Mi-am exprimat clar opinia asupra faptului că nu îmi plac liderii numiţi, care nu sunt trecuţi prin alegeri, şi chiar propuneam în toamna trecută o strategie pentru Stânga Politică Europeană pentru abordarea alegerilor din 2014.
Recent însă subliniam că nici prea multe alegeri nu sunt bune pentru electorat şi clasa politică, sugerând o posibilă soluţie la nivel românesc. Cred, în actualul context de cultură politică românească, că România are nevoie de un mecanism de alegere a Preşedintelui ţării de către “Parlamentul României extins”, în sensul celor două Camere, la care se adaugă “a treia Cameră” şi adică parlamentarii europeni români. Iar mandatul poate să rămână de 5 ani, fără nici o problemă.
Totuşi, românilor le place să-şi aleagă direct preşedintele, fapt confirmat de recentele alegeri – prezenţa masivă la vot.
Reforma instituţională a României este dificilă şi poate nu este rău să se lanseze cât mai rapid o dezbatere pe această temă. România nu şi-a calibrat încă sistemul economic şi administrativ la statulul de membru UE, iar declaraţia recentă a preşedintelui Băsescu cum că România "are o problemă uriaşă" în ce priveşte capacitatea de a absorbi fonduri europene, vine să confirme cele afirmate.
Analiza pe care o realizam în toamna lui 2008, atenţiona sistemul românesc despre acest pericol iminent.
Dan LUCA / Bruxelles
Cred ca nu este o descriere mai buna a utopiei gandirii socialiste decat acest articol. Un socialist, un om presupus apropiat maselor si fidel ascultator al dorintei lor, ignori vointa a 70% din romani care cer parlament unicameral, si mai mult, ceri ca presedintele, sa devina un pion al parlamentului. Toata clasa politica si administratia aferenta are trebui minimizata, iar intr-un viitor sper chiar virtualizata prin mijloace IT. Pentru ca altfel, cum spunea Pruteanu: "Tot ce-i de stat, sta".
RăspundețiȘtergereMa bucur ca mesajul postat pe blog declanseaza o dezbatere pe teme de actualitate din Romania: statutul de membru UE, reforma adminstrativa, fondurile europene.
RăspundețiȘtergereVocea cetatenilor nu poate sa fie neglijata, am zis asta de atatea ori. Cu cetatenii trebuie sa inceapa si cu ei trebuie sa se concluzioneze orice dezbatere care are impact asupra lor.
Votul masiv al romanilor la recentele alegeri prezidentiale trebuie luat in considerare. S-a aratat clar ca romanii vor sa isi aleaga direct liderul. Este insa nevoie de o dezbatere reala despre actuala formula de alegeri din Romania. Constatam ca exista probleme grave de calibrare a Romaniei pentru absorbtia fondurilor comunitare, regiunile de dezvoltare – neavand lideri politici alesi – joaca precum niste ONG-uri, departe de rolul pe care se spera in 2000 sa il aiba.
Pe scurt, un parlament unicameral, bicameral sau chiar “tricameral”, un presedinte ales direct sau de parlament, sunt subiecte care trebuie discutate “la rece”, fara pasiuni politice partinitoare. Trebuie totul prins intr-un context de discutie despre evolutia sistemului adminstrativ din Romania. Si normal ratificarea de catre cetateni este necesara.
Multumesc pentru opinia exprimata.
Dan LUCA