Lobby-ul României la Bruxelles (definiţie academică)

Ţările membre UE deruleazã un lobby puternic la Bruxelles. Structuri naţionale în Bruxelles sunt grupate în Reprezentanţa Permanentă, a regiunilor, oraşelor, industrie reprezentativă, presă, ONG, etc.

În conduita lobby-ului la nivel comunitar cele 12 ţări care au aderat la UE în 2004 şi 2007 au multe în comun şi un caracter ambivalent faţă de europenizare (“acum Bruxelles în locul Moscovei”). Atât cetăţenii, cât şi politicienii, îşi exprimă mult mai frecvent preferinţa către subsidiaritate decât pentru legi europene, sau chiar, desigur cu excepţia subvenţiilor, preferă suveranitatea în locul subsidiarităţii. Peisajul de afaceri al acestor ţări este foarte uniform (aproape nicio mare companie) şi guvernele descentralizate sunt în perioada de adolescenţă, majoritatea grupurilor de interese de acasă fiind dependente masiv de capitalul lor domestic.

Guvernul central se focalizează pe Consiliu şi pe PR-ul de Bruxelles, având încă prea puţine persoane în interiorul Comisiei, experţi în comitete şi comitologie. Doar în dosarele care cad sub incidenţa votului unanim în Consiliu poate această dependenţă să ducă la obstrucţionarea procesului de decizie, aşa cum au făcut Guvernul fraţilor gemeni polonezi Kaszynski în perioada 2005-2007. Poziţiile politice la nivelul Consiliului sunt în multe cazuri instabile, deoarece miniştrii vin şi pleacă, iar opiniile politice îi urmează.

Printre dosarele comunitare importante pentru România sunt Republica Moldova, Dunărea, Delta Dunării sau rromii. Reprezentarea sferei private româneşti la Bruxelles este la început, şi starea de fapt este deocamdată aceea în care adevăratul lobby românesc, care să ia în considerare atât interesele private cât şi cele publice, care să coordoneze mecanismele de acţiune între acestea, lipseşte.

Există începuturi şi perspective bune pentru coagularea intereselor româneşti la Bruxelles, cu condiţia ameliorării anumitor deficienţe ale stării de fapt, unele de ordin obiectiv, altele ce ţin de resortul schimbării de paradigmă şi mentalitate, atât la nivelul public-instituţional, cât şi la cel asociativ-privat.

Parlamentarii europeni, principalii destinatari ai acţiunilor de lobby care vin dinspre mediul privat, ar putea juca rolul de interfaţă de comunicare şi armonizare a unor interese româneşti între cele două sfere.

România are o “cotă de ţară”, chiar dacă nu se zice direct acest lucru. O asemenea pondere ar fi calculată ţinând seama de trei criterii: populaţia, ponderea voturilor în Consiliul UE, respectiv numărul de locuri în Parlamentul European. României are în Comisia Europeană un Director General Adjunct, 9 Directori, 42 Şefi de Unitate şi sute de funcţionari.

Dan LUCA / Bruxelles