Despre rolul rotiţelor administrative românești în editorialul meu de astăzi din Făclia.
---
Omul de sistem din România e ca o rotiță mică, aparent
invizibilă, dar indispensabilă într-un mecanism uriaș. La stat, funcția lui e
aproape garantată; în corporații, bine plătită. Confortul și siguranța îl
protejează de capcanele schimbării. În interior, e vital. În exterior, e
invizibil. Iar această invizibilitate, combinată cu sentimentul propriei
indispensabilități, îi conferă o putere periculoasă: puterea de a paraliza.
Stereotipia nu e rutină – e comoditate, frică de risc și
lene organizațională. Politicul sau managementul dictează, dar adevărata putere
rămâne ascunsă în aparatul birocratic. Aici deciziile se împotmolesc în hârtii
și proceduri inutile. Aparatele administrative nu mai sunt instrumente; ele
devin ziduri care limitează acțiunea și ucid inițiativa. Și nimeni nu observă.
Nimeni nu vede cum fiecare semnătură întârziată sau fiecare ședință inutilă
devine un obstacol în calea progresului.
Motivația omului de sistem nu e schimbarea. Noul – un
lider, o lege, o tehnologie – provoacă panică. Schimbarea poate zdruncina
ierarhii, redistribui puterea și amenința confortul personal. Rezultatul?
Reacții defensive, calcule meschine pentru avantaj propriu, ignorarea
eficienței reale. România se mișcă lent, nu pentru că n-ar avea resurse sau
idei, ci pentru că aparatul care ar trebui să le pună în practică a învățat să
se protejeze pe sine.
Un exemplu elocvent: adoptarea monedei euro. Semnături,
angajamente, promisiuni politice – toate există. Termenul? Amânat la nesfârșit.
Nu doar lipsa de viziune politică e de vină, ci inerția unui aparat
administrativ nepregătit să gestioneze schimbarea. Promisiunea se transformă în
farsă. România rămâne blocată între vorbe mari și incapacitatea de a le pune în
practică.
Dar adevărata problemă nu e birocrația sau legile
învechite – e cultura sistemului. Frica de schimbare, lenevia, prioritizarea
confortului propriu în fața eficienței și interesului public. Fără asumarea
riscului și fără curajul de a inova, progresul rămâne un mit. Degeaba avem
strategii și planuri, dacă rotițele care ar trebui să le transforme în
realitate refuză să se miște.
Stereotipia paralizează România. Ea se infiltrează în
ședințe, în ordine de zi și în rapoarte, făcându-ne să credem că totul merge
„bine, așa cum e”. Până când rotițele statului nu vor învăța să se miște pentru
binele comun și nu doar pentru confortul propriu, modernizarea va rămâne un
vis. Iar țara va rămâne blocată în rutina aparentă a unei stabilități care, de
fapt, e doar plafonare.
România nu are nevoie de vorbe mari și angajamente fără
acoperire. Are nevoie de curaj, de inițiativă, de oameni care să spargă
zidurile birocratice și să transforme sistemul dintr-un obstacol într-un
instrument al progresului. Până atunci, rotițele vor continua să se învârtă…
dar nu pentru țară, ci pentru ele însele.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu