luni, 4 noiembrie 2013

Bilet spre Clujul european


M-am bucurat mult când am văzut Clujul în prima poziţie a topului european al celor mai primitoare oraşe. Este un punct în plus pentru proiectul mai amplu – 2021 – Clujul Capitală Culturală Europeană.

Făptul că, prin ceea ce au simţit turiştii străini în timpul vizitei în România, Clujul a reuşit să depăşească Atena sau Copenhaga, este o mare realizare. Conform aceluiaşi studiu, 75% dintre clujeni se simt bine în oraşul lor.

În primăvara anului trecut, de exemplu, oraşul a fost vizitat de peste 15.000 de cetăţeni străini, 91% dintre clujeni considerând prezența turiștilor în orașul lor un lucru pozitiv. Clujul este unul dintre oraşele din România cu cei mai mulţi vizitatori străini, deşi din păcate în ultimii ani numărul lor este în scădere, citeam în alte surse.

Eu personal, aştept cu mare drag fiecare revenire la Cluj, oraşul meu natal, şi nu pot să nu remarc evoluţia sa din ultimii ani, care îl recomandă cu adevărat ca un oraş european de top.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu