Dan LUCA – articol în Occidentul românesc – “2014 - Ce lideri și-a ales scumpa noastrã Europã?”

Anul 2014 este an istoric pentru Uniunea Europeană – avem noi lideri europeni pentru următorii 5 ani, totul însă într-un context destul de sensibil, marcat de criză şi conflictele pe care le cunoaştem, cu lideri naţionali ambiţioşi în a-şi păstra influenţa.

Despre acest lucru scriam în cel mai recent material publicat de Occidentul Românesc, redat integral şi în cele ce urmează:

.........................

Uniunea Europeană atinge paradoxuri de comunicare pe care experţii încearcă să le explice ştiinţific. În 2009, Prof. Peter Van Aelst analiza campania de alegere a primului Preşedinte al Consiliului European, Herman Van  Rompuy, sublinind clar faptul că regulile de bază ale campaniilor politice nu s-au aplicat. Din contră, am asistat la o inversare a logicii de campanie.

Teoretic, cu o vizibilitate publică mică, un candidat politic nu are nicio şansă de succes. Şi asta se întâmplă şi în practică pe continentul american, unde potenţialii preşedinţi cheltuie milioane pe publicitate. În cazul alegerii preşedintelui UE, contrastul a fost la bază: cu cât mai puţină atenţie, cu atât mai bine. Practic niciun candidat nu a candidat pentru acel job. Sprijinul deschis al unor personalităţi este văzut ca un beneficiu clar al campaniei electorale, însă în cazul alegerii preşedintelui UE a fost exact invers, cu cât mai puţin sprijin public, cu atât mai bine. În campaniile tradiţionale, candidaţii au nevoie de programe. Unii chiar argumentează că în campanii lupta dintre candidaţi este o dezbatere despre propunerile fiecărui candidat. Din contră, în timpul campaniei pentru preşedintele UE, orice luare de poziţie publică a fost evitată de către candidaţi. Întreaga campanie a fost după logica “Van Rompuy nu a fost un candidat pentru a deveni preşedinte, ci doar un candidat pentru a fi eventual rugat să preia funcţia”, scria Peter Van Aelst. După astfel de “alegeri”, nu ar trebui să surprindă atacurile deschise la adresa proiectului european, precum cele ale euroscepticilor.

Să revenim însă la 2014. Ce s-a schimbat faţă de scrutinul anterior? Acum avem un nou preşedinte al UE, ales de liderii statelor europene, în persoana polonezului Donald Tusk. Dacă preşedintele Comisiei Europeane, Jean-Claude Juncker, a fost ales în urma alegerilor ″semi-primare″, în cazul preşedintelui Consiliului s-a mers cam pe aceeaşi linie ca în 2009, cu pic mai multă transparenţă însă.

Europa începe să-şi desemneze liderii pentru următorii 5 ani şi poate chiar mai mult. Avem preşedintele Consiliului – Donald Tusk, avem preşedintele Comisiei Europene – Jean-Claude Juncker, avem preşedintele Parlamentului European – Martin Schulz şi mai avem şi jokerul european care conduce (pe cât se poate desigur) diplomaţia europeană - Federica Mogherini. În câteva săptămâni vom avea instalatã şi noua Comisie Europeană.

În acelaşi timp să nu uităm că liderii naţionali sunt de multe ori – chiar şi în domeniul european – mai influenţi decât feţele europene proaspăt desemnate. Dacă Angela Merkel este inconturnabilă, apare pe echiserul politic – cu o forţă neaşteptată – Matteo Renzi.

Dan LUCA / Bruxelles