Tehnici de comunicare UE (definiţie academică)

Specialiştii susţin că succesul integrării europene impune mai mult decât implementarea unor instituţii eficiente şi armonizarea politicilor la nivel naţional cu cel european. Este imperativ apariţia sferei publice europene, care să permită cetăţenilor implicarea realã în proiectul comunitar.

Dezbaterile actuale sunt legate de cele mai multe ori de întrebarea dacă Uniunea Europeană are propria sa sferă publică, dacă se poate vorbi despre o sferă publică pan-europeană independentă de statele individuale sau o sferă publică europeană rezultată în urma europenizării sferelor publice naţionale.

Formula alegerilor primare - în care partidele europene îşi prezintă deschis candidaţii pentru funcţiile de vârf în instituţiile europene, a fost una dintre principalele propuneri pentru creşterea conexiunii între sistemul european şi cetăţeni. Campania pentru alegerile europene din 2014, precum şi derularea mecanismelor interne de partid pentru nominalizarea candidaţilor pentru funcţia de Preşedinte al Comisiei Europene, au adus situaţii interesante. Atât la Maastricht, cât şi la Bruxelles la întâlnirea din sala de Plen a Parlamantului European, discursurile au evidenţiat necesitatea îmbunătăţirii modului în care se desfăşoară alegerile europene, pe ideea alegerii preşedintelui Comisiei de către popor şi nu de către lideri naţionali.

La nivel european apar frecvent discuţii legate de identitatea europeană. Acestea evidenţiază că UE are nevoie de o abordare realistã legatã de subiecte fierbinţi precum: globalizare şi imigrare, posibilitatea ca Turcia să devină membru al UE, sau contradicţiile fundamentale legate de ‘moştenirea religioasă' a Europei. Condiţiile preliminarii pentru apariţia identităţii europene se pot structura pe 3 paliere. Primul dintre acestea, cel politic, vizează tocmai participarea democratică la toate nivelele şi mai multă democraţie la nivelul UE. Educaţia şi cultura urmăresc concentrarea pe dimensiunile europene în anumite domenii (în special istorie) şi mai mult interes pentru învăţarea limbilor străine, mai multe mobilităţi europene etc. Ultimul palier este cel al coeziunii sociale şi economice, realizabil prin eliminarea diferenţelor sociale şi economice.

Repetatele traume în comunicarea UE, au condus Europa contemporanã sã se bazeze pe structura juridicã a Tratatului de la Lisabona, adoptat la sfârşitul anului 2009. Se dorește astfel o reîmprospătare a aparatele de luare a deciziilor în instituţiile europene, contribuind la funcţionarea mult mai eficientă şi democratică a Uniunii Europene de 27 de state (acum 28).

Sistemul electoral practicat încă, cu membrii Parlamentului European aleşi mai degrabă din listele preliminare naţionale şi regionale decât din mandatele directe, lasă loc de manevră euroscepticilor şi vine în contradicţie cu politica de comunicare a UE, care se vrea axată pe implicarea cetăţeanului.

Pentru a-şi atinge ţelurile, strategiile de comunicare ale UE utilizează o diversitate de politici ale Diplomaţiei Publice, urmărindu-se înţelegerea reciprocă şi cooperarea în abordarea procesului de comunicare şi informare.

Sistemul european este unul extrem de complex, iar pentru a-l înţelege trebuie să cunoşti care sunt “jucătorii” în politicile sectoriale comunitare, căci Uniunea Europeană nu înseamnă doar Parlament European, Comisie Europeană şi Consiliu, ci şi federaţii industriale, organizaţii neguvernamentale, reprezentanţe ale ţărilor membre, regiunilor şi oraşelor, a patronatelor şi sindicatelor, universităţilor, centre de gândire şi firme de consultanţă, la care se adaugă presa Bruxelles-lui.

Jurnalistul din capitala Europei are un profil aparte, având variante diferite de obţinere şi diseminare a informaţiilor europene. El devine acum expertul în problematica europeană, care află în timp util informaţia lansată de “piaţa bruxelleză”, dar şi o analizează, prezentând redactorilor din sediul central articole elaborate, personalizate pentru publicaţia care le-a solicitat serviciile. Tocmai din acest motiv foarte importantă este relaţionarea cu presa europeană.

La Bruxelles este decisă 75% din legislaţia naţională, ceea ce atrage necesitatea unei activităţi de lobby susţinut. Succesul grupurilor de interese prezente în capitala europeană se apreciază prin “recunoaşterea de către factorii de decizie la nivel înalt a expertizei prezentate” şi “feedback-ul din partea membrilor”.

În ultimii ani, Uniunea Europeanã caută modalităţi de a încuraja implicarea părţilor interesate – ONG-uri, societatea civilă și reprezentanţii mediului de afaceri – în procesul de luare de decizie, concomitent cu eforturi de creștere a transparenţei. Dar lobby-ul înseamnă şi bani. Federaţiile şi asociaţiile europene pun anual la bătaie bugete fabuloase - circa 158 de milioane de euro - pentru comunicarea din Bruxelles, în timp ce multinaţionalele cheltuie pentru lobby peste 71 de milioane de euro, conform unor estimări recente.

Ţările membre deruleazã un lobby puternic la Bruxelles, iar România nu poate să nu se adapteze acestui sistem. Există începuturi şi perspective bune pentru coagularea intereselor româneşti la Bruxelles, cu condiţia ameliorării anumitor deficienţe ale stării de fapt, unele de ordin obiectiv, altele ce ţin de resortul schimbării de paradigmă şi mentalitate, atât la nivelul public-instituţional, cât şi la cel asociativ-privat.

Dan LUCA / Bruxelles