După bilanţul făcut pentru anul 2010, revin cu prognozele generale pentru anul 2011. Următoarele evenimente vor marca anul din punct de vedere…
… European
În 2011 Preşedenţia Consiliului Uniunii Europene va fi asigurată de două ţări din Europa Centrală (Ungaria şi apoi de Polonia). Se aşteaptă foarte mult în special de la Polonia, o ţară care doreşte să demonstreze că face parte din lumea selectă a puterilor europene. Preşedenţia UE este un bun prilej de a confirma acest fapt.
Aşa cum preconizează specialiştii, austeritatea va domina şi anul 2011 şi astfel UE riscă să devină scena unor masive proteste sociale.
2011 este un an decisiv pentru viitorul Uniunii şi a zonei euro, stabilitatea presupunând două măsuri majore – ţările membre UE care au o situaţie economică bună să le sprijine pe cele care se află în criză, iar a doua, ţările care primesc ajutor din partea UE şi a Fondului Monetar Internaţional trebuie să îşi convingă cetăţenii să accepte măsurile de austeritate.
…Românesc
Sunt voci optimiste care spun că România şi-ar putea reveni timid din situaţia critică în care se află, pe plan economic, prin atragerea de investiţii externe consistente, prin dezvoltarea infrastructurii rutiere pe care o aşteptăm de mai bine de 20 de ani şi racordarea turismului la secolul al XXI-lea.
Politic, România este instabilă şi la începutul noului an, majoritatea fragilă a guvernării este menţinută în special prin “artificii prezidenţiale”, nu printr-un program coerent de acţiuni caracteristice crizei actuale.
La nivel european, România încearcă să se poziţioneze pe anumite dosare strategice, dar din păcate încă ne zbatem pentru a depăşi fatidicul loc 26-27 pe care îl deţinem cu colegii bulgari. Iar dosarul Schengen confirmă acest sentiment.
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu