sâmbătă, 6 octombrie 2012

Să nu uităm să ne trăim viaţa!

Sunt bine-venite astfel de articole, de genul celui publicat recent de Cariere, care îşi propun să atragă atenţia cititorilor asupra faptului că epoca în care trăim ne face de multe ori să uităm să profităm de ceea ce este cu adevărat important în viaţă.

Nu sunt deloc adeptul conceptului de viaţă conform căruia trebuie să te complaci într-o situaţie mediocră, fără să lupţi pentru a obţine mai mult, însă viteza în care se mişcă lucrurile şi preocupările curente distrag atenţia de la ˝realitatea completă˝. 

Astfel, e bine să nu uităm cele 8 sfaturi transmise de Dragos Nicolae, printre care acela de a încerca ˝să înțelegem mai bine puterea prezentului˝, ˝diferenţa între a ne confrunta cu înfrângerea și a fi învins˝, să recunoaştem ceea ce deja s-a produs şi să avem tăria de a o lua de la capăt, şi foarte adevărat, este o mare greşeală să încerci să te integrezi acolo unde simţi că nu îţi este locul.

Să nu uităm nici ceea ce foarte frumos spunea autorul, ˝nu întotdeauna ne putem alege muzica, dar mereu putem alege felul în care dansăm˝.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu