Comisarul european pentru cercetare, inovare şi ştiinţă, Máire Geoghegan-Quinn, spunea recent într-un interviu realizat de Euractiv, că în Europa se realizează cercetări “minunate”, însă din păcate acestea nu sunt comunicate publicului. Este foarte adevărat că oamenii de ştiinţă, nu că nu ştiu comunica, însă menirea lor este alta. Ei îşi fac meseria şi îi lasă pe cei care ştiu să comunice, să o facă pentru public.
Recent, prin publicarea cărţii “Dilemele comunicării Uniunii Europene”, am atins şi subiectul comunicării cercetării. “Important este ca accesul pe o anumită piaţă, mai precis pe a cincea dimensiune a pieţei, circulaţia informaţiilor, să fie liber şi să respecte regulile înscrise în politica de comunicare a Comisiei Europene: transparenţă, accesibilitate, incluziune, multilingvism şi diversitate culturală”, spunea Radu Şerban unul dintre autori.
În aceeaşi carte, Alexandra Gurău, a contribuit cu un articol interesant dedicat comunicării cercetării la nivel european, în care îşi propune să ofere informaţii despre eforturile întreprinse de autorităţile româneşti pentru racordarea la priorităţile specifice ariei europene de cercetare şi inovare, precum şi despre cercetarea la nivel comunitar şi comunicarea ei.
Propunerea pentru un PC8 (Program Cadru de Cecetare 2013-2010), care ar viza simplificarea demersurilor de obţinere a fondurilor europene pentru cercetare, ar contura totodată mult mai bine pentru cetăţeni ceea ce înseamnă cercetarea europeană, motorul economiei.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu