marți, 25 noiembrie 2014

Ce înseamnã web 4.0 ?

Având experienţa a 45 de ani de la lansarea internetului, specialiștii anticipează că “internetul viitorului” va însemna conectarea tuturor lucrurilor din jurul nostru la reţea.

În zilele noastre, trăim în ceea ce specialiştii Cisco numesc “era experienţelor imersive”, cu reţele sociale, Cloud, video şi mobilitate. A patra fază a internetului (Web 4.0) va fi reprezentată prin conectarea a patru elemente cheie: oameni – procese – date şi lucruri.

Volumul de date crește exponenţial, constant, raportat la secundă, astfel încât informaţiile sunt imposibil de consultat într-o viaţă de om. Aici intervine și termenul “Big Data”, ceea ce se referă la “cantitatea enormă de date cu care lucrăm în fiecare zi şi care poate fi automatizată, pentru a reuşi să scoatem un profit mai bun”. Informaţiile de tip “Big Data” sunt analizate, devenind cifre de statistici sau de previziuni. Cum?

“Treaba dispozitivelor de tot felul este să ne facă viaţa mai ușoară. Dar ca să ne fie utile, toate acestea ne vor învăţa nevoile și obiceiurile în loc să ne aștepte să le pornim. Spre exemplu, magazinele online ne recomandă produse în funcţie de pasiunile noastre. Nu e suficient să primesc o lanternă, ci și o cască sau bocanci, pentru că sunt pasionat de excursiile montane. Sau telefonul deștept învaţă unde locuiește posesorul și unde merge la serviciu așa că ne spune când să plecăm de acasă și să evităm traficul. Același telefon raportează de pe drum viteza de deplasare, iar aplicaţii cum este « Waze » ne spune unde este cel mai aglomerat. O altă aplicaţie citește automat biletele de avion primite prin email și le introduce în calendar ca apoi să ne recomande și un hotel sau o mașină la destinaţie”.

Acest lucru este deja posibil prin utilizarea unui limbaj comun pentru toate calculatoarele, și după cum puteţi vedea, este chiar ideea unei românce.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu