Dan LUCA – articol în Cadran Politic – “Ce conexiuni au ţările europene la Bruxelles?”

În cel mai recent articol pe care l-am pregătit pentru cititorii Cadran Politic, am explicat ce conexiuni au ţările europene la Bruxelles pentru racordarea la sistemul UE. In acest context am sugerat cum poate România să-şi îmbunătăţească capacităţile pentru a influenţa politicile comunitare.

Iată materialul integral:

………..

“Racordarea macrosistemelor” – acesta este mesajul convenabil când încercăm să explicăm pe înţelesul cetăţenilor construcţia europeană. Şi cum să nu fie aşa, când doar la Bruxelles 100.000 de oameni se află în capitala Belgiei fiindcă Bruxelles-ul este şi “capitala de facto a Europei”. Specificul Bruxelles-ului constă în conglomeratul instituţiilor europene şi a unei comunităţii create în jurul acestora, care a condus la formarea unui segment aparte numit „actori ai Uniunii Europene”. Ultimii ani au confirmat o coagulare în jurul „Pieţei Schuman” a principalilor factori de decizie. Pe lângă instituţii, este vorba şi de puternicul sector privat, reprezentat de companiile europene şi internaţionale, federaţii industriale, presa europeană şi sectorul neguvernamental. Bruxelles-ul este principalul pol de presă mondial, cu sute de ziarişti acreditaţi.

E foarte important ca România să aibă o poziţionare structurată şi sectorială la Bruxelles. Există 3.000 de federaţii industriale care sunt prezente în Bruxelles-ul european. Structurile naţionale româneşti sunt membre ale acestor federaţii europene în majoritatea cazurilor, dar nu sunt active. Activitatea şi relaţionarea cu structura europeană trebuie făcută în mod constant şi sustenabil. Trebuie ca aceste federaţii să urmărească agenda publică europeană, să se implice, să aibă o opinie, să culeagă informaţia din teritoriu, din România, pentru a o transmite în mod coagulat la Bruxelles.

Trebuie să înţelegem că racordarea unei ţări de 20 de milioane de locuitori la o structură de aproape 500 de milioane nu este un lucru uşor. Noi mizăm prea mult pe aceşti 100 de diplomaţi din Reprezentanţa Permanentă şi anumiţi miniştri şi experţi tehnici din anumite ministere. Noi trebuie să gândim la nivel macro, să avem în jur de 5.000 de oameni la Bruxelles care înţeleg procedurile europene. Pe aceştia trebuie să-i găsim în diplomaţie, în Comisia Europeană, în Parlamentul European, dar şi în sectorul privat, în societatea civilă, şi după aceea trebuie să ne calibrăm ţara atât la nivel naţional, cât şi la nivel regional sau local, pentru a înţelege această dimensiune.

Cine face însă conexiunea unei ţări membre la Uniunea Europeană?

Participând recent la Bruxelles la o dezbatere a francezilor din mediul european, pe tema abordată ˝Une politique industrielle pour la zone euro: quelle influence française?˝, a fost de fapt un bun prilej în a evalua influenţa franceză la nivel decizional în Uniunea Europeană, dar şi de a identifica de ce fel de politicieni are nevoie Franţa pentru a juca mai pragmatic cartea europeană, dar şi cea a politicii externe în general.

˝Trebuie să ne trezim la realitate, Franţa a pierdut din influenţă şi va continua să o facă atâta timp cât eurodeputaţii noştri nu sunt capabili – decât cu mici excepţii – să comunice în limba engleză. Nu poţi să faci negocieri subtile şi alianţe strategice, dacă ai nevoie de interpret sau translator˝, zicea un reprezentat al sectorului de afaceri francez reprezentat la instituţiile europene.

˝Încă de acum trebuie să gândim profilul viitorului comisar european francez, dar şi ce politicieni francezi pot să conducă comisiile strategice din cadrul Parlamentului European. Trebuie să sensibilizăm factorii de putere de la nivel naţional pentru a nu ne trezi că trocurile politice locale împing spre Bruxelles politicieni care nu pot să fie operaţionali în mediul intercultural al afacerilor europene˝, explica un reprezentant al unui think tank francez din Bruxelles.

˝Franţa trebuie să se deschidă, nu să rămână în cocunul lingvistic atât de drag. E fantastic cum eurodeputaţi nemţi sau olandezi animează dezbateri în limba engleză, fără nici o problemă. Franţa se remarcă în majoritatea dosarelor prin blocarea dezbaterii şi aceasta este o marcă problematică pe care ţara noastră şi-a format-o˝, puncta un reprezentant al regiunilor franceze de la Bruxelles.

Tot aşa, de exemplu, în cazul Austriei, există o reprezentare foarte puternică la Bruxelles. Acum câteva zile am fost din nou gazda ˝Casei Viena de la Bruxelles˝, de fapt o recepţie, aşa cum sunt cu zecile în mediul capitalei Europei, acum în miez de vară. A fost un bun prilej de întâlnire pentru cei care realizează conexiunea Austriei cu Uniunea Europeană: ambasadori şi staf diplomatic, eurodeputaţi şi funcţionari europeni, reprezentanţi ai sectorului de afaceri, presă acreditată. De fapt Casa Vienei de la Bruxelles este o inginerie europeană interesantă, este Biroul de Legătură al oraşului Viena, dar şi Biroul de la Bruxelles al Agenţiei de Afaceri a Vienei. Probabil mă întrebaţi, are Bucureştiul aşa ceva? Nu, şi confirm încă o dată că e mare păcat să nu alocăm (investim!) resursa pentru astfel de proiecte.

În prezent, la Bruxelles, reprezentanţele regiunilor din statele membre (toate provinciile italiene, landurile germane, regiunile slovace etc.) desfăşoară o intensă activitate de lobby, se ocupă de managementul proiectelor europene sau de comunicarea externă. Una dintre cele mai de succes reprezentanţe regionale deschise la Bruxelles este “Comunitatea Valenciană”. Reprezentând o zonă populată a Spaniei (aproximativ 5 milioane de locuitori, 10% din populaţia Spaniei, Valencia fiind cel de-al treilea mare oraş al Spaniei) această zonă a cunoscut una dintre cele mai rapide creşteri economice din Uniunea Europeană. Una dintre cauze a constituit-o probabil şi deschiderea unei reprezentanţe la Bruxelles care să reprezinte interesele zonei respective în capitala Europei.

România are nevoie de o structură adecvată pentru racordarea la mecanismul european, dar se pare că încă sunt probleme în această abordare. România joacă european pe anumite sectoare, însă sunt dosare în care poziţia sa este cel mult circumstanţială. Privită în general, poziţia României în dezbaterea europeană este oscilantă, nesustenabilă şi imprevizibilă.

Mai avem doar câteva luni până la alegerile pentru Parlamentul European din 2014. Viziunea europeană trebuie să fie un obiectiv al ţărilor membre. Sunt foarte importante dezbaterile naţionale pe acest subiect, având în vedere că realităţile actuale sunt naţionale (instituţii, afaceri).

Eurodeputatul este reprezentantul vocii cetăţeanului. Rolul acestuia nu trebuie să se mărginească în a activa în anumite comisii parlamentare, iar în week-end în a explica cetăţenilor de pe sticla televizorului activitatea Parlamentului European. Parlamentarul european trebuie să fie acel pivot care să explice Guvernului şi Parlamentului României iniţiativele de la nivel comunitar. Este persoana care înţelege cum se poziţionează sectorul de afaceri, şi în special cel românesc, pe subiecte europene, este într-un permanent contact cu societatea civilă organizată pentru a asculta opinia cetăţenilor. Eurodeputatul ştie cum să interacţioneze cu funcţionarii români din Comisia Europeană pentru a afla fiecare iniţiativă care priveşte România. Este acea persoană care înţelege că integrarea României nu este doar un proiect instituţional, iar cei 2.500 de români din Bruxelles sunt parte a dezvoltării ţării noastre.

Voinţa politică este importantă, dar trebuie sprijinită de o puternică componentă tehnică, necesitând expertize multiple în anumite sectoare specifice (legislaţie, social, sector de afaceri, politici sectoriale, comunicare, etc). Nu trebuie blamată o persoană anume, un partid politic şi nici măcar instituţiile statului pentru nerealizarea perfectă a acestui obiectiv. Deşi este paradoxal, “procedura macro” de relaţionare naţional-european este în mare majoritate un algoritm tehnic.

Fără îndoială există la nivelul României o problemă de resursă umană alocată, de finanţare a acestui sistem de „calibrare fină a României la Uniunea Europeană”. Este clar că inerţia sistemică nu duce la o rezolvare a problemelor actuale pe care le are România cu Uniunea Europeană. Trebuie intervenit rapid, organic, pentru ca actualele tendinţe să fie corectate. ˝Ţesutul românesc˝ actual nu poate produce rezultate performante în actuala stare de fapt. Soluţia propusă este lansarea cât mai rapidă a unui program guvernamental de consolidare pe două paliere (naţional şi local) a expertizei europene.

Acum, la un an de alegerile europene, avem nevoie de o dezbatere pragmatică, despre dezvoltarea capacităţii României de a influenţa politica europeană.

Dan LUCA / Bruxelles

Dan LUCA – articol în Cariere – “Cât de globalizat este tânărul român?”

Unul dintre efectele globalizării este şi mobilitatea mondială în educaţie şi carieră, însă fără a pierde contactul cu ţara mamă. Despre toate acestea, legat în special de tânărul român şi cu exemple concrete, scriam într-un recent material apărut în Cariere.

Celor interesaţi de subiect, le recomand lecturarea integrală a articolului:

………

Mi-am propus să abordez o problemă care revine obsesiv în mass media românească. Este vorba de faimoasa plecare în străinătate şi apoi, şi mai spectaculoasă, reîntoarcere a românilor în „ţara mamă˝. Posibilităţile actuale de a studia şi a munci în străinătate, la care contribuie programele de mobilităţi avute la dispoziţie, fac din experienţa plecării din ţară, un lucru aproape banal. Este recunoscut de către societatea românească?

Înainte de anul 1989 era vorba de ceva de genul „fie în ţară, fie plecat˝. Nu exista fluiditatea de a veni şi a te întoarce. Această traumă o avem încă în limbajul colectiv al României. Vorbim de românul care pleacă în străinătate, de parcă asistăm la ceva total, fără scăpare, fără întoarcere. Românii au fost obişnuiţi să călătorească, în acest context trebuie amintite faimoasele plecări ale ţăranilor români de la începutul secolului al XX-lea, la muncă în Statele Unite. Aceştia lucrau în Chicago sau Detroit, iar după 2-3 ani se întorceau, iar cu venitul agonisit îşi cumpărau o pereche de boi pentru a lucra mai eficient pamântul. Dar nimeni nu zicea că ei au plecat din ţară.

Închistat de dictatura comunistă, românul a pierdut sensul mobilităţii europene sau mondiale. Împinşi de oportunităţile oferite de globalizare, britanicul, olandezul, francezul şi alte naţii libere au căutat binele chiar şi departe de ţara lor. Nimeni însă nu consideră că un olandez care lucrează pentru  o firmă de extracţie a petrolului în Rusia a plecat din ţară, neamţul care lucrează în sectorul financiar din New York nu a părăsit de fapt Germania. Ei au căutat să îşi pună în valoare calităţile de care dispun pentru a avea o viaţă mai bună unde s-a ivit oportunitatea.

Avem şi noi astfel de exemple, de compatrioţi pe care cu greu poţi să-i închistezi într-un pătrăţel geografic. Nadia Comăneci navighează fără probleme între Statele Unite şi România. A plecat Nadia din România? S-a întors? Da, a plecat din ţară pe vremea comuniştilor, dar acum e şi în ţară şi în afara ei, în acelaşi timp. Ion Țiriac e la fel. E şi în ţară şi în loja de la Roland Garros, fără să îţi dai seama.

Dar sunt şi alţi tineri care au ales să studieze, să se perfecţioneze şi să se dezvolte profesional continuu dincolo de graniţele ţării, deşi prea puţini compatrioţi le cunosc realizările. Sunt mii de studenţi care pleacă anual în străinătate, să zic obţin o licenţă la o universitate din Franţa, apoi urmează un master în Danemarca, un stagiu de pregătire la Barcelona, şi ajung să lucreze într-o companie japoneză în Munchen. E normal, asta înseamnă globalizarea şi sistemul rezultat.

Nu mai putem vorbi de români plecaţi şi români care au ales „să reziste în ţară˝, „sacrificându-se pentru ţară, că trebuie să facă şi asta cineva˝. În momentul de faţă vorbim de români globalizaţi, care şi-au făcut curajul, pentru că nu este uşor, să încerce lumea largă, să îşi facă un rost pe alte meleaguri, să înveţe să gândească în alte limbi, să descopere cu adevărat ce înseamnă toleranţa culturală. Aceşti români îi întâlnim în Germania, în Spania, în Canada, Statele Unite şi chiar în Bruxelles. Ei nu sunt statici, acum sunt în Noua Zeelandă, mâine cu serviciul şi viaţa în Marea Britanie. Călătoresc, descoperă, acumulează cunoştinţe, sunt utili în locuri greu de imaginat. Cunosc mii de astfel de români, implantaţi în firme farmaceutice din Brazilia, IT-işti la companii grele americane, oameni de finanţe în polul financiar londonez sau coordonând proiecte de infrastructură în Germania.

Studiul şi practica în străinătate deschid tânărului noi orizonturi, noi culturi, noi relaţii. În contextul actual, când piaţa este dominată de fenomenul globalizării, experienţa în străinătate este crucială.

Compania Schneider Electric, lansa în urmă cu ceva vreme un program internaţional de recrutare, cunoscut sub numele de Marco Polo, destinat absolvenţilor cu studii de profil pentru construirea experienţei profesionale în afara graniţelor ţării de origine. După perioada celor doi ani, cei aleşi se pot bucura de experienţa câştigată în urma lucrului într-un mediu multicultural şi de un CV atractiv dacă doresc să aplice pentru obţinerea altor joburi.

Locuiesc de 16 ani în Belgia, dar nu am plecat din România!

Bun venit tânărului român în era globalizării!

Dan LUCA / Bruxelles

Romanians abroad - what does it mean?

Nearly 25 years after the fall of the totalitarian system, Romania still has trouble to truly recognise the realities of 2013. In this message I want to address an issue that is obsessively covered in the Romanian media: famous Romanians abroad, and - even more spectacular - their return to the country.

It is true that before 1989 one lived either in the country or abroad. It was not easy to fluidly go abroad and come back. Yet there are still traces of this ‘trauma’ in the collective Romanian language. When Romanians tell people that they will leave the country, it is as if witnessing something definite, without escape, without return. However, Romanians were accustomed to travelling. The older generation still remembers the famous departure of Romanian peasants in the early twentieth century. They went to find work in the United States - in Chicago or Detroit, and return to Romania after 2-3 years. With the earned income they would buy a pair of horses to work the land efficiently. But nobody said that they left the country.

Entrenched in communist dictatorship, Romania lost the meaning of European or global mobility. Pushed by the opportunities offered by globalization, the Brits, Dutch, French and other nations sought life outside their country. No one believes that a Dutch working for a company doing oil extraction in Russia left the country, just as the Germans working in the financial sector in New York did not actually leave Germany. They seek to increase their quality of life when the opportunity presented itself.

We also have examples of compatriots that you can hardly pinpoint geographically to a certain area. Nadia Comaneci is, for example, sailing smoothly between the U.S. and Romania.  Did Nadia leave Romania? Is she back now? Yes, she left the country during the communist times, but now she is in the country and abroad at the same time. Ion Țiriac has a similar situation. He's in the country and then in a lodge at Roland Garros, without you even realise it.

We should not be surprised that there are foreigners who are impressed by the beauty of our country and decided to settle with us. It's normal - it's globalization and it’s the contemporary system. That Dutch people are camping near Cluj is similar to dozens of other Dutch operating camp sites in Spain, Portugal, Greece or even Mozambique. Are we really so amazed at a French man living in Romania for 5 years, representing a multinational? Well, if you know he has a salary of 10,000 euro per month, the situation looks more realistic. However, that same year the guy could go to China if a company proposes a contract there from already 10,001 euro per month.

We cannot speak about ‘Romanians abroad’ and the ‘Romanians who chose to resist’: those who chose to stay in the country ˝sacrificing˝ themselves for the country as it is what one has to do. Currently there are Romanians with the courage to try the wide world, to leave their mark in other places, to learn to think in other languages, to discover the real meaning of cultural tolerance. We can meet Romanians in Germany, Spain, Canada, the U.S., and even in Brussels. They are not static: they could be in New Zealand today, and have a life and job in the UK tomorrow. Traveling, discovering, accumulating knowledge – these things are unimaginably useful. I know thousands of Romanians, present in Brazilian pharmaceutical companies, American IT companies, London’s financial heart, or in Germany, coordinating infrastructure projects.

I live in Belgium already for over 16 years, but I did not leave Romania. Only in the last 12 months I went to the country 8 times, and have travelled in another 15 countries across three continents. I am Romanian and will remain Romanian all my life, even if my wife is Dutch, and our three children were born in Belgium.

Welcome to the realities of globalization in 2013 Romania!

Dan LUCA / Brussels

Dan LUCA – articol în Ziarul Argeşul – “Cât de integrată european este România anului 2013?”

Comunicarea prin intermediul presei locale este ceva real, simţi cetăţeanul căruia i te adresezi. Regent am început o nouã colaborare, cu cotidianul Argeşul. Mă bucură foarte mult deschiderea acestor publicaţii pentru a avea informaţii directe din capitala Europei.

Iată primul articol pentru argeşeni, şi nu numai:

.............

România este membră a Uniunii Europene de peste 6 ani şi jumătate, însă întrebarea care se pune este dacă înţelegem cu adevărat în ce am intrat aderând la UE.

Racordarea unei ţări de peste 20 milioane de locuitori la Uniunea Europeană reprezintă un lucru foarte complex, greu de realizat. Nu trebuie blamată o persoană anume, un partid politic şi nici măcar instituţiile statului pentru nerealizarea perfectă a acestui obiectiv. Deşi este paradoxal, “procedura macro” de relaţionare naţional-europeană este un algoritm tehnic, necesitând expertize multiple în anumite sectoare specifice (legislaţie, social, sector de afaceri etc). Voinţa politică este importantă, dar trebuie sprijinită de o puternică componentă tehnică.

Fără îndoială, există la nivelul României o problemă de resursă umană alocată, de finanţare a acestui sistem de “calibrare fină a României la Uniunea Europeană”. Este clar că inerţia sistemică nu duce la o rezolvare a problemelor actuale pe care le are România cu Uniunea Europeană. Trebuie intervenit rapid, organic, pentru ca actualele tendinţe să fie corectate. Fibra românească actuală nu poate produce rezultate performante în actuala stare de fapt.

Instituţiile statului român trebuie ajutate de structuri şi mecanisme complementare. Cei aproximativ 100 de români din Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă UE nu pot face miracole în faţa avalanşei de documente tehnice rezultate din malaxorul european. Trebuie clădite “filtre puternice”, implicând în acest mecanism sutele de funcţionari români de la Comisia Europeană, ajunşi acolo fiindcă ţara lor e membră UE, dar care acum, aşa cum bine ştim, reprezintă Uniunea. Se poate consolida asociaţia românilor din Bruxelles-ul european, făcând-o mult mai funcţionabilă, având suportul a cel puţin un Centru de Gândire românesc plasat la nivelul capitalei europene.

Mai avem puţin până la alegerile pentru Parlamentul European din 2014. Eurodeputatul este reprezentantul cetăţeanului. Rolul acestuia nu trebuie să se mărginească în a activa în anumite comisii parlamentare, iar în weekend în a explica cetăţenilor de pe sticla televizorului activitatea Parlamentului European. Parlamentarul european trebuie să fie acel pivot care să explice Guvernului şi Parlamentului României iniţiativele de la nivel comunitar. Este persoana care înţelege cum se poziţionează sectorul de afaceri, şi în special cel românesc, pe subiecte europene, este într-un permanent contact cu societatea civilă organizată pentru a asculta opinia cetăţenilor. Eurodeputatul ştie cum să interacţioneze cu funcţionarii români din Comisia Europeană pentru a afla fiecare iniţiativă care priveşte România. Este acea persoană care înţelege că integrarea României nu este doar un proiect instituţional, iar cei 2.500 de români din Bruxelles sunt parte a dezvoltării ţării noastre.

Cetăţeanul român este şi el derutat de actuala Europă, mult mai eurosceptic pe fondul crizei financiare. Trebuie însă să înţeleagă mecanismul european, trebuie să i se explice că implicarea este necesară. Concluzia generală? Statul Român al următorilor 10-20 ani trebuie regândit, iar dacă reuşim să ne folosim optim resursele, vom juca un rol important în Europa!

Dan LUCA / Bruxelles

Polonia – lecţii de diplomaţie

Mihaela Enache, foarte bine sublinia într-un material publicat de Cadran Politic – “Liderii politici polonezi au înţeles să renunţe la abordarea predecesorilor săi şi la un anumit tip de retorică – eurosceptică şi naţionalistă – adoptând o linie de deschidere şi implicare în concertul european”.

Recent Varşovia a preluat preşedenţia rotativă a Grupului V4, însă, în 2013, încă nu am uitat nici mandatul exemplar din 2011 la Uniunea Europeană. “Polonezii au înţeles foarte bine să-şi valorifice mandatele de conducere în diferitele formate de cooperare europeană pentru a-şi spori vizibilitatea în plan regional şi pentru a-şi îndeplini proiectul includerii în nucleul decizional de la Bruxelles”, sublinia Enache.

Ministrul Sikorski menţiona în această primăvară, în ceea ce priveşte consolidarea politicii externe poloneze, inclusiv o nouă abordare a relaţiei cu diaspora şi susţinerea cu precădere a acelor proiecte ce întăresc cooperarea economică dintre diaspora şi ţară.

Concluziile materialului care mi-a reţinut atenţia precizează că “acest reviriment diplomatic al Poloniei în concertul european se datorează într-o măsură considerabilă şi evoluţiilor sale din cadrul politicii interne. Nicio activitate diplomatică în exterior, oricât ar fi ea de dinamică şi eficientă, nu poate suplini rezultatele politicii interne. Clasa politică poloneză a înţeles să facă reforme, să menţină o stabilitate politică, să-şi coordoneze eforturile pentru atragerea de fondurile europene şi, mai ales, să le gestioneze eficient”.

Legat de poziţia în cadrul UE, lecţia pentru România este că trebuie renuntat la ieşirile naţionaliste, deoarece nu sunt deloc agreate de către Parlamentul European, trebuie insistat pe parteneriatele bilaterale cu statele ce prezintă interese comune, dar nu în ultimul rând pe stabilitatea politică naţională.

Dan LUCA / Bruxelles

În echipa SNSPA, lansâd o premieră în învățământul universitar din România!

Vreau să felicit colectivul Facultăţii de Comunicare şi Relații Publice din cadrul SNSPA Bucureşti! De câţiva ani lucrăm împreună pe diverse paliere şi pot să spun că e o adevărată plăcere interacţia cu conducerea acestei instituţii de învăţământ, dar şi cu studenţii pe care îi pregăteşte.

Mă bucur foarte mult să constat concretizarea unei idei pe care am discutat-o acum doi ani cu prilejul primei mele vizite la SNSPA. Este vorba de o premieră în învățământul universitar din România! Primul program masteral din România specializat în studiul comunicării şi guvernanţei în Uniunea Europeană – Master in EU Communication and Governance. Dimensiunea europeană a acestui program se pune în valoare prin cooperarea de prestigiu cu Institutul de Studii Europene de la Bruxelles (partea a VUB), dar şi prin profesorii români care vor preda la acest master: Vasile Puşcaş (European Policies, Programmes, and Negotiation Mechanisms), Gabriela Drăgan (Introduction to EU Economic Governance), Paul Dobrescu (Globalization), Alina Bârgăoanu (EU Communication Policy). Este o mare onoare pentru mine să prezint în cadrul acestui master cursul despre European Media and the Public Sphere.

Programul de masterat, disponibil numai în limba engleză, contribuie la europenizarea sferei publice românești prin crearea a două seturi de competenţe corelate. Primul set constă într-o bună cunoaştere şi înţelegere a modului în care funcţionează UE, inclusiv mecanismele decizionale, aspectele socio-economice şi cadrul inter-instituţional, cu un accent deosebit pus pe procesele de construire a politicilor europene printr-un dialog constructiv cu deţinătorii de interese cheie. Cel de-al doilea set de competenţe vizează comunicarea în UE, înţeleasă ca politică menită să medieze relaţia dintre sfera publică europeană şi sfera publică naţională.

România este o „mină” de resursă cu potenţial enorm pentru a forma fibra de care e nevoie pentru o reprezentare adecvată la nivel european. Dacă vorbim de cerinţele generale pentru un job în capitala Europei, candidaţii trebuie să deţină aptitudini de buni comunicatori, negociatori iscusiţi, dar în primul rând pentru aceasta este nevoie de un bagaj vast de cunoştinţe tehnice şi o bună înţelegere a sistemului în ansamblu.

Detalii privind cerinţele de admitere la masterul SNSPA sunt disponibile accesând link-ul:

Despre relaţionarea mea cu SNSPA am scris pe blog în mesajele:

Dan LUCA – Cadru Didactic Asociat la SNSPA

Sfera publica europeana vazuta de la Bucuresti

La Bruxelles, România dezbate viitorul instituţiilor europene

Administraţie europeanã

Dan LUCA / Bruxelles