joi, 27 septembrie 2012

La Bucureşti. Diaspora Ştiinţifică.

De câţiva ani scriu pe blog despre conectarea Diasporei la sistemul românesc şi am rămas plăcut surprins să fiu invitat la a 3-a conferinţă a Diasporei ştiinţifice, eveniment derulat o dată la doi ani în Bucureşti, în organizarea numeroaselor instituţii româneşti.

În cadrul mesei rotunde, organizate la SNSPA, a fost o onoare să interacţionez cu oameni de ştiinţă români, cu activităţi remarcabile în universităţi din Statele Unite, Franţa sau Suedia. Studiile lor despre “Spaţiile publice numerice – instrument de politici publice în Franţa”, “Social media şi campaniile prezidenţiale: Lecţii din SUA şi Franţa” sau “Raportarea la gen în cadrul Parlamentului: Spaţiu public, roluri private”, au fost excelent argumentate.

Prezentarea mea despre “Adaptarea adminisitraţiei româneşti la Diaspora românească” a fost privită cu mult interes de cei prezenţi, fiind o cercetare aplicată, pe care o recomand celor interesaţi.

Doresc la final să îi felicit pe iniţiatorii conferinţei în anul 2008, organizatorii ediţiei din 2012 şi pe finanţatori, cei care au făcut ca peste 800 de români, împărţiţi pe 29 specializări, să dezbată timp de 4 zile la Bucureşti despre cercetarea românească.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu