miercuri, 22 februarie 2017

Dan LUCA – articol în Convorbirie Europene: “Arcul european al crizei: 2005 – 2017?”

Astãzi, 22 februarie 2017, am publicat un articol în Convorbiri Europene despre importanţa anului 2017 în politica europeanã.

-------------

În primãvara anului 2005 Europa a fost șocatã de dubla respingere a Constituţiei Europene - la referendumurile din Franţa şi Olanda. Procesul de ratificare ajunsese în impas, iar în iunie 2005 liderii UE au hotărât să înceapă o “perioadă de reflexie” înainte de a decide încotro să se îndrepte după această criză.

La 12 ani de la respingerea brutalã a Constituţie Europene de cãtre electoratul din Olanda și Franţa, privirea Europei se îndreaptã din nou asupra acestui binom. Coincidenţã sau nu, Olanda voteazã pe 15 martie 2017 în alegeri parlamentare, iar Franţa își decide în mai 2017 viitorul președinte. Scenariul cu Geert Wilders prim ministru olandez și Marine Le Pen președinte francez oripileazã Uniunea Europeanã. Sã sperãm cã politicienii olandezi vor aplica tactica  “cordonului sanitar”, utilizatã acum câţiva ani în Belgia (cu toate cã olandezii sunt adepţii acordãrii puterii și responsabilitãţii celui care câștigã). Iar despre alegerile din Franţa sã avem încredere în acel candidat X din turul doi francez o va învinge pe exponenta naţionalismului francez, așa cum prognozeazã toate sondajele.

Europa este într-un moment de rãscurce? Fãrã îndoialã! Greu de prezãzut un viitor roz, întru-un cocktail Brexit/Trump (vã puteţi imagina cã Marea Britanie și Statele Unite ale Americii vor semna rapid un tratat comercial inspirat din modelul pieţei unice europene), guverne fragile în Spania și Italia, alegerile menţionate din Olanda și Franţa. Iar complexitate alegerilor din Germania (24 septembrie 2017), sãrbãtorirea celor 60 de ani de la Tratatul de la Roma și dezbaterea despre viitorul UE fac parte de asemenea din peisajul european contemporan.

Dan LUCA / Bruxelles





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu