luni, 10 septembrie 2012

Pentru “o singură Românie”

Ministrul Afacerilor Externe a pus recent bazele unei strategii pentru stimularea participării comunităţilor româneşti din străinătate la proiectul “o singură Românie”. O Românie modernă are nevoie de românii din străinătate, un vector important al dezvoltării şi funcţionării societăţii româneşti, care, aşa cum a declarat Titus Corlăţean în cadrul Reuniunii anuale a diplomaţiei, “nu reprezintă o altă Românie".

Propuneam recent o adaptare a administraţiei naţionale la Diaspora pentru o gestionare cât mai eficientă a problemelor comunităţilor de români şi pentru o evidenţă cât mai clară a numărului acestora.

În plus, aşa cum în finalul reuniunii Ministrul Afacerilor Externe a mai spus: “Diplomaţia nu se poate baza numai pe atribute tradiţionale, ca discreţia şi exclusivismul, ci trebuie să-şi asume mai bine rolul de comunicator, atât pe plan extern, în acţiunea de promovare de ţară, dar şi pe plan intern, în efortul de explicare mai bună a activităţii noastre".

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu