumatorului, libertăţile de circulaţie şi de stabilire, de
prestare a serviciilor, elemente de drept internaţional privat asociate dinamicii
fără precedent a cetăţenilor, familiilor şi companiilor pe teritoriul UE. Elemente
de politică economică, IMM-uri, asociaţii, bănci, sectoare productive, 112,
pensionari, ecologie, taxa de înmatriculare, toată lumea şi toate sectoarele
sunt în conul de legiferare al instituţiilor europene. În acest sens, Europa
face parte din evoluţiile interne. Unele dintre ele sunt chiar jalonate de
Europa. Atunci când statul membru nu se conformează, sau rămâne în plan intern
în urma evoluţiilor, intervine Curtea de Justiţie a UE şi îl obligă să
corecteze. S-a întâmplat şi în cazul României. Soft sau nu, prin legislaţie,
politici, recomandări sau hotărâri obligatorii, UE face parte din evoluţia
României în domeniile sectoriale.
Pentru a profita la maximum de această potrivire a
termenilor România.UE.Evoluţie, cred că este necesară îndeplinirea unor condiţii.
În primul rând, mă gândesc la conştientizarea importanţei acestei a doua surse
de politici şi legislaţie pe care o reprezintă Bruxelles-ul şi încercarea din
partea beneficiarilor publici şi privaţi din România să contribuie deopotrivă
la fasonarea regulamentelor, a directivelor, a strategiilor în conformitate cu
interesele lor legitime. Evolutiv.
De asemenea, cred că pentru evoluţie este momentul să ne
asumăm stadiul real în care suntem şi fiecare dintre noi, „să ne facem bine
treaba” acolo unde suntem, fiecare în biroul lui, în firma lui, în
administraţia în care lucrăm. Cei care sunt angrenaţi în afacerile europene dau
în general un bun exemplu în acest sens. Sper într-o contagiune şi aici dinspre
Europa şi cred că e timpul să încercăm un efort de reconstrucţie a încrederii
pentru viitor. Să ne asumăm şi să ne asigurăm postura de români europeni!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu