Dan LUCA – articol în Cadran Politic – “Necesitatea implicării politice de la Bruxelles”

Amintindu-mi de parcursul personal de când am decis să “joc politic” şi trecând apoi în revistă realizările colegilor mei socialişti şi proiectele destinate Diasporei, am lucrat cu mare plăcere la un material împreună cu Codruţa Filip. Îl puteţi găsi integral în revista Cadran Politic.

.........

Acum câţiva ani am hotărât să „joc politic”, iar cei care mă cunosc ştiu că nu glumesc cu astfel de vorbe! M-am implicat în campania electorala din noiembrie 2008, sprijinind candidaturile lui Marian Popescu şi Marian Mocanu pe posturile alocate celor din Diaspora! Mă bucur să constat că cel care ne-a stat alături atunci, Philip Cordery, secretarul general al Partidului Socialiştilor Europeni, este acum deputat în Parlamentul Franţei.

M-am „bătut” în iunie 2009 în campania pentru europarlamentare, reuşind, împreună cu colegii de la PSD Bruxelles, să dublăm „scorul” PSD faţă de precedentele alegeri din noiembrie 2007!

Am luptat apoi până în ultima clipă pentru candidatul PSD în alegerile prezidenţiale din noiembrie 2009! Îmi amintesc şi acum evenimentul pe care l-am organizat la Bruxelles împreună cu Titus Corlăţean, actualul ministru al Afacerilor Externe.

Nu ne-am oprit aici, PSD Belgia a luptat şi în alegerile locale din Belgia, având 4 candidaţi pe listele Partidului Socialist Belgian la alegerile comunale (locale) din octombrie anul acesta. Totul ca o încununare a activităţii pe care o derulăm de ani buni în politica belgiană.

Mă bucur că socialiştii europeni au ales recent calea alegerilor primare pentru a învinge în euroalegerile din 2014. Nu vreau să fiu arogant, dar cred că dezbaterea cu Martin Schulz pe care a facilitat-o PSD Bruxelles în octombrie 2009 a fost crucială pentru a ajunge aici. Viziunea noastră a surprins plăcut organizaţiile francezilor socialişti, social-democraţilor nemţi, dar şi a laburiştilor britanici sau socialiştilor spanioli. 

Acum însă, analizând situaţia serviciilor oferite de către Statul Român cetăţenilor români din Diaspora (servicii consulare tot mai scumpe, o birocraţie excesivă pentru înregistrarea nou-născuţilor, schimbarea paşapoartelor, traducerea diplomelor, etc.), dar şi complexitatea problemelor specifice comunităţii de peste două milioane de români care trăiesc în afara graniţelor ţării (drept la muncă, educaţie, familie, afaceri, etc.), e nevoie să venim cu soluţii realiste, adaptate noului context.

Avem nevoie să adaptăm structurile administraţiei româneşti la o realitate clară: 15% din români trăiesc în afara graniţelor României, iar Statul Român are o responsabilitate faţă de aceştia. În primul rând acordarea respectului pentru cei care contribuie cu 5% din venitul României, ajutând la greu familiile şi prietenii din ţară.

Potrivit unui studiu recent, strategia guvernamentală de angajament pentru diaspora trebuie să cuprindă următoarele: identificarea obiectivelor, harta geografică şi de aptitudini ale diasporei, crearea relaţiei de încredere şi mobilizare a diasporei pentru a contribui la dezvoltarea sustenabilă a României.

 I. Identificarea obiectivelor

Guvernele trebuie să ştie cum anume pot contribui românii din afară la dezvoltarea României. În ultimii ani, India şi China au printre priorităţi încurajarea antreprenorilor din Diaspora să dezvolte activităţi în ţara de origine. Un număr de ţări din Europa şi Asia Centrală, deşi pe o scară mai mică, şi-au impus aceleaşi strategii.

 

 II. Cunoaşterea Diasporei

 Acest aspect implică colectarea datelor legate de pregătirea profesională a românilor din Diaspora şi identificarea aşteptărilor acestora faţă de guvern.

 III. Stabilirea relaţiei de încredere

 Pentru aceasta este nevoie ca guvernele să recunoască poziţia specială a Diasporei, de dualitate, legată administrativ şi psihologic de două ţări. Emigranţii nu trebuie văzuţi ca trădătorii de ţară, iar conceptul trebuie îndepărtat. Relaţia de încredere se stabileşte prin contacte, prin menţinerea legăturilor culturale şi de limbă în străinătate, stimularea investiţiilor şi transparenţa în afaceri, buna funcţionare a administraţiei româneşti în Diaspora.

 

 IV. Mobilizarea Diasporei

 Cel mai adesea se realizează prin înfiinţarea ministerelor dedicate relaţiilor cu Diaspora. Se impune crearea de mijloace de comunicare, coordonare politică, suport şi follow-up.

 a)    Cazul Polonia

 Pentru rezolvarea problemelor din Diaspora, Polonia a înfiinţat o Comisie interguvernamentală pentru Polonia şi Minorităţile Poloneze din Afară, încă din 2000. Instituţia este condusă de un ministru delegat pentru Afacerile Diasporei în Ministerul Afacerilor Străine şi mai cuprinde reprezentanţi ai ministerelor Educaţiei, Culturii, Finanţelor, Afacerilor Interne, Cancelariei Primului-Ministru. În 2009 Polonia a înfiinţat şi Departamentul de Cooperare cu Diaspora Poloneză. Articolul 6 din Constituţia Poloniei stipulează că statul are responsabilitate constituţională să asiste Diaspora în păstrarea legăturii cu ţara de origine.

 b)    Cazul Bulgaria

 Agenţia de Stat pentru Bulgarii de Pretutindeni a fost înfiinţată în 1992, iar în 2000 a devenit un instrument de comunicare cu peste 500 de organizaţii bulgăreşti. Două dintre cele mai mari priorităţi ale sale sunt: reprezentarea intereselor în afară şi promovarea tradiţiilor.

 c)    Cazul Irlanda

 Reiteram faptul că existenţa acestor forme instituţionale atrage şi obiectivele de implicare a Diasporei în viaţa economică şi politică a ţării. Un ultim exemplu, amintit aici, de instrument de pe agenda politică a Diasporei este cel al Irlandei, care îşi bazează programul educaţional, ştiinţă şi tehnologie pe cunoştinţele celor din afară. Strategia pentru Diaspora este văzută de multe ori ca fiind una la nivel de stat naţional. Dar de fapt acestea sunt mult mai complexe, fiindcă impun implicarea autorităţilor locale, regionale şi naţionale. În cazul Irlandei, districtul Donegal are propria abordare şi emigranţii din acea regiune au fost reali investitori în economia locală. Prin urmare, politica de dezvoltare regională şi coeziune poate juca un rol esenţial în crearea celui mai potrivit model, având un potenţial serios de creştere regională echilibrată.

Această analiză arată că există perspective de angajare a membrilor Diasporei pentru crearea unui cadru instituţional. Emigranţii au cel puţin trei caracteristici esenţiale acestui proces: o motivaţie puternică de a contribui în mod real, cunoştinţe şi expertiză despre oportunităţile globale şi nevoile locale, şi de multe ori au şi resursele financiare. Combinarea acestor trei poate avea un impact considerabil în dezvoltarea ţării.

Elementul-cheie al acestui gen de succes, de creştere economică şi dezvoltare socială, este cel al creării instituţiilor potrivite. În lumina acestei idei, subliniem faptul că înfiinţarea birourilor pentru Diaspora s-a realizat cel mai adesea în cadrul ministerelor pentru afacerile externe, dar modelul nu este singular, acesta trebuie adaptat nevoilor.

Din cele descrise mai sus reiese limpede necesitatea unui program coerent şi clar pentru Diaspora, identificarea celor mai bune „modele de infrastructură” care conectează ţara de origine de emigranţi, extinderea sentimentului de cetăţenie prin asigurarea bunei funcţionări a administraţiei şi a drepturilor de vot, construirea devotamentului patriotic prin suportul cultural, dezvoltarea sustenabilă a remitenţelor şi a networkului de bussines, implicarea în politică a membrilor diasporei.

Propun anumite acţiuni canalizate pe 12 sectoare specifice:

·         Servicii consulare mai bune adresate cetăţenilor români care îşi desfăşoară activitatea în afara României;

·         Implicarea în acţiunile României de diplomaţie publică – pentru o imagine optimizată, îmbunătăţită, a României în străinătate, fiindcă românii din Diaspora sunt adevăraţi „ambasadori”;

·         Cultură – promovarea culturii româneşti (în colaborare cu Institutul Cultural Român);

·         Turism – încurajarea creării de agenţii de turism în afara României de către reprezentanţi ai Diasporei româneşti şi acordarea primei de incoming;

·         Afaceri – sprijinirea cofinanţărilor de proiecte strategice pentru România;

·         Competitivitate, resurse umane – datorită experienţelor profesionale, românii din Diaspora reprezintă o adevărată resursă pentru dezvoltarea României. Găsirea unor metode de utilizare a acestui potențial în interiorul și exteriorul granițelor României este o necesitate;

·         Educaţie – prioritară este înfiinţarea şcolilor de limbă română acolo unde există o masă critică de români (în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Institutul Limbii Române);

·         Social – „piaţa muncii” – se ocupă de toate dosarele legate de dreptul la muncă, politicile de integrare şi condiţiile sociale ale românilor în alte ţări: drepturi egale la locul de muncă indiferent de contract, mobilitatea pensiilor, recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale, etc. (în colaborare cu Ministerul Muncii);

·         Social – „familie” – administrarea şi soluţionarea problemelor sociale apărute prin plecarea la muncă a românilor, în special grija pentru copiii şi pentru bătrânii afectaţi direct (în colaborare cu Ministerul Muncii);

·         Sector non-guvernamental – finanţarea ONG-urilor care desfăşoară acţiuni în beneficiul societăţii (în colaborare cu Departamentul Românilor de Pretutindeni);

·         Media – este necesar să existe mijloace de informare care să se adreseze cu predilecţie românilor din Diaspora şi care să reprezinte totodată vocea acestora şi

·         Identitate europeană – monitorizarea şi analiza iniţiativelor (legislative) europene care au o influenţă directă asupra cetăţenilor români. Încurajarea şi facilitarea dialogului între reprezentanţii români în cadrul instituţiilor/organizaţiilor europene şi românii de acasă.

Ca soluție politică văd înființarea unui Departament al Diasporei în cadrul Guvernului, care îşi va asuma responsabilitatea şi pe palierele menţionate mai înainte.

Desigur trebuie să ne gândim şi la implementare, iar ideea unui secretar de stat responsabil cu Diaspora care să coordoneze activitatea Departamentului este fezabilă.

La nivelul fiecărui consulat al României este oportună desemnarea unui expert român care se subordonează secretarului de stat responsabil cu Diaspora şi care gestionează exclusiv relaţia cu comunitatea românească din zona respectivă. Tot acest expert are responsabilitatea creării Consiliului Consultativ din ţara respectivă între misiunile româneşti/serviciile consulare dintr-o ţară şi Diaspora din aceeaşi ţară, pentru o gestionare cât mai eficientă a problemelor comunităţii de români şi pentru o evidenţă cât mai clară a numărului acestora. Întâlniri formale ale Consiliului Consultativ trebuie să se desfăşoare cu o regularitate trimestrială”.

Dan LUCA / Bruxelles