Având
experienţa a 45
de ani de la lansarea internetului, specialiștii anticipează că “internetul
viitorului” va însemna conectarea tuturor lucrurilor din jurul nostru la reţea.
În zilele
noastre, trăim în ceea ce specialiştii Cisco numesc “era experienţelor imersive”, cu reţele sociale, Cloud, video şi mobilitate. A patra fază a internetului (Web 4.0) va fi reprezentată prin conectarea a
patru elemente cheie: oameni
– procese – date şi lucruri.
Volumul de date
crește exponenţial, constant, raportat la secundă, astfel încât informaţiile
sunt imposibil de consultat într-o viaţă de om. Aici intervine și termenul “Big
Data”, ceea ce se referă la “cantitatea enormă de date cu care lucrăm în
fiecare zi şi care poate fi automatizată, pentru a reuşi să scoatem un profit
mai bun”. Informaţiile de tip “Big Data” sunt analizate, devenind cifre de
statistici sau de previziuni. Cum?
“Treaba
dispozitivelor de tot felul este să ne facă viaţa mai ușoară. Dar ca să ne fie
utile, toate acestea ne vor învăţa nevoile și obiceiurile în loc să ne aștepte
să le pornim. Spre exemplu, magazinele online ne recomandă produse în
funcţie de pasiunile noastre. Nu e suficient să primesc o lanternă, ci și o
cască sau bocanci, pentru că sunt pasionat de excursiile montane. Sau telefonul
deștept învaţă unde locuiește posesorul și unde merge la serviciu așa că ne
spune când să plecăm de acasă și să evităm traficul. Același telefon raportează
de pe drum viteza de deplasare, iar aplicaţii cum este « Waze » ne
spune unde este cel mai aglomerat. O altă aplicaţie citește automat biletele de
avion primite prin email și le introduce în calendar ca apoi să ne recomande și
un hotel sau o mașină la destinaţie”.
Acest lucru
este deja posibil prin utilizarea unui limbaj comun pentru toate
calculatoarele, și după cum puteţi vedea, este chiar ideea
unei românce.
Dan LUCA /
Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu