Cine mai are nevoie de Europa cetãţenilor?

Liderii sunt importanţi în politicã, iar notorietatea acestora este crucialã pentru legitimizarea acţiunilor. Acum 9 ani îmi exprimam admiraţia pentru sistemul alegerilor primare de pe continental american. Comunicarea europeanã m-a fascinat de vreo 25 de ani, iar abordarea Comisiei Europene pe acest palier am monitorizat-o la sânge, prezentând şi cursuri studenţilor despre acest subiect.

Înca din 2009 am animat dezbateri despre necesitatea alegerilor primare în UE, şi haideţi sã fim sinceri 2014 a adus noul prin organizarea alegerilor primare înainte de europarlamentarele din mai 2014. Pânã în primãvara lui 2016 mai credeam chiar cã vom împinge subiectul alegerilor primare pe agenda publicã pentru a gândi strategic anul electoral 2019. Evenimentul organizat pe 15 martie 2016 a adus la masa dezbaterilor toate partidele europene mari pentru a discuta soluţii pentru finanţarea alegerilor primare.

Dar pe 22 martie 2016 a început “annus horribilis”. În 12 luni am avut bombe în Bruxelles, Brexit şi alegerile americane “de poveste”. Un preşedinte american solidificat şi prin alegerile primare americane…  Nici mãcar Franţa nu stã pe roze. Recentele alegerile primare au adus neprevazutul la nivelul Partidului Socialist (candidat surprizã-totalã), iar Republicanii trãiesc clipe de coşmar (scandal politic uriaş pentru câştigãtor), netezind parcã victoria (nedoritã de nimeni la Bruxelles) a lui Marine Le Pen în alegerile prezidenţiale.

În câteva sãptãmâni ne pregãtim de sãrbãtoare, 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma şi vreo 3 milioane de Erasmuşi… Se aşteaptã mult de la aceastã aniversare, nu prea veselã dupã cum vã imaginaţi. Iar despre eternul subiect al non combatului politic al generatiei Erasmus am scris recent.

Chiar nu mai credem în Uniunea Europeanã? Crizele din ultimii 10 ani au accentuat sentimentul cã ţãrile europene nu mai au nevoie de o cooperare integratã? Desigur vrem sã avem “o altfel de Uniune, mai aproape de cetãţeni, care rezolvã crizele, nu îngreuneaza sistemul”. Avem soluţii la aceasta problemã sau credem cã doar aruncând în spaţiul public astfel de lozinci, cineva se va sesiza şi va corecta lucrurile?

Suntem 27 de ţãri in UE (anticipez anul 2020 deja). Ce dorim de la UE? Ce prerogative acordãm nivelului federal pentru a-i da o şansã “sã ne rezolve problemele”? Proiectul UE este imens, premierã mondialã, dar nu este automat. Implicarea şi abordarea realistã e necesara în permanenţã. Buni şi chibiţii de pe margine, dar integraţi rapid în Guvernare… Doar împreuna avem o şansã.

Dan LUCA / Bruxelles