vineri, 24 ianuarie 2014

Dan LUCA – articol în Jurnal de Dâmboviţa – "Garanţia pentru tineri" - bani europeni pentru combaterea şomajului

În recenta mea intervenţie în Jurnal de Dâmboviţa m-am oprit asupra unui subiect de actualitate la nivel european, parte a noului buget, şi anume măsurile menite să favorizeze ocuparea tinerilor şi scădere ratei şomajului, ajunsă la cote îngrijorătoare.

Redau în continuare articolul publicat vineri, 24 ianuarie:

............

Un element nou al bugetului UE pentru perioada 2014–2020 îl reprezintă iniţiativa „Garanţia pentru tineri” care vizează tinerii din categoria „neîncadraţi profesional şi care nu urmează un program de educaţie sau formare”. Încă din 2012, în cadrul reuniunii Partidului Socialiştilor Europeni, liderii europeni ai Stângii au arătat un sprijin puternic pentru punerea în aplicare a „Garanţiei Europene pentru Tineri”.

Aceste măsuri ar scoate, la nivel european, 2 milioane de tineri din şomaj. Urmând schemele de tipul „Garanţie pentru tineret”, statele membre ar trebui să se asigure că tinerii beneficiază de o ofertă de muncă de calitate, de un program de formare continuă, de o ofertă de ucenicie sau de un stagiu în termen de patru luni de la ieşirea din sistemul de învăţământ sau de la pierderea locului de muncă.

Iniţiativa reprezintă un instrument financiar, detaliat în regulamentul Fondului Social European, care oferă regiunilor în care şomajul în rândul tinerilor depăşeşte 25 la sută, prioritate la finanţare. Alocarea fondurilor va fi realizată cu precădere în primii doi ani de programare bugetară, respectiv 2014-2015.

România, ca stat cu 3 regiuni din 8 care se califică pentru „Garanţia pentru tineri”, va trebui să definească o strategie prin care să asigure pentru regiunile Centrul, Sud-Muntenia şi Sud-Est implementarea primelor scheme de tipul „Garanţia pentru tineri”, începând din 2014.

Un model foarte bun, asemănător programului „Garanţie pentru tineri”, în sensul în care tinerilor li se oferă un loc de muncă, de ucenicie, un stagiu sau posibilitatea de a-şi continua studiile este deja pus în practică în Finlanda. Folosind o experienţă îndelungată în domeniul garanţiilor pentru tineret, guvernul finlandez doreşte ca noua garanţie să fie mai cuprinzătoare şi cu efecte de prevenire mai puternice.

În Austria, o „garanţie de formare” a fost înfiinţată în anul 2008 pentru tinerii cu vârsta maximă de 18 ani; această garanţie este destinată tinerilor care nu au găsit un post de ucenic/stagiu într-o întreprindere, oferindu-le acestora posibilitatea de a-şi însuşi o meserie în cadrul unei instituţii de practică generală.

În afară de Finlanda şi Austria, aflam dintr-un document de lucru al Comisiei Europene, că iniţiative similare există şi în alte state membre, acestea având capacitatea de a asigura succesul punerii în aplicare depline a garanţiei pentru tineret; de exemplu în Republica Cehă, Danemarca şi Franţa.

„Este vorba despre programe ce vizează ameliorarea competenţelor de gestionare a carierei şi orientarea profesională în şcoli, orientarea în carieră, instruirea tinerilor defavorizaţi în scopul prevenirii abandonului şcolar şi al facilitării trecerii de pe băncile şcolii în câmpul muncii, asistenţa în căutarea unui loc de muncă, orientarea individuală, stabilirea compatibilităţii între calificări şi posturile vacante, acordarea de subvenţii angajatorilor, sisteme de ucenicie şi de formare profesională”.

Dan LUCA / Bruxelles

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu