Anul 2014 este an istoric pentru Uniunea
Europeană – avem noi lideri europeni pentru următorii 5 ani, totul însă într-un
context destul de sensibil, marcat de criză şi conflictele pe care le
cunoaştem, cu lideri naţionali ambiţioşi în a-şi păstra influenţa.
Despre acest lucru scriam în cel mai recent
material publicat de Occidentul
Românesc, redat integral şi în cele ce urmează:
.........................
Uniunea Europeană atinge paradoxuri de
comunicare pe care experţii încearcă să le explice ştiinţific. În 2009, Prof.
Peter Van Aelst analiza campania de alegere a primului Preşedinte al
Consiliului European, Herman Van Rompuy,
sublinind clar faptul că regulile de bază ale campaniilor politice nu s-au
aplicat. Din contră, am asistat la o inversare a logicii de campanie.
Teoretic, cu o vizibilitate publică mică, un
candidat politic nu are nicio şansă de succes. Şi asta se întâmplă şi în
practică pe continentul american, unde potenţialii preşedinţi cheltuie milioane
pe publicitate. În cazul alegerii preşedintelui UE, contrastul a fost la bază:
cu cât mai puţină atenţie, cu atât mai bine. Practic niciun candidat nu a
candidat pentru acel job. Sprijinul deschis al unor personalităţi este văzut ca
un beneficiu clar al campaniei electorale, însă în cazul alegerii preşedintelui
UE a fost exact invers, cu cât mai puţin sprijin public, cu atât mai bine. În
campaniile tradiţionale, candidaţii au nevoie de programe. Unii chiar
argumentează că în campanii lupta dintre candidaţi este o dezbatere despre
propunerile fiecărui candidat. Din contră, în timpul campaniei pentru
preşedintele UE, orice luare de poziţie publică a fost evitată de către
candidaţi. Întreaga campanie a fost după logica “Van Rompuy nu a fost un
candidat pentru a deveni preşedinte, ci doar un candidat pentru a fi eventual
rugat să preia funcţia”, scria Peter Van Aelst. După astfel de “alegeri”, nu ar
trebui să surprindă atacurile deschise la adresa proiectului european, precum
cele ale euroscepticilor.
Să revenim însă la 2014. Ce s-a
schimbat faţă de scrutinul anterior? Acum avem un nou preşedinte al UE, ales de
liderii statelor europene, în persoana polonezului Donald Tusk. Dacă
preşedintele Comisiei Europeane, Jean-Claude Juncker, a fost ales în urma
alegerilor ″semi-primare″, în cazul preşedintelui Consiliului s-a mers cam pe
aceeaşi linie ca în 2009, cu pic mai multă transparenţă însă.
Europa începe să-şi desemneze liderii pentru
următorii 5 ani şi poate chiar mai mult. Avem preşedintele Consiliului – Donald
Tusk, avem preşedintele Comisiei Europene – Jean-Claude Juncker, avem
preşedintele Parlamentului European – Martin Schulz şi mai avem şi jokerul
european care conduce (pe cât se poate desigur) diplomaţia europeană - Federica
Mogherini. În câteva săptămâni vom avea instalatã şi noua Comisie Europeană.
În acelaşi timp să nu uităm că liderii naţionali
sunt de multe ori – chiar şi în domeniul european – mai influenţi decât feţele
europene proaspăt desemnate. Dacă Angela Merkel este
inconturnabilă, apare pe echiserul politic – cu o forţă neaşteptată – Matteo
Renzi.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu