vineri, 28 noiembrie 2014

Resursa româneascã în politicile europene – proiect 2015-2019

Ancorarea ţãrilor europene la structura comunitarã necesitã o pleiadã de specialiști, fie plasaţi la Bruxelles sau activi în capitale. Conctrucţia europeanã are o dimensiune covârșitoare instituţionalã, dar societatea civilã și – mai ales – sectorul de afaceri sunt implicate activ în dezvoltarile contemporane.

Ţãrile care fac parte din Uniunea Europeana au înţeles cã angajamentul european nu este doar ″un joc de sumã nulã″, ci este o oportunitate pentru dezvoltare. Nu întamplator avem 100.000 de oameni care își deruleazã activitatea în Bruxelles-ul european și ale 500.000 de persoane implicate cel puţin partial în jocul politicilor sectoriale europene.

Experţii susţin, iar cei care își deruleazã activitatea în acest ″Silicon Valley al afacerilor europene″ înţeleg la ce ma refer, cã existã un lobby corporatist foarte pronunţat la Bruxelles, cã existã lobby-ul ONG-iștilor, dar cã cel mai puternic lobby este cel al ţãrilor membre.

Acest context este puţin observat în România, o ţarã care este de aproape 8 ani membrã a Uniunii, care are în 2019 o Președenţie a UE de ″ţinut″, o ţarã în care politicianismul partizan dominã parcã prea mult abordarea politicilor publice.

Scopul acestui mesaj este însã a privi spre viitor, în a lansa idei noi, ancorate în realitate, pentru ca ţara noastrã sã fie unde ne dorim cu toţii. Acest exercitiu este încã în faza de pionerat, de aceea orice contribuţie pe acest palier este binevenitã.

Permiteţi-mi sã schitez câteva idei personale, focalizate pe resursa umanã necesarã în acest macro-proces, posibilã sursã de inspiraţie pentru Guvernul României, dar și pentru echipa proaspãtului Președinte ales.

  1. Sistemul european va intra într-o viteză accelerată, pe de o parte din cauza noii echipe instalate în Piaţa Schuman, dornică de a-şi promova proiectele, pe de altă parte din cauza “evoluţiei sistemului european”, impact direct al dezbaterii despre viitorul instituţiilor europene. Pentru a face faţă acestui volum de muncă, România trebuie să-şi dubleze şi perfecţioneze rapid resursa umană instituţională implicată în mecanismul de racordare a ţării la UE. Aceasta se poate face doar prin lansarea unui nou program guvernamental, asemănător cu cel lansat în anul 2002 în perioada de pre-aderare (cel cu euroconsilierii). Prin acest mecanism se poate consolida expertiza sectorială la nivelul ministerelor de linie, dar şi la nivelul Prefecturilor din teritoriu.

  1. Noua Comisie Europeană va lansa mecanismul de reindustrializare a UE, concomitent cu digitalizarea. Este de notorietate proiectul beatificat deja de către cancelarul Merkel, revoluţia industrială 4.0. Ca şi reacţie, România trebuie să-şi consolideze reprezentarea sectorului privat românesc în polul legislativ Bruxelles. Având în vedere particularităţile economiei româneşti, Guvernul român trebuie să se implice în găsirea schemelor de co-finanţare. O soluţie, care pare la îndemână, este modelul francez, care funcţioneză perfect ca sprijin pentru corporaţiile franţuzeşti.

  1. Corporaţiile sunt importante, dar în mediul decizional comunitar asociaţiile europene industriale sunt adevărate pârghii pentru a influenţa legislaţia. Din cele aproximativ 3.000 de federaţii industriale europene, prezente cu secretariat permanent la Bruxelels, dacă avem “înşurubare românească” în vreo 300 de cazuri, iar în maxim 30 de cazuri avem alocată resursă necesară (financiară şi umană) pentru a activa la nivelul unui stat ce se vrea a fi a 7-a putere europeană. E nevoie de o strategie coerentă pentru ca românii să percuteze aceste secretariate, dar şi grupurile de lucru tematice specifice fiecarei federaţii, pentru a avea o prezenţă mai solidă în organigramele acestor structuri.

  1. Aproximativ 2.500 de români îşi desfăşoară activitatea în Bruxelles-ul european. Există o masă critică de funcţionari europeni români care sunt prea puţin informaţi în legătură cu priorităţile României. Este imperativ, ca anual, într-un cadru informal, preferabil la Bucureşti, să aibă loc întâlnirea membrilor Guvernului României cu funcţionarii români de nivel înalt din instituţiile europene (de la Şef de Unitate în sus). Astfel va putea exista un schimb direct de opinii despre priorităţile şi poziţiile celor două sisteme.

Cred din toată inima că România instituţională va ajunge la maturitatea de a înţelege că în jocul european voinţa politică este importantă, dar trebuie sprijinită de o puternică componentă tehnică.

Sperãm ca dezbaterea din Parlamentul European din 9 decembrie 2014 sã aducã idei concrete pentru o strategie coerentã “România europeanã 2015-19”.

Dan LUCA / Bruxelles


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu