România proiectează participarea şi angajamentul politic ca pe o luptă între totul sau nimic. Partidele politice devin forme instituţionalizate ale puterii, iar aşteptările omului simplu, neimplicat politic, sunt total denaturate.
Un partid politic nu este statul sau instituţiile acestuia. Partidul nu este o companie privată sau multinaţională, şi nici măcar o organizaţie neguvernamentală.
Partidul politic este o grupare relativ organizată și stabilă, care exprimă sintetic și reprezintă interesele unui anumit grup social, căutând să le apere și să le promoveze împotriva altora și luptând pentru cucerirea sau menținerea puterii politice. În cadrul mişcării politice se discută doctrine politice şi adaptarea lor la contextul şi contemporanitatea fiecărui peisaj demografic. Într-o permanentă interacţiune cu simplii cetăţeni, partidul decide ce fel de mesaje sunt importante şi căile cele mai bune de transmis, iar – teoretic – în caz de victorie în confruntările electorale, coaliţiile câştigătoare trebuie să “instituţionalizeze” promisiunile.
Prea mulţi cred însă că politicienii au puteri magice, adevăraţi zei mitologici, controlând sisteme în care prin “voinţa politică” totul e aranjabil şi posibil. Şi nu contează că respectivul politician e la putere sau în opoziţie, ales sau chiar neales într-o funcţie publică.
Şi facem o mare greşeală dacă gândim sistemul politic românesc în acest mod...
Dan LUCA / Bruxelles
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu