luni, 30 septembrie 2013

Dan LUCA – interviu pentru Chelgate România - „Clădirea unei punţi de legătură între funcţionarii europeni de la Bruxelles şi Guvernul României este o prioritate europeană pentru România”


Am avut deosebita plăcere şi onoare de a răspunde pozitiv recentei invitaţii înaintate de Chelgate România, care îmi propunea un interviu pe teme europene, cu accent pe activitatea de lobby de la Bruxelles.

Redau în continuare amplul material publicat şi pe site-ul lor:

...............

1.       Care este poziția României pe scena din Bruxelles? Cât participă la luarea deciziilor care ne privesc, la urma urmei, pe fiecare dintre noi?

România în prezent “joacă” în această piesă europeană care implicã sute de mii de actori, dar este oscilantă, imprevizibilă şi nesustenabilă. Legislatia nu priveşte în mod necesar doar securitatea naţională, politica externă sau apărarea. Este vorba despre consumator şi pieţe, despre calitatea aerului, gestionarea apei şi despre mâncare. Merită atenţie şi această Europă a noastră, a temelor „mărunte”, ale cărei decizii se adresează mai degrabă cotidianului cetăţeanului decât treburilor de Stat. În anumite dosare poziţia României este foarte bine fundamentată, în vreme ce în altele poziţionarea ţării noastre este în cel mai bun caz circumstanţială, dacă nu una amintind de o politică a „scaunului gol”. E necesar să calibrăm ţara şi să avansăm în proiectul de integrare în UE. Pentru asta însă avem nevoie de acei specialişti, de experţi sectoriali, la nivel de ministere şi administraţie localã, să se formeze o echipă completă care să joace atât la Bruxelles, cât şi la Cluj sau la Bucureşti. Este clar că inerţia sistemică nu duce la o rezolvare a problemelor actuale pe care le are România cu Uniunea Europeană. Trebuie intervenit rapid, organic, pentru ca actualele tendinţe să fie corectate. Ţesutul românesc actual nu poate produce rezultate performante în actuala stare de fapt.

2.       75% din legislația aplicată în România își are originea la Bruxelles, așa cum ați declarat și dumneavoastră. Ar trebui ca organizațiile din România să fie foarte aproape de Bruxelles. Din ce ați observat, care este relația dintre companiile, ONG-urile, asociațiile profesionale din România și instituțiile europene?

La Bruxelles există de exemplu 3.000 de federaţii sectoriale care reprezintă anumite industrii. Este o dinamică fantastică, iar oamenii care lucrează pentru aceste federaţii anticipează ceea ce se va întâmpla din punct de vedere legislativ peste cinci ani. Să mai menţionez că avem aproximativ 20.000 de persoane care lucrează în aceste federaţii la Bruxelles? Sa dau un exemplu concret cum se lucreazã la Bruxelles, sã zicem în reprezentarea industrie auto. Principala formă de relaţionare cu decidenţii politici ai Bruxelles-ului european este ACEA – Asociaţia Europeană a Producătorilor de Maşini, din care fac parte şi BMW, şi Renault, şi Fiat, dar şi alte mărci binecunoscute. Care este rolul acestei asociaţii? Să ne imaginăm că oamenii de la Mercedes doresc să-i explice Comisiei Europene părerea lor despre propunerile legislative pentru dezvoltarea siguranţei rutiere. După aceea vin delegaţii Volvo să-i explice Comisiei versiunea lor, iar într-o săptămână sosesc şi cei de la Fiat cu acelaşi subiect. E prea complicat şi ineficient, iar prin urmare se recomandă “coagularea grupurilor industriale” în asociaţii europene (grupuri de interese), cu Adunări Generale anuale ale membrilor, Grupuri de lucru sectoriale şi, pe cât posibil, Secretariat permanent în Bruxelles. Astfel se pot prezenta “opinii comune ale industriei despre acel subiect”. Desigur atingerea compromisului în aceste forumuri “interne” de dezbatere nu este un lucru uşor. Să nu uităm că, în ciuda faptului că stau la aceeaşi masă a negocierilor, cei care formează asociaţia sunt în competiţie comercială permanentă, iar cei care lucrează în vânzările de automobile ştiu bine ce înseamnă asta. Secretarul general al asociaţiei de la Bruxelles coordonează activitatea unui Secretariat permanent, format din experţi în legislaţie europeană şi nu numai. În cazul ACEA echipa de la Bruxelles este de aproximativ 25 de persoane, care luptă pentru interesul industriei auto europene în dinamica legislativă. Fie vorba între noi, salariile acestor persoane sunt excelente, în totală concordanţă cu responsabilitatea pe care o au, atingând chiar 5.000 euro pe lună, în funcţie de industria pe care o reprezintă şi rolul pe care îl au în mecanism. Vă las pe dumneavoastră să ziceţi dacă în România se înţelege acest mecanism.

3.       Cum se poate clădi o punte de legătură între funcţionarii europeni de la Bruxelles şi Guvernul României? De ce nu s-a reușit crearea acestor legături până acum?

Racordarea unei ţări de peste 20 de milioane de locuitori la o structură de 500 de milioane, precum Uniunea Europeana, nu este un lucru uşor. Trebuie însă alocată o resursă umană corespunzatoare, fără a subestima acest mecanism. Noi mizăm prea mult doar pe cei 100 de diplomaţi din Reprezentanţa Permanentă de la Bruxelles şi anumiţi eurodeputati, miniştri şi experţi tehnici din ministere. În prezent avem însă vreo 2.500 români care lucrează în mediul european de la Bruxelles, foarte mulţi dintre aceştia derulându-şi activitatea în cadrul Comisiei Europene. Iar aceşti 2.500 de români din Bruxelles trebuie puşi în valoare în avantajul reciproc. Să nu uităm, ei sunt acolo fiindcă România este membră a UE, chiar dacă în prezent nu reprezintă România. Clădirea unei punţi de legătură între funcţionarii europeni de la Bruxelles şi Guvernul României este o prioritate europeană pentru România şi eu am semnalat-o de câţiva ani. Am identificat acei 9 directori din Comisia Europeană care sunt de naţionalitate română şi cei 42 de şefi de unitate români şi am început deja demersurile la nivel de Guvern pentru a organiza o întâlnire a premierului cu aceştia. Cel mai probabil întâlnirea va avea loc în luna octombrie, la Bucureşti. Deci mergem foarte mult pe modelul francez şi german, bineînţeles sunt ţări mai vechi în UE, care invită funcţionarii de rang superior din Comisie în special la o întâlnire tehnică cu reprezentanţii guvernului pentru a prezenta priorităţile ţării respective în anul următor. Este o chestie normală şi sper ca România să poată realiza această întâlnire în octombrie anul acesta şi mi-aş dori ca după aceea s-o instituţionalizăm şi s-o avem în fiecare an, aşa cum este de exemplu întalnirea anualã a ambasarorilor români de la sfârsit de august.

4.       Care au fost efectele scandalului "bani contra amendamente" asupra industriei de lobby din Bruxelles?

Când vorbim de politică vorbim nu doar de juridic, dar şi de etică. Parlamentarul european trebuie să se supună nu doar constrângerilor juridice, dar şi celor etice. Ştiţi ce a şocat enorm în Bruxelles când a explodat cazul “bani contra amendamente”? În primul rând că sute de eurodeputaţi prestează în paralel cu mandatul lor de parlamentar servicii de consultanţă, unele menite în a influenţa legislaţia europeană. Cred că trebuie tranşată mult mai transparent această problemă, mai ales că instituţiile europene se luptă constant pentru a avea legitimitate în ochii cetăţenilor. Dacă instituţiile europene sunt aşa de fanatice, şi e bine asta, în a înregistra grupurile de interese din Bruxelles, sub iniţiativa de asigurare a transparenţei europeane (ETI), cred că activităţile eurodeputaţilor trebuie monitorizate instituţional cu cel puţin aceeaşi stricteţe.

5.       Cum este lobbyistul român care acționează pe scena bruxelleză?

E greu să numesc pe cineva anume. În structurile de lobby european sunt mulţi români, chiar dacă în cele mai multe cazuri, ei nu lucrează efectiv pentru actorii din România. Dacă tot am vorbit de industria auto, Dacia o găsim reprezentată la Bruxelles şi direct prin asocierea Renault – Nissan – Dacia, care are în jur de opt persoane în permanenţă la Bruxelles, până acum câteva luni, şi o româncă. În domeniul energetic, Centrul Român pentru Energie este un pionier în ceea ce priveşte acţiunile României integrate european: investeşte pentru a intra în mecanismul operaţional de la Bruxelles.

6.       Există încă o lipsă de educație europeană în România? De ce? Cum poate fi îmbunătățit acest aspect?

Cineva îmi sugera recent că poate nu este rău să ne gândim să introducem la nivelul curriculei de liceu (la clasa a X-a mai exact) o materie despre cultura şi civilizaţia europeană. Ceva însă foarte practic, nu un conţinut sec şi plin de date statistice. Cursuri predate cursiv despre ce înseamnă cetăţenia europeană, ce drepturi şi obligaţii îi revin cetăţeanului european, ce oportunităţi avem noi ca români în spaţiul european. Iar exerciţiul de europenizare şi internaţionalizare trebuie continuat la nivelul învăţământului superior. Profesorii străini trebuie să devină o normalitate în absolut toate universităţile, iar masterele să se desfăşoare pe cât posibil în limbi de circulaţie internaţională pentru a obişnui tânărul român cu globalizarea. Societatea civilă românească are şi ea un potenţial fantastic, dar trebuie să existe structuri coerente, articulate, care pot să propună proiecte cu impact enorm. Tinerii, dar nu doar ei, vor să interacţioneze în proiecte internaţionale. Este strategic pentru a avea cât mai multe astfel de reţele în România, şi nu doar la nivelul capitalei ţării. Se poate gândi o formă de sprijin pentru aceste structuri non-guvernamentale.

O altă idee este de a vedea în mod real ce aşteaptă societatea românească de la eurodeputatul român. Rolul acestuia nu trebuie să se mărginească în a activa în anumite comisii parlamentare, iar în week-end în a explica cetăţenilor de pe sticla televizorului activitatea Parlamentului European. Parlamentarul european este liantul între Guvern şi Parlamentul României facilitând înţelegerea mai bună a iniţiativelor de la nivel comunitar. Este persoana care comunică permanent cu sectorul de afaceri şi societatea civilă organizată pentru a simţi în mod real pulsul cetăţeanului.
 
Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu