Dacă am scris recent despre statele falimentare, ating acum un subiect şi mai delicat legat de “statele eşuate”. Foreign Policy prezintă Indexul acestora, realizat pe criterii precum: “exodul creierelor sclipitoare”, serviciilor proaste oferite, încălcarea drepturilor omului, toate pe fondul declinului economic.
Dacă în capul listei sunt ţări precum Somalia, Yemen, Irak sau Afganistan, între cele 177 de state analizate, România se află undeva “la limită”, e drept, fără probleme grave la capitolul refugiaţi, guvernare nelegitimă sau mişcări interne care să genereze plecarea masivă a elitelor.
Pe lângă cele 15 state aflate în stare “critică”, întâlnim ţări aflate “în pericol”: Moldova, China, Algeria, Egipt.
Pe plan european, în afară de România şi Bulgaria – state “la limita”, celelalte membre UE sunt considerate "stabile" sau "foarte stabile".
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu