În cadrul celei de-a şasea ediţii Summitului BRICS
(Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud, adică cele mai mari economii
emergente din lume), organizată zilele trecute în oraşul Fortaleza din Brazilia,
Moscova a venit cu propunerea ca grupul să-şi înfiinţeze două instituţii
financiare internaţionale, una care să funcţioneze precum Fondul Monetar
Internaţional (FMI), cealaltă precum Banca Mondială (BM).
“Sub numele Noua Bancă pentru Dezvoltare, „banca
mondială a BRICS“ ar urma să fie capitalizată pentru început cu 50 de miliarde
de dolari – 10 miliarde cash şi 40 de miliarde sub formă de garanţii ale celor
cinci state. Fiecare ţară va
contribui cu câte două miliarde de dolari cash. Pe termen lung, capitalul va fi
suplimentat până la 100 de miliarde de dolari. Şi alte ţări emergente pot alege
să devină membre ale Noii Bănci pentru Dezvoltare, a transmis Anton Siluanov,
ministrul Finanţelor de la Moscova. Cel mai probabil, instituţia va avea sediul
la Shanghai şi va acorda primul împrumut în 2016”, scria Adevărul.
Încă din primăvara trecută cele 5 ţări emergente anunţau lansarea unei
bănci de dezvoltare, dar existau şi speculaţii legate de crearea unei monede
proprii. Aceste ţări joacă puternic şi sunt deja de câţiva ani şi foarte
active în lumea afacerile europene.
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu